Profesii

Cele 4,2 mld. euro din fondurile pentru HR vor fi contractate până la 1 iunie

Autor: Adelina Mihai

16.01.2011, 23:51 20

Anca Cristina Zevedei, şefa autorităţii de management carecoordonează fonduri europene în valoare de 4,2 miliarde de europentru dezvoltarea resurselor umane disponibile până în 2013, spunecă până la jumătatea anului, România va reuşi să semneze contractepentru toată suma pusă la dispoziţie de Uniunea Europeană.

"Sperăm ca până la 1 iunie 2011 să reuşim să contractăm întreagasumă de 4,2 miliarde de euro, pentru ca apoi să ne concentrăm peimplementarea proiectelor. Planul nostru pentru 2011 are de faptdouă direcţii, care vizează în special implementarea proiectelor:prima este cea de monitorizare şi de verificare a implementării,iar cea de-a doua este să-i ajutăm pe beneficiari să depunăcererile de rambursare cât mai complete pentru a spori absorbţia",a spus Zevedei.

Românii care au câştigat proiecte finanţate din fondurileeuropene pentru resurse umane au cheltuit deja aproape 500 demilioane de euro din cele 4,3 miliarde de euro disponibile până în2013, aceasta fiind suma încasată din prefinanţări şi rambusrăripână la 10 decembrie 2010.

Astfel, de la începutul anului trecut s-au semnat aproape 1.300de contracte de finanţare, adică peste 70% din numărul total deproiecte câştigate în ultimii trei ani. Valoarea totală acontractelor semnate este de peste 2,8 mld. euro, mai bine dejumătate din suma totală alocată acestui program.

"Cred că această creştere a numărului de proiecte contractates-a datorat faptului că am îmbunătăţit procesul de evaluare prinscăderea duratei dintre perioada de depunere şi cea de contractare.În plus, am lansat foarte multe linii de finanţare în ultimele şaseluni din 2010", a mai spus Zevedei. Anul trecut, autoritatea demanagement a reuşit să transfere 300 de milioane de euro, care eraudisponibili pentru proiecte ale Agenţiei Naţionale pentru OcupareaForţei de Muncă (ANOFM) către linii de finanţare destinatedezvoltării antreprenoriatului, combaterii şomajului sau firmelorcare vor să creeze noi locuri de muncă.

O altă modificare adusă de reprezentanţii instituţiei a fostscurtarea perioadei de evaluare la 20 - 30 de zile, faţă deintervalul de 10 luni din anii anteriori, potrivit informaţiilorfurnizate de autoritatea de management.

Bilanţul fondurilor europene după 3 ani

2008
129 de contracte noi semnate
Valoarea totală a proiectelor contractate: 350 mil. euro
Valoarea plăţilor efectuate (prefinanţări şi rambursări): 28 mil.euro 2009

2009
404 de contracte noi semnate
Valoarea totală a proiectelor contractate: 330 mil. euro
Valoarea plăţilor efectuate (prefinanţări şi rambursări): 40 mil.euro 2010

2010
1.278 de contracte noi semnate
Valoarea totală a proiectelor contractate: 2,15 mld. euro
Valoarea plăţilor efectuate (prefinanţări şi rambursări): 377 mil.euro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO