Profesii

Preşedintele Comisiei de control SRI: Între 2005 şi 2016 mai mult de 6 milioane de persoane au fost interceptate de SRI

Preşedintele Comisiei de control SRI: Între 2005 şi...

Autor: Gabriel Pecheanu

31.05.2018, 16:19 157

Preşedintele Comisiei de control SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat, joi, că în perioada 2005-2016 mai mult de şase milioane de români au fost interceptaţi de SRI, dar şi că a fost sesizat că în 2012 aproape tot Guvernul şi peste 100 de parlamentari au fost interceptaţi.

”Avem la comisie o serie de date care arată că avem o creştere a mandatelor de securitate naţională de la 1395 în anul 2005, până la 3701 mandate în 2013, adică aproape de trei ori. La nivelul mandatelor per total de acte de autorizare şi supraveghere avem creşteri de la 5000 - 2005, 8000 - 2006 până la cifre de genul peste 44.000 în anul 2014, respectiv peste 51.000 în anul 2015, iar în 2016, o dată cu apariţia deciziei CCR, vorbim de 12.000 în primele două luni de zile. Totalul acestor acte de autorizare şi supraveghere în perioada 2005 - 2016 înseamnă peste 311.000 de mandate. În contextul în care pe un mandat de supraveghere putem să ne gândim că vorbim de o medie de 20 de persoane sau de posturi interceptate, putem să gândim că au fost mai mult de 6 milioane de persoane interceptate în această perioadă”, a declarat preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Claudiu Manda.

El a mai spus, însă, că cifra mandatelor de interceptare ar putea fi mult mai mare, în condiţiile în care nu a avut acces la datele din 2016 şi 2017.

”Ni se par nişte cifre extraordionar de mari şi de multe. Nu putem să comentăm sau să contestăm noi, la nivelul comisiei, atât timp cât ele au fost stabilite de procurori în temei legal sau de judecători, însă credem că sunt prea multe astfel de ascultări, milioane de oameni ascultaţi în această perioadă, în contextul în care populaţia activă a României este de 9 milioane”, a mai spus Manda.

Claudiu Manda a mai spus că va solicita SRI numărul mandatelor pe securitate naţională.

”Sigur că o să mergem la SRI o să solicităm să ne pună la dispoziţie, pentru că în mod normal aceste documente există. Fie că vorbim de mandatele de securitate naţională, fie că vorbim de mandatele de supraveghere tehnică sau autoritzaţiile pe care procurorii le dădeau pentru perioada aceea de 48 de ore. E o perioadă destul de mare, sunt peste 300.000 de mandate, dar cred că este foarte important ca şi noi, şi românii şi Parlamentul să ştie câte astfel de mandate şi la câte persoane le-au fost restricţionate drepturile în baza acestor mandate. Ne interesează să aflăm exact care sunt cifrele să nu mergem pe aceste presupune de minim 400.000 de mandate plus cele de la DNA şi la nivel de persoană dacă punem 20 de persoane în medie, puteţi să socotiţi şi dumneavoastră câte persoane au fost interceptate. Sigur, sunt persoane interceptate de două ori, trei ori, cinci ori pe un mandat. Pe o medie putem să vorbim de minim şase milioane de români”, a adăugat senatorul PSD.

El a mai spus că este oportună înfiinţarea Autorităţii Unice de Interceptare, care să fie doar o structură care să intermedieze între ooperatori şi cei care pun în aplicare mandatele de supraveghere, astfel încât să nu mai existe nicio bănuială că pot să fie interceptate comunicaţiile sau comunicările oamenilor fără să exite un mandat.

”Am fost sesizaţi la Comisiei că a existat în 2012 aproape tot Guvernul interceptat pe mandate de securitate naţională, fie de supraveghere tehnică şi la nivel de Parlament se spunea la un moment dat de minim 100 de parlamentari dintre cei mai importanţi şi vocali. Am fost sesizaţi şi suntem într-o corespondenţă cu SRI dacă membrii CSAT au fost interceptaţi pe mandate de securitate naţională. Am trimis această întrebare SRI şi încă nu ne-a venit un răspuns. Unul dintre campioni este domnul (Sorin – n.r.) Strutinsky”, a mai spus Claudiu Manda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO