Profesii

Minusurile HR managerilor: rezistenta la schimbare si lipsa de incredere in sine

11.06.2007, 23:28 103

"Inteligenta emotionala, mai mult decat inteligenta cognitiva (masurata prin IQ), sau expertiza tehnica este considerata cel mai important factor de succes atat pe plan profesional, cat si in cariera. Proiectul nostru de cercetare isi propune sa ofere companiilor profiluri emotionale etalon (construite pe baza competentelor Inteligentei Emotionale) la care sa isi raporteze propriii angajati si astfel sa identifice directii de dezvoltare a personalului", a declarat Simona Cretescu, Manager de Proiect in cadrul Parteners Consulting.
Studiul va incerca sa determine competentele IE pentru mai multe ocupatii din domenii si industrii diverse - marketing, vanzari, relatii cu clientii, productie, achizitii si logistica, financiar - contabilitate, HR etc. Rezulatele finale vor fi disponibile incepand cu luna septembrie.
Pentru determinarea competentelor IE in randul managerilor de resurse umane, Parteners Consulting a trimis 500 de invitatii de participare, rezultatele preliminare fiind obtinute pe baza raspunsurilor primite de la 70 de persoane din companii mari romanesti si internationale.
Rezultatele preliminare arata ca aproape jumatate din repondenti au un coeficient de inteligenta emotionala (EQ) ridicat, iar 20% din acestia au un nivel forte.
In teorie, persoanele cu EQ ridicat sunt lideri excelenti, manifesta incredere in sine si motivare, gestioneaza cu succes emotiile negative, sunt flexibile in procesul de schimbare, influenteaza pozitiv comportamentele celorlalti, rezolva situatiile dificile, estimeaza corect riscurile, tolereaza usor stresul si sunt proactive si isi propun obiective provocatoare.
Cum stau managerii de resurse umane la capitolul competente ale inteligentei emotionale?
Constiinciozitatea - Studiul Parteners Consulting arata ca responsabilii de resurse umane isi respecta angajamentele si isi tin promisiunile pentru a duce la bun sfarsit obligatiile ce trebuie indeplinite zilnic. Analizele despre performanta la locul de munca efectuate in SUA au aratat ca eficienta ridicata in aproape orice tip de job si la orice nivel de scara ierarhica depinde de constiinciozitate.
Comunicarea - majoritatea repondentilor detin aceasta competenta la un nivel ridicat, ceea ce inseamna ca stabilesc cu usurinta un limbaj comun, isi mo-deleaza discursul in functie de audienta si sunt sensibili la semnalele emotionale ale celorlalti. Aceasta competenta depinde de un nivel ridicat al altor doua competente: Controlul propriilor emotii si Empatie - un dialog benefic ambelor parti se stabileste prin controlul impulsurilor si "acordarea" la starile emotionale ale celorlalti.
Orientarea spre servicii - aceasta competenta se regaseste la majoritatea repondentilor la un nivel ridicat. "Participantii in cadrul studiului nostru demonstreaza receptivitate la asteptarile celorlalti si dorinta de a pastra relatii de lunga durata, de a obtine astfel o rata de retentie ridicata in cadrul companiei", a explicat Simona Cretescu.
Construirea de relatii - rezultatele partiale ale studiului arata ca aproape jumatate din responsabilii de resurse umane manifesta un nivel mediu al acestei competente ceea ce inseamna ca sunt deschisi si urmaresc selectarea unor relatii reciproc avantajoase, insa nu acorda un interes constant largirii sferei relatiilor. "Acest fapt este putin surprinzator deoarece accesarea propriei retele poate fi o metoda extrem de eficienta pentru acoperirea unor posturi cheie in organizatii", spune reprezentantul Parteners Consulting.
Acuratetea in autoevaluare - presupune cunoasterea propriilor atuuri si limite, dorinta de a obtine feedback si deschidere la criticile constructive privind modul in care isi poate creste performanta. Detinerea la un nivel forte a acestei competente face diferenta dintre un individ cu performante medii si unul cu performate superioare la locul de munca. Studiul arata ca managerii de resurse umane au o constiinta medie a limitelor si propriilor puteri si nu intotdeauna invata din propriile experiente. Uneori manifesta reticente la feedback, chiar daca este constructiv, acest lucru incetinindu-le procesul de autoperfectionare.
Adaptabilitatea - aceasta competenta arata deschiderea unei persoane fata de noi informatii, usurinta de a scapa de prejudecati sau supozitii invechite si de a-si adapta modul de lucru la cerintele in continua schimbare. Desi este poate cea mai importanta competenta pe care trebuie sa o detinem cu totii in zilele noastre, studiul Parteners Consulting arata ca managerii de resurse umane sunt destul de rezistenti la schimbare si mai putin flexibili.
Increderea in sine - Simtul propriei valori nu este foarte bine reprezentat in randul managerilor de resurse umane. Chiar daca se afla la un nivel ierarhic superior (in functie de tipul fiecarei organizatii pot fi considerati middle sau chiar top management), multi dintre responsabilii HR prezinta un nivel scazut al acestei competente.
"Acest lucru se traduce prin intampinarea unor dificultati in luarea deciziilor atunci cand sunt supusi incertitudinilor si presiunilor. O posibila explicatie pentru aceste rezultate este presiunea sociala venita din faptul ca mult timp departamentul de resurse umane a detinut mai mult un rol administrativ. Astfel ca responsabilii de resurse umane duc o lupta pentru recunoastere atat in interiorul, cat si in exteriorul organizatiei lor", spun autorii studiului.

Organizatiile cu EQ ridicat:
Identifica si promoveaza liderii din interiorul organizatiei;
Genereaza reactii rapide in situatii de criza;
Eficientizeaza comunicarea interna si externa;
Stimuleaza creativitatea si cooperarea;
Creeaza echipe eficiente;
Reduc rotatia de personal;
Dezvolta cadrul motivational pentru imbunatatirea performantelor;
Maximizeaza productivitatea;
Imbunatatesc abilitatile de conducere;
Previn si gestioneaza eficient conflictele;
Dezvolta abilitatile de negociere.

Persoanele cu EQ ridicat:

Ii inspira pe ceilalti si sunt lideri excelenti;
Manifesta incredere in sine si motivare;
Gestioneaza cu succes emotiile negative;
Sunt flexibile si proactive in procesul de schimbare;
Influenteaza pozitiv sentimentele si comportamentele celorlalti;
Rezolva prompt situatiile dificile si previn aparitia conflictelor;
Estimeaza corect riscurile si iau decizii optime;
Isi prezinta ideile intr-o maniera clara si convingatoare;
Colaboreaza eficient cu ceilalti pentru atingerea obiectivelor;
Tolereaza usor disconfortul si stresul;
Sunt proactive si isi propun obiective provocatoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO