2022 a fost primul an după pandemie în care veniturile companiilor pot fi comparate cu ce a fost înainte de lebăda neagră care a închis activitatea economică de pe aproape întreg globul. Ca urmare a cererii neaşteptate şi a revenirii economiei în care, în perioada 2020-2021, nimeni nu mai credea, preţurile au luat-o razna, iar firmele s-au adaptat imediat.
La aceasta s-a adăugat războiul dintre Rusia şi Ucraina, astfel încât 2022 va rămâne ca anul în care colţii inflaţiei despre care Occidentul avea doar vagi amintiri din anii ’80 au început iar să muşte.
Ca urmare, a fost un an extraordinar de bun pentru companii, care au împins în preţuri şi şi-au văzut profiturile explodând, mai ales firmele din zona de energie precum OMV Petrom, Romgaz şi Hidroelectrica au făcut profituri de miliarde de euro şi marje şi de peste 50%.
Sigur că această situaţie nu avea cum să dureze pentru că inflaţia a dus la pierderea puterii de cumpărare astfel încât în 2023 asistăm ca într-un reflux la ajustarea cifrelor de afaceri şi implicit a profiturilor.
Inclusiv statul a crezut că o să meargă la fel ca în 2022 şi în 2023 şi s-a bazat pe venituri mai mari, însă orice flux are şi reflux, astfel încât în 2023 economia deja a început o perioadă de ajustare.
Fluxul provocat de creşterea preţurilor fără o determinare solidă, fără o relaţie 100% cu creşterea cererilor, a făcut ca multe companii să aibă performanţe care nu sunt legate neapărat de inovaţie sau reorganizarea businessului, ci pur şi simplu de contextul global.
Anuarul Cei mai mari jucători din economie, aflat la a 18-a ediţie, propune cititorilor să îşi dea seama din câteva răsfoiri de pagini cine sunt liderii de business în 80 de sectoare de activitate.
Observând ce pondere au primii jucători în totalul pieţei se vede cum lipsa unei competiţii destul de mari a permis companiilor în general să umble în România la preţuri mai mult decât în alte ţări din Uniunea Europeană, astfel încât creşterile de preţuri au fost cele mai mari din Uniunea Europeană. Avem destule pieţe precum piaţa cimentului, piaţa berii şi piaţa asigurărilor, unde primii trei jucători controlează mai mult de 80%. Aceasta le permite ca imediat ce se creează un curent de a transmite în preţuri creşterile de costuri, aceasta să se facă imediat aproape ca într-un sistem monopolistic.
Lipsa competiţiei este de fapt şi explicaţia pentru care România înregistrează cele mai mari deficite comerciale externe din Uniunea Europeana raportate la PIB.
Pur şi simplu nu avem suficientă producţie din cauză că firmele sunt descurajate să investească pe pieţe controlate cvasimonopolistic.
Este adevărat că economia liberă înseamnă creştere şi scădere, flux şi reflux şi adaptare permanentă, însă doar asigurarea unui grad înalt de competiţie şi scăderea barierelor de intrare pe piaţă pot pune resursele la treabă astfel încât să scadă preţurile.
În cei 18 ani de la prima apariţie, anuarul Cei mai mari jucători din economie a fost oglinda transformărilor şi a schimbărilor de lideri în diverse sectoare din economie. Faţă de 2005, cifra de afaceri totală din economie şi produsul intern brut sunt de patru ori mai mari. Creşterea a avut însă loc cu preţul întăririi poziţiei dominante a celor mai mari jucători, atât în ansamblul economiei, cât şi în fiecare sector. Ce a venit în plus a fost emergenţa start-up-urilor, mai ales din IT, dar al căror debuşeu a vizat pieţele internaţionale.
Pentru o dezvoltare economică reală este nevoie de o capilarizare a investiţiilor, de o dispersie geografică şi sectorială, care să asigure creşterea economică incluzivă necesară.
SORIN PÂSLARU este redactor-şef ZIARUL FINANCIAR - sorin.pisalru@zf.ro
