• Leu / EUR4.9207
  • Leu / GBP5.7178
  • Leu / USD4.6726
ZF 24 de ani

ZF 24 de ani. Unde era Bulgaria în 1998 şi unde este astăzi? Salariul mediu net a crescut de aproape şase ori în perioada 1998-2022, de la doar 109 dolari, la circa 650 dolari. În acelaşi interval, PIB-ul s-a majorat de cinci ori

22.11.2022, 11:12 Autor: Cristina Roşca

Un salariat din Bulgaria câştigă astăzi, în medie, de aproape şase ori mai mult decât o făcea în 1998, arată calculele ZF pe baza datelor oferite de Camera de Comerţ şi Industrie Bulgaro-Română (BRCCI). Mai exact, în 1998, salariul mediu net era de 109 dolari, versus 612 euro (aproape 650 de dolari) la jumătatea acestui an, conform aceleiaşi surse.

Spre comparaţie, în România, în urmă cu 24 de ani, salariul mediu net era de 104 lei pe lună, faţă de 3.933 de lei lunar în 2022. Deşi în lei creşterea este uriaşă - de 38 de ori -, în dolari (pentru că euro a fost introdus în circulaţie în 2002) variaţia e mult diferită pentru că şi cursul de schimb a fluctuat. Spre exemplu, un dolar valora 1,09 lei în 1998, iar acum e de circa cinci ori mai valoros. Astfel, salariul mediu în dolari a crescut de „doar” opt ori. Totuşi, ritmul este mai alert decât în cazul Bulgariei. Totodată, salariul efectiv este mai mare cu circa 30%, apropiindu-se de 800 de dolari net lunar.

În ceea ce priveşte numărul de salariaţi din economie, în Bulgaria erau 2,13 milioane de oameni care lucrau acum 24 de ani, iar acum sunt 2,31 milioane. Acest număr este influenţat în primul rând de populaţie şi apoi de fluctuaţia acesteia şi de procesul de emigraţie/ imigraţie. România şi Bulgaria, cele mai sărace ţări din UE, sunt cunoscute pentru faptul că mulţi locuitori aleg să plece să muncească în Occident, unde salariile sunt mai mari. Deşi între timp nivelul de trai a crescut în aceste ţări, mirajul Vestului a rămas. Astfel, sunt oameni care pleacă pe salarii mai mari, fără a ţine cont de preţuri sau de costul vieţii din ţara de destinaţie. În România sunt astăzi 5,5 milioane de salariaţi, cu 300.000 mai mulţi decât acum 24 de ani. Numărul de angajaţi e mai mult decât dublu faţă de Bulgaria, dar şi populaţia e pe măsură.

În continuare însă, anual sunt zeci sau chiar sute de mii de români care emigrează în căutarea unei vieţi mai bune. Ţările din Europa Centrală şi de Est s-au dezvoltat în ultimele două-trei decenii, însă mai au până să prindă din urmă Occidentul. Spre exemplu, PIB-ul Bulgariei a crescut de aproape cinci ori în perioada 1998-2021, de la 15 mld. dolari la 71 mld. euro (74 mld. dolari). În ceea ce priveşte România, economia a crescut mai rapid. PIB-ul este de 6,5 ori mai mare acum ca în 1998, ajungând până la 240 mld. euro.

În acest context, cum vede mediul de business din Bulgaria economia locală şi România de astăzi?

„Ca puncte forte ale României aş menţiona condiţiile pentru comerţul internaţional - principalul factor care înfluenţează acest aspect este apartenenţa la Uniunea Europeană - prin armonizarea legislaţiei, libera circulaţie a mărfurilor în cadrul UE şi unele restricţii relativ scăzute asupra comerţului cu ţările terţe; stabilitatea macroeconomică de când a fost introdus în 1997 Acordul privind Consiliul valutar (CBA) propus de FMI; politica fiscală relativ previzibilă, cu niveluri scăzute de impozitare; accesul afacerilor la fondurile structurale; contribuţia în creştere a IMM-urilor la PIB; cadrul legal favorabil începerii unei afaceri şi creşterea ponderii sectorului privat în economie”, spune Adrian Sipos, business development manager în cadrul BRCCI.

La polul opus, la categoria „bilelor negre”, el menţionează PIB-ul scăzut pe cap de locuitor; balanţa comercială externă negativă în creştere; nivelul scăzut al tehnologiei în întreprinderi; productivitatea scăzută a muncii; ponderea predominantă a exporturilor mărfurilor cu valoare adăugată scăzută; numărul mare de întreprinderi cu peste 250 de angajaţi şi cifră de afaceri tipică întreprinderilor mici şi mijlocii; accesul dificil la finanţare pentru IMM-uri; ratele dobânzilor pentru IMM-uri la unul dintre cele mai ridicate niveluri din UE; nivelul scăzut de cultură managerială în întreprinderi şi faptul că împrumuturile comerciale vizează în principal capital de lucru, refinanţare şi restructurare.

Răspunsurile oferite de Adrian Sipos au venit la solicitarea ZF, care a vrut să vadă cum au evoluat în ultimii 24 de ani economiile ţărilor din Occident, dar şi ale celor din regiune. ZF a trimis astfel solicitări unora dintre principalii parteneri comerciali ai României pentru a vedea unde sunt aceste economii astăzi, dar şi ce relaţii comerciale există între cele două state.

În cazul Bulgariei, există 6.162 de firme româneşti active în această ţară. Ele provin din sectoare precum comerţ (cu produse petroliere, electrocasnice, electronice, mobilă, alimente, materiale de construcţii, piese auto sau autoturisme) şi producţie (vopsele/lacuri), explică executivul. De partea cealaltă, local sunt 1.872 de firme bulgăreşti, ele fiind active în domenii precum logistică, bancar, asigurări, comerţ (alimentar, scule/ unelte, echipamente industriale, produse metalice, medicamente, produse agricole), spune Adrian Sipos.

 „Cei mai importanţi investitori din Bulgaria în România sunt Monbat (reciclare), TBI Bank (bancar) şi Euroins (asigurări). Soldul ISD-urilor bulgare în România în perioada 2013-2021 fiind de 417 mil. euro”, conchide el.

Află aici cele mai importante informatii despre Gala ZF 2022