ZF 24

Basescu nu-i lasa de academicieni sa-si majoreze indemnizatiile

04.03.2009, 17:22 33

Presedintele Traian Basescu a trimis ieri Parlamentului pentru reexaminare actul normativ care prevedea majorarea indemnizatiilor membrilor Academiei Romane justificandu-si decizia prin faptul ca in actuala criza economica un asemenea demers „apare ca inechitabil si inoportun”, a anuntat Presedintia.

Legea care modifica si completeaza Legii nr. 31/2007 privind reorganizarea si functionarea Academiei prevedea o indemnizatie de 4.000 de lei/luna pentru membrii consiliului stiintific, membrii prezidiului si cei ai consiliului onorific, 2.500 lei/luna pentru membrii titulari si 1.500 lei/luna pentru membrii corespondenti. Indemnizatia lunara bruta pentru membrii titulari este de 2.000 lei.

Academia Romana are 75 de membri titulari din care numai cinci sunt economisti - Tudorel Postolache, Emilian Dobrescu, Aurel Gh. Iancu, Iulian Vacarel si guvernatorul BNR Mugur Isarescu – si 91 de membri corespondenti – din care economisti sunt Gheorghe Zaman, Constantin Barbulescu si fostul ministru de finante Daniel Daianu.
Numarul de membri ai Academiei Romane este fix, acestia fiind alesi pe viata.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24