Prima pagina

Privatizarea Romgaz Medias, urmatoarea tinta pe piata gazelor

25.10.2004, 00:00 74

Companiile Gaz de France (Franta) si Ruhrgas (Germania) vor studia posibilitatea participarii la privatizarea societatii Romgaz Medias, unul dintre cei mai mari producatori de gaze din Europa Centrala si de Est, in momentul cand aceasta va fi lansata, au spus pentru Ziarul Financiar surse din cadrul celor doua companii.
Gaz de France a semnat, saptamana trecuta, contractul prin care achizitioneaza 51% din actiunile celei mai mari distributii de gaze din Romania, Distrigaz Sud, pentru 311 milioane euro. La scurt timp, compania germana Ruhrgas a semnat contractul pentru achizitia a 51% din Distrigaz Nord, cealalta mare distributie de gaze de pe piata, in cadrul unei tranzactii de 304 mil. euro.
"Gaz de France ar putea fi interesata de aceasta privatizare (cea a Romgaz - n.r.), insa vom studia aceasta posibilitate in momentul in care autoritatile vor lansa acest proces", au spus surse din cadrul companiei franceze. In mod similar, au reactionat oficiali ai Ruhrgas, care spuneau ca "totul se va discuta, cand aceasta chestiune va fi "on the table" (lansata de autoritati in atentia investitorilor - n.r.).
Societatea Nationala de Gaze Naturale (SNGN) Romgaz SA Medias are o productie de gaze anuala de peste 7 miliarde metri cubi, fiind cel mai mare producator de pe piata locala. Compania dispune de unele dintre cele mai importante zacaminte din regiune, iar cresterea preturilor la faze pe piata locala mareste atractivitatea companiei pentru investitori.
Romgaz se numara printre cele mai profitabile companii romanesti, cu un profit net raportat in 2003 in valoare de 75,3 milioane euro (2.829 miliarde lei) la o cifra de afaceri de 315 milioane euro (11.845 miliarde lei). Compania numara peste 5.300 de angajati, potrivit ultimului bilant depus la Finante, ceea ce nu ar indica un personal supradimensionat.
Pe de alta parte, organismele internationale fac presiuni asupra autoritatilor romane pentru o vanzare a Romgaz in 2006, ceea ce ar insemna ca in cursul anului viitor sa fie selectat un consultant pentru pregatirea procesului de privatizare, afirma surse din cadrul ministerului economiei.
In acest moment, Romgaz acopera consumul de pe piata locala in proportie de 44%, restul fiind asigurat de catre Petrom din productia proprie si din importuri din Rusia de la Gazprom. Romania importa de ani buni din Rusia prin intermediul caselor de comert, in conditiile in care productia din resurse interne scade in fiecare an pe fondul epuizarii zacamintelor proprii.
Reprezentantii Gaz de France au spus recent ca se vor implica in proiectul Nabucco, ce vizeaza construirea unui gazoduct care sa aduca gaze din Iran in Europa Centrala traversand Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria.
In paralel, germanii de la Ruhrgas vor sa aduca gaze din nordul Europei in Romania prin conducta Arad (Romania) - Szeged (Ungaria), care este acum in stadiu de executie, pentru a asigura rute alternative la gazul rusesc.
adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO