♦ Mai bine de 20 dintre aceste companii au în portofoliu branduri de consum, adică mărci cu care românii (şi străinii) intră în contact direct ♦ Aceste businessuri provin din domenii extrem de variate, însă cele mai multe (cinci) sunt din sectorul bunurilor de larg consum ♦ Retailul - electro-IT, de materiale sanitare sau de bricolaj - şi farma se găsesc pe poziţiile următoare cu patru şi respectiv trei companii în top ♦ Antreprenorii locali sunt „seva“ fiecărei economii din lume.
Antreprenorii români cu greutate au creat în cele trei decenii de capitalism branduri de consum precum Dedeman, Bitdefender, Altex sau Catena care valorează astăzi sute de milioane sau chiar miliarde de euro fiecare.
Cele mai valoroase 25 de companii antreprenoriale sunt evaluate la puţin peste 23 de miliarde de euro, potrivit calculelor realizate pe baza datelor extrase din anuarul ZF „Top 100 cele mai valoroase companii din România în 2020“. Cele mai multe dintre aceste businessuri au în portofoliu branduri de consum - cunoscute publicului, cu care acesta interacţionează.
Pragul de intrare în top este de puţin peste 100 de milioane de euro, valoarea celor mai multe businessuri crescând anul trecut faţă de 2019. Evaluarea s-a făcut pe baza datelor din contul de profit şi pierderi al companiilor pe 2019. În cazul companiilor listate la bursă, cum este cazul Banca Transilvania sau Med Life, a fost luată în calcul capitalizarea din toamna lui 2020. Totuşi, ţinând cont că anul trecut a fost atipic, marcat de pandemia de COVID-19, au fost luate în calcul şi anumite trenduri din sectoarele în care activează aceste firme. Spre exemplu, deşi 2020 a însemnat pentru multe domenii o scădere a activităţii, au existat şi câteva care au beneficiat - în mod surprinzător - de context. Un exemplu este retailul electro-IT unde cele mai mari afaceri - Altex şi Flanco - sunt deţinute de antreprenori români. Şi afacerile din farma au fost pe val, unităţile de retail fiind deschise în permanenţă în 2020 - chiar şi când alte companii şi-au întrerupt activitatea în lockdown - dat fiind că vând produse de strictă necesitate.
Tot în 2020, tot pe fondul pandemiei, s-a mai petrecut o schimbare în ceea ce priveşte comportamentul de consum, iar aceasta a avut un impact pozitiv asupra unor businessuri româneşti. Este vorba de orientarea consumatorilor către branduri locale mai degrabă decât internaţionale.
În acest context, între afacerile antreprenoriale româneşti există cinci evaluate la peste 1 mld. euro. Este vorba de UiPath - un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare, de retailerul de bricolaj Dedeman - liderul pieţei de profil, de Banca Transilvania, grupul BitDefender - care datorită antiviruşilor săi a făcut ca un produs românesc să fie folosit de sute de milioane de oameni din toată lumea - şi de Altex - liderul retailului de electroIT.
Dintre acestea, UiPath este singurul grup care nu are un brand cu care consumatorul intră în contact direct. Şi totuşi, este cel mai cunoscut business românesc al momentului la nivel mondial.
La momentul realizării acestui clasament, la final de 2020, compania era evaluată la peste 10 mld. euro. Între timp, valoarea UiPath a ajuns la 35 de miliarde de dolari după ce recent start-ul din IT pornit în România a primit o nouă rundă de finanţare. UiPath acum este o companie americană, dar are în continuare operaţiuni la Bucureşti. Ea a fost fondată de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, plus alţi trei IT-işti, ei fiind încă în business.
Este pentru prima dată când cinci afaceri antreprenoriale româneşti devin „unicorni“, mai exact sunt evaluate la peste un miliard de euro (5 mld. lei). Un alt record pentru businessul privat românesc este faptul că alte patru companii locale sunt evaluate la peste 500 mil. euro (peste 2,5 mld. lei) fiecare: grupul Fildas-Catena (farma), DIGI (telecom), Fan Courier (curierat) şi Superbet (pariuri sportive).
România are în continuare businessuri antreprenoriale puternice în industria alimentară, în zona de sănătate şi farma, în imobiliare şi construcţii, are antreprenori care au creat, au dezvoltat şi care nu au ieşit din business şi nici nu-şi propun să facă acest pas.
Oamenii de afaceri români au reuşit în trei decenii de capitalism să dezvolte afaceri şi branduri care se bat cu giganţi străini precum Coca-Cola, Brico Depot (Kingfisher) şi Erste, companii care au în spate bugete de milioane de euro pentru marketing şi promovare.
Compania Romaqua, care deţine printre altele brandul de apă minerală Borsec, evaluată la peste 400 mil. euro, este cel mai valoros business românesc cu activităţi de producţie. Grupul One United, activ în sectorul imobiliar, o piaţă extrem de concurenţială, cu multe nume străine, a ajuns la rândul său la o evaluare de aproape 400 mil. euro după o creştere rapidă, de 44%, în 2020. Exemplele sunt însă multiple.
Astfel, într-o lume guvernată de mărci străine şi globale, „o mână“ de antreprenori au dezvoltat branduri româneşti care au reuşit să se impună pe pieţele lor.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE