Profesii

Comisia de Prognoză: Salariul mediu net va creşte cu peste 4% anul viitor

Comisia de Prognoză: Salariul mediu net va creşte cu peste 4% anul viitor

Foto: Shutterstock

Autor: Adelina Mihai

16.11.2011, 19:12 298

Salariul mediu net va ajunge la 1.540 de lei (360 de euro) anul viitor, în creştere cu aproape 4,2% faţă de media înregistrată anul acesta, potrivit prognozei de toamnă publicate recent pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), privind proiecţia principalilor indicatori macroeconomici pentru perioada 2011- 2015.

România are unul dintre cele mai scăzute salarii medii nete din Europa, având în vedere că la finele lunii septembrie a acestui an valoarea acestuia se situa la 1.464 lei (340 de euro), în creştere cu aproape 8,5% faţă de perioada similară a anului anterior, fiind comparativ cu salariile minime obţinute de angajaţii din Cehia (319 euro), Polonia (349 euro) sau Slovacia (317 euro).

Comisia de Prognoză mai arată că salariul mediu net va creşte cu peste 18% faţă de nivelul actual până la finalul anului 2015.

Statisticile elaborate de CNP, instituţie aflată în subordonarea premierului emil Boc, în prognoza de toamnă sunt folosite la fundamentarea legii bugetului pentru anul viitor şi sunt utilizate în toate rapoartele oficiale ale autorităţilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO