Profesii

Viorel Panaite, Human Invest: Lupta dintre generaţia X şi generaţia Y la job: cine câştigă şi cine pierde?

VIOREL PANAITE

VIOREL PANAITE

Autor: Viorel Panaite

21.11.2016, 00:06 2671

După ce timp de aproximativ 15 ani i-au avut pe şefii lor model pentru cum să gândească, cum să reuşească, cum să muncească, managerii şi team-liderii de peste 35 de ani se trezesc în această perioadă că trebuie să coopereze, să se implice şi să facă productivă o generaţie de angajaţi ale căror vârste încep pe la 22 - 23 de ani, care parcă a apărut de nicăieri şi pare că dă lecţii despre cum trebuie să munceşti.

Vocabular diferit, mijloace diferite, aşteptări diferite, stiluri de lucru şi ritmuri diferite de lucru etc. Cum să reacţionezi în avantajul tău atunci când felul în care ai fost învăţat să munceşti este pus la îndoială de cei de la care te aşteptai să îl urmeze în mod implicit? Cum să reacţionezi când acelaşi lucru se întâmplă parcă şi în familie ? Copiii care au crescut şi încep să-ţi conteste normele în care voiai să îi educi? Ce asemănări par a fi în felul în care interacţionează şi unii şi alţii cu tine? Multe persoane din generaţiile de peste 35 de ani simt că le sunt contestate reperele în care cred, reperele pe care le-au preluat, pe care le-au îmbrăţişat şi pe care voiau să le transmită la rândul lor mai departe. Majoritatea atitudinilor din conversaţiile pe care le am despre cei tineri în rândul generaţiei mele sunt mai degrabă defensive.
 
Nimeni însă nu poate sta la nesfârşit în defensivă, nimeni nu poate sta tot timpul doar în apărare: din start este o strategie necâştigătoare pentru cel care o adoptă. Ce alte opţiuni ar oferi însă beneficiile pe care le urmăresc generaţiile de manageri de peste 35 de ani? Ce alte strategii ar servi mai bine intereselor ambelor generaţii? Ce lucruri ar trebui împletite şi cum? Cine va face primul pas către celălalt, cine va avea curajul să asculte cu intenţia de a se lăsa influenţat, cine va arăta mai  multă încredere în a se lăsa şi în grija celuilalt - aceştia vor fi şi cei care îşi vor transforma strategiile defensive de interacţionare în unele constructive. Iar beneficiile sunt multe.
 
Vrei să experimentezi asta cu sprijinul unui proces structurat care să-ţi ofere mai multă încredere? Iată ce poţi face:
 
1. Caută printre experienţele tale una în care te-a surprins pozitiv cineva din altă generaţie decât a ta. Cine sunt oamenii cu 10 ? 15 ani mai mari ca tine cu care ai interacţionat şi, odată ce i-ai cunoscut mai bine, te-au surprins prin tinereţea şi inventivitatea gândirii lor? Cine din cei apropiaţi acum ţie, cu 10 ? 15 ani mai mici, în familie sau printre cunoştinţele tale, un vecin sau un coleg, te-a surprins şi ţi-a câştigat încrederea, deşi aveaţi stiluri de muncă diferite? Care au fost momentele în care ţi-ai spus: ?Uite, mi-a câştigat încrederea, deşi gândim diferit şi muncim diferit. Îi voi acorda de acum înainte şi mai multă încredere...“
 
2. În ce cuvinte ţi-ai descrie atitudinea pe care ai avut-o în momentele în care te-ai lăsat surprins pozitiv şi ai acordat mai multă încredere unor oameni din generaţii diferite de a ta? Ce ai făcut astfel încât să devii capabil să vezi potenţialul pe care îl aduc cu ei cei mai tineri? Fără să fii modest, care din calităţile care te definesc te-au ajutat să vezi aceste lucruri? Care a fost contribuţia ta la crearea unui context de încredere reciprocă?
 
3. Fă-ţi un inventar cu atitudinile pe care le-ai avut în propriile experienţe pozitive. Ce fel de conversaţii ai folosit atunci? Ce gânduri ai avut? Care sunt lucrurile pe care le-ai făcut şi de care te simti mândru? Întreabă şi descoperă ce atitudini au avut, ce au făcut şi alţii în momentele în care s-au lăsat surprinsi pozitiv de tinerii din noua generaţie.
 
Îmbrăţisarea valorilor şi a stilurilor constructive ne oferă indubitabil un nivel ridicat de satisfacţie personală şi profesională, o calitate superioară a motivaţiei, un grad mare de adaptabilitate şi o atitudine optimistă indiferent de contextul locului de muncă. Odată realizat acest lucru ai putea descoperi în noua generaţie un excelent partener pentru a-ţi construi un viitor şi mai bun pentru tine.
 
Viorel Panaite este managing partner al firmei de training şi consultanţă în dezvoltare organizaţională Human Invest.
 
De ce să nu îmbrăţişăm acest tip de valori şi când interacţionăm cu noile generaţii de tineri, faţă de care acum ne cultivăm singuri stereotipuri mai degrabă defensive, care ni se întorc împotrivă şi ne privează de avantajele pe care le merităm?
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO