ZF 24 de ani

Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing, despre anul 2008

18.11.2022, 07:10

Din istoria ultimilor 24 de ani sunt multe momente care merită punctate, însă am ales să împărtăşesc două:

Primul este momentul fuziunii dintre HVB Leasing  şi UniCredit Leasing din anul 2007, care a condus la formarea celei mai mari companii de leasing de pe piaţa locală a a leasingului financiar, performanţă pe care am reuşit să o întreţinem neîntrerupt până în prezent. Acesta a fost un moment important de consolidare strategică.

Deci, astăzi putem spune cu mândrie dar şi cu recunoştinţă faţă de cei care au contribuit la această performanţă dar şi faţă de cei care în prezent îşi aduc aportul că în 2022 UniCredit Leasing Corporation IFN SA sărbătoreşte 15 ani de când este constant numărul 1 în topul jucătorilor din industria de leasing financiar din România.

Al doilea moment datează din 2019 şi reprezintă o premieră absolută pe piaţa de leasing, încă neegalată, şi o recunoaştere dincolo de graniţele locale a performanţei companiei UniCredit Leasing şi este reprezentat de atragerea a 300 milioane euro printr-o emisiune de obligaţiuni. Tranzacţia a fost sub forma unei emisiuni individuale, realizată cu scopul diversificării surselor de finanţare ale UniCredit Leasing Corporation IFN SA şi îmbunătăţirii accesului clienţilor noştri la finanţare.

Ziarul Financiar este parte din viaţa noastră şi ne bucurăm că în paginile sale au fost prezente articole despre evenimentele evocate mai sus.

Dorim Ziarului Financiar viaţă lungă şi mult success.

Află aici cele mai importante informatii despre Gala ZF 2022