Supliment ZF Branduri românești

Branding în tonuri de verde şi afaceri care îşi dedică întreaga existenţă transformării planetei într-un mediu sustenabil

28 feb 2022 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ O nouă piaţă prinde contur de câţiva ani încoace, iar această nişă recent creată atrage sub aripa ei toată economia, antreprenori mici şi mari, multinaţionale, asociaţii, instituţii de stat naţionale şi internaţionale. Green economy, acest concept atât de des rostit şi auzit în ultima vreme, este şi o scenă de lansare pentru mai multe afaceri antreprenoriale peste tot în lume, iar piaţa locală nu face excepţie.

EFdeN este unul dintre numele cu cea mai mare rezonanţă atunci când vine vorba de economie verde în general şi despre case solare în special. Fondată de câţiva studenţi care au dezvoltat până acum două prototipuri de astfel de construcţii, EFdeN este o organizaţie reprezentativă în „lupta“ cu consumurile prea mari de energie în clădiri.

„Ne-am dorit un nume care să ne reprezinte, care să spună despre noi o poveste şi chiar o parte din conceptul şi direcţiile după care ne ghidăm în realizarea prototipului de casă solară eficientă energetic“, povesteşte Ioana Csatlos, general manager la EFdeN.

Logoul organizaţiei a pornit de la o hartă stilizată a Bucureştiului, pe care echipa a împărţit-o în zece „petale“, simbolizând cele zece probe prin care urma să treacă în cadrul primei competiţii Solar Decathlon la care a participat, în 2014.

„Am mers mai departe de atât şi am stilizat inelul central al Bucureştiului, unde ne-am dorit să intervenim, şi am aplicat funcţia matematică f(N), în funcţie de natură, deoarece în EFdeN, facem totul în funcţie de natură, regenerând şi aducând natura mai aproape de locuitorii spaţiului urban.“

Zeci de sesiuni de brainstorming au stat la baza găsirii acestui brand, în final fiind alese trei cuvinte: Eficienţă, deNsitate şi f(N), care au dus la ceea ce este acum EFdeN, un ONG de educaţie în sustenabilitate.

„Acum aproape zece ani, creşterea organică a brandului era încă posibilă. Acum însă, consumatorul în era digitală a dobândit o autonomie mult mai mare, care îi permite să acorde feedback, să critice şi să sancţioneze orice greşeală a businessurilor sau a proiectelor“, mai spune Ioana Csatlos.

Biodeck este un alt nume care duce cu gândul la economia verde, fiind unul dintre pionierii acestui trend pe piaţa locală. Compania – care se identifică cu brandul – produce ambalaje compostabile din plante şi alte resurse regenerabile.

„Ne-am dorit să fie un nume care să reflecte promisiunea noastră, iar decizia a fost luată destul de uşor, deoarece, fiind un nume percutant şi memorabil, ne-a fost uşor să cădem de acord în această privinţă. Facem parte din noua generaţie de businessuri care, pe lângă obiectivele financiare, se uită la şi e preocupată şi de comunitate şi de mediu“, spune Maria Desmirean, membru al boardului Promateris, grupul din care face parte Biodeck.

Ea adaugă că a văzut în rândul consumatorilor un interes tot mai mare legat de cum îşi aleg produsele preferate, cum au fost făcute acestea, de unde provine materia primă, în ce condiţii sunt plătite persoanele care au ajutat la fabricarea articolelor, care este dimensiunea lanţului logistic şi care sunt măsurile luate pentru a reduce amprenta de carbon. În aceste condiţii, plaja de businessuri active sub umbrela „green economy“ devine tot mai largă.

Afacerea Sinapseria, o soluţie de curierat rapid pe bicicletă, şi-a ales numele pentru a sugera ideea de sinapse, de conexiuni între clienţii pe care îi are în portofoliu. Fondatorul Andrei Găitănaru a pornit businessul la sfârşitul anului 2014, iar după câteva luni s-a alăturat Cristian Ionescu. Ulterior, Andrei s-a retras din business şi a rămas Cristian.

La nivel de branding, şi businessul AER are în spate o poveste, acest nume fiind de fapt acronimul pe care Ioana Cerescu l-a obţinut din formula „Autentic.Etic.Reutilizabil“.

AER este un magazin zero waste din Piatra-Neamţ, pe care Ioana l-a deschis pentru că a simţit nevoia să arate că şi oraşele mici, de provincie, se pot dezvolta frumos şi sustenabil.

De la un magazin zero waste, AER a devenit o comunitate care promovează consumul responsabil, sprijină micii producători locali şi furnizează soluţii alternative, durabile şi etice la produsele din plastic. O pondere de 85% din portofoliul businessului o reprezintă produsele româneşti, de provenienţă străină fiind doar acelea care nu se găsesc local.

Brandingul este aşadar o componentă importantă şi pentru dezvoltarea unei noi generaţii de antreprenori şi ONG-uri, cele care îşi dedică întreaga existenţă transformării planetei într-un mediu sustenabil.

Ioana Csatlos, general manager la EFdeN: Ne-am dorit un nume care să ne reprezinte, care să spună despre noi o poveste şi chiar o parte din conceptul şi direcţiile după care ne ghidăm în realizarea prototipului de casă solară eficientă energetic.

Maria Desmirean, membru al boardului Promateris: Facem parte din noua generaţie de businessuri care, pe lângă obiectivele financiare, se uită la şi e preocupată şi de comunitate şi de mediu.