ZF 24

eJobs: Peste o treime dintre angajaţii din construcţii au salarii de 4.500-7.000 lei, media netă din domeniu fiind de 5.000 lei. ”În sezonul cald cererea creşte, odată cu numărul proiectelor, dar şi pentru că mai mulţi muncitori pleacă la muncă în străinătate”

eJobs: Peste o treime dintre angajaţii din construcţii...

Autor: Roxana Rosu

23.05.2024, 12:49 101

Peste o treime dintre angajaţii din construcţii au salarii cuprinse între 4.500 şi 7.000 de lei pe lună, media netă din domeniu fiind de 5.000 de lei pe lună, potrivit potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs.

Companiile din constructii au postat de la începutul anului peste 11.000 de joburi, aceştia fiind al şaselea cel mai activ angajator din economie, după domenii precum retail, servicii, call center / BPO, industria alimentară şi turism.

„Nevoia de candidaţi pentru sectorul construcţiilor este mare pe tot parcursul anului, însă în sezonul cald creşte odată cu numărul proiectelor, dar şi pe fondul faptului că vedem mai mulţi muncitori care pleacă la muncă în străinătate. Este, chiar şi în afara acestui aspect, un domeniu cu o rată mare de fluctuaţie, astfel încât angajatorii au nevoie să recruteze permanent. Tocmai de aceea sunt şi printre cei care apelează cel mai des la soluţia importului de personal din Asia”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro.

Cu o medie salarială netă de 5.000 de lei, cei care lucrează în construcţii sunt plătiţi la un nivel similar cu angajaţii din inginerie, petrol / gaze sau crewing / casino şi peste cei din domenii precum financiar, administrativ / logistică, producţie, auto sau resurse umane. Cele mai mari medii salariale din industrie au fost înregistrate pentru poziţiile de diriginte de şantier (6.600 de lei net), inginer de instalaţii (6.000 de lei), inginer proiectant (6.000 de lei), inginer construcţii (6.000 de lei), inginer electrician (5.500 de lei), specialist achiziţii (5.200 de lei) sau proiectant de instalaţii (5.200 de lei).

Cele mai mici salarii, pe de altă parte, au reieşit din datele introduse de cei care lucrează pe poziţii de sudor (4.000 de lei), tehnician (4.000 de lei) instalator (4.100 de lei), contabil primar (4.500 de lei), reprezentant tehnic (4.500 de lei).

Un muncitor în construcţii câştigă în medie 4.300 de lei, iar un lăcătuş 4.400, după cum arată datele Salario. Aceşti indicatori reprezintă medii nete, la nivel naţional, pentru toate judeţele şi nivelurile de experienţă.

„Vedem o creştere a nevoii de candidaţi care au între 2 şi 5 ani de experienţă în domeniu, însă, alături de ei, cei mai căutaţi sunt muncitorii calificaţi şi necalificaţi. Pentru a-i atrage, angajatorii nu doar că le pun la dispoziţie diverse facilităţi şi beneficii, ci sunt dispuşi să le ofere şi salarii mari doar pentru a bate palma pentru o perioadă mai lungă de timp”.

În ceea ce priveşte aplicările, din cele 4,3 milioane de aplicări înregistrate de la începutul anului şi până acum, 350.000 au fost pentru joburile din construcţii. Este unul dintre puţinele domenii în care candidaţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani nu se află pe locul al doilea în clasamentul aplicărilor, ci abia pe locul al patrulea. Cel mai mult au aplicat cei din segmentul de vârstă 25-35 de ani, urmaţi de 36-45 de ani şi 45Ă. Aproape 200.000 de aplicări au venit din partea muncitorilor calificaţi şi necalificaţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24