ZF 24

Ministerul de Finante a împrumutat joi 4 miliarde lei de la bănci, în două licitatii de titluri de stat, la randamente de 6,03% şi 6,55% pe an

Ministerul de Finante a împrumutat joi 4 miliarde lei de...

Autor: Roxana Rosu

23.05.2024, 15:04 128

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi de la bănci 4 miliarde lei prin două licitaţii de titluri de stat, la un randament de 6,03% pe an, respectiv 6,55%.

Cea mai mare parte din sumă, 3,39 miliarde lei, a fost atrasă prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont scadentă în noiembrie 2024, cu un randament de 6,03% pe an. Emisiunea a avut o valoare de 300 milioane lei.

La licitatie au participat 7 dealeri primari, iar volumul total al cererii a fost de 3,65 miliarde. lei, din care ofertele competitive s-au ridicat la 3,62 miliarde lei.

Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în cont propriu 3,36 miliarde lei. Ofertele necompetitive au fost 26 milioane lei.

La cea de-a doua licitaţie organizată joi, Finantele au vândut obligatiuni de stat scadente în 2029, în valoare de 645 milioane lei, la un randament de 6,55%.

La licitaţie au participat opt dealeri primari, valoarea emisiunii fiind de 500 milioane lei.

Volumul total al cererii a fost de 751 milioane lei, din care ofertele competitive au fost 625 milioane lei.

DIn suma adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 520 milioane lei. Ofertele necompetive s-au ridicat la 125 milioane lei.

 Rata cuponului a fost 6,30%

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24