ZF 24 de ani

Dan Popovici, CEO OTP Asset Management Romania, despre anul 2008

18.11.2022, 08:55

Îmi amintesc cu nostalgie de anul 2008, an în care am lansat primele fonduri deschise de investiţii administrate de către OTP Asset Management Romania. Eu personal venisem în cadrul companiei în decembrie 2007 din zona brokerajului şi orizontul meu investiţional era unul extrem de scurt, mai exact de la câteva zile până la maximum câteva săptămâni. Dintr-o dată, venind într-o companie de asset management, am învăţat că lucrurile stau altfel şi că orizontul investiţional se măsoară în ani, nicidecum în săptămâni.

Dacă ne întoarcem în timp la anul 2008, acesta a fost unul greu, atât pentru profesioniştii din piaţa de capital, cât şi pentru investitori. Volatilitatea atinsese cote maxime, lichiditatea dispărea şi fiecare investiţie părea să fie pierzătoare. Cu toate acestea timpul a trecut şi istoria ne-a arătat ca toţi investitorii care au avut un orizont de timp lung şi au făcut investiţii pe parcursul acelui an au înregistrat ulterior profituri semnificative.

Cred că trebuie să ne amintim de anul 2008 şi să învăţăm din ce s-a întâmplat atunci, şi în anii următori, mai ales acum, în anul 2022, care poate semăna foarte mult cu 2008. Şi să nu uitam că în astfel de ani se construiesc portofolii câştigătoare pe termen lung.

Află aici cele mai importante informatii despre Gala ZF 2022