• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
ZF 24 de ani

Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, despre anul 2022

23.11.2022, 19:02

24 de ani de puterea inovaţiei. ZF a vorbit în fiecare zi despre puterea inovaţiei.

Probabil mulţi vor spune că pentru ei sau businessurile lor cel mai reprezentativ an din ultimii 24 a fost 2020, primul an de pandemie, când lumea s-a schimbat într-un mod uluitor. La fel aş fi tentat şi eu să spun, a fost un an în care echipa noastră din România şi-a făcut datoria, mobilizându-se şi aducând în surplus medicamente, inclusiv anti-Covid, materiale sanitare, dezinfectante şi donând aproape 10 milioane lei pentru nevoile sistemului sanitar.

Şi totuşi, cred că cel mai bun an, cel puţin pentru mine personal, este 2022, când m-am convins, la propriu, de PUTEREA INOVAŢIEI. Am cunoscut un pacient cu psoriazis, una dintre cele mai debilitante boli cutanate care poate exista - nu mori de ea, nu te doare, nu te scoate din activitate, dar fizic şi psihic te macină într-un mod greu de descris. L-am văzut înainte şi după tratamentul cu un produs de tip anticorpi monoclonali pe care l-am introdus în terapie în 2022 în România. Pacientul a renăscut după o singură administrare injectabilă, a fost practic redat 100% recuperat familiei şi societăţii.

PUTEREA INOVAŢIEI - indiferent de domeniul în care îşi face simţită prezenţa - a schimbat fiecare om în mod particular şi lumea la modul general în aceşti ultimi 24 de ani, îţi este mai puternică decât orice criză financiară, pandemie, război. De fapt, PUTEREA INOVAŢIEI te ajută să treci de toate acestea şi să continui drumul.

Află aici cele mai importante informatii despre Gala ZF 2022