Prima pagina

Dan Adamescu a iesit la lumina

14.11.2002, 00:00 12

Noul patron al societatii de asigurari Astra si proprietarul Unirea Shopping Center, Dan Adamescu, a iesit ieri, pentru prima data dupa 1990, in public. El a anuntat planurile de investitii de la Astra si numirea lui Ian Harrocks, fostul director general de la AIG Life, pe postul de vicepresedinte al companiei.
Desi despre afacerile sale s-a scris deseori in ultimii ani, niciodata nu a aparut in presa vreo fotografie de-a sa.
"N-am evitat (iesirile in public-n.red.), dar nu sunt omul aparitiilor in presa. Numirea d-lui Harrocks in conducerea companiei este insa un moment important. Cred ca este profesionistul de care compania avea nevoie", a explicat Dan Adamescu pentru Ziarul Financiar.
"Obiectivul nostru este ca Astra sa ajunga in primele trei companii de asigurari din Romania in urmatorii ani", a spus Harrocks. Astra a incheiat 2001 pe locul patru in topul asigurarilor generale, cu o cota de piata de 7%.
Dan Adamescu detine prin grupul Nova Trade, in afara de societatea Astra, compania de constructii MegaConstruct, complexul comercial Unirea Shopping Center, imobilele de birouri International Business Center si cel in care se afla sediul central al Connex.
"Anul trecut am avut o cifra de afaceri globala de 3.800 miliarde lei (130 mil. $) pe tot grupul, iar pentru anul acesta estimam ca va depasi 4.000 de miliarde de lei", a spus Adamescu.
El a afirmat ca, in curand, capitalul social al Astra (acum de 53,5 mld.lei)  va fi majorat cu 1.200 miliarde de lei, "in numerar si cladiri"."Aceasta majorare depinde inca de anumite conditii din contractul de privatizare pe care trebuie sa le indeplineasca APAPS", a spus Adamescu.
Insa conform Ordinului 6/28 iulie 2002 a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, majorarea capitalului social a unei companii de asigurari se poate realiza numai in numerar.
Contractul de privatizare al Astra a fost semnat la inceputul lunii iulie anul acesta, cu o intarziere de un an si jumatate fata de licitatia propriu-zisa, din cauza unor litigii in justitie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO