ZF 24

Cursul de schimb a coborat la 3,584-3,587 lei/euro

04.01.2008, 20:12 12

Moneda nationala s-a apreciat vineri cu peste un ban, cursul de schimb coborand la inchiderea sedintei interbancare pana la nivelul de 3,584 - 3,587 lei/euro, in asteptarea unei posibile majorari a dobanzii de politica monetara din partea BNR, cu cel putin 0,5%, la 8%, informeaza Mediafax.

Primele tranzactii ale zilei au fost realizate la cotatia de 3,5981 lei/euro, dupa ce cursul a inchis sedinta de joi la nivelul de 3,6 lei/euro.

In partea a doua a sedintei interbancare, cotatia minima a fost de 3,576 lei/euro, iar maximul zilei s-a plasat la nivelul de 3,6095 lei/euro.

"Leul s-a apreciat in cursul sedintei de vineri in asteptarea unei decizii BNR privitoare la majorarea ratei dobanzii de politica monetara de la 7,5% la 8% pe an, subiect care va fi discutat luni. In regiune monedele nationale au inchis la nivelul de joi, deci nu se poate spune ca ar fi o influenta din afara", a spus un dealer.

Membrii Consiliului de Administratie al BNR urmeaza sa discute luni, 7 ianuarie, majorarea ratei dobanzii de politica monetara.

Cursul de referinta anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a coborat, vineri, cu 0,74 bani, la 3,5897 lei/euro.

Banca Centrala Europeana a calculat o referinta de 3,5775 lei/euro.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele cu scadenta la o zi se plaseaza in intervalul 7 - 7,75%, iar cele pentru plasamentele la o saptamana se situeaza la 7,25 - 8,25%.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24