Producătorul de conserve de carne din Sibiu Scandia Food a obţinut un credit de 22 de milioane de euro de la Banca Transilvania, bani care vor fi folosiţi pentru achitarea unor credite mai vechi, optimizarea capacităţilor tehnologice şi pentru potenţiale investiţii începând cu anul viitor.
Cea mai mare parte a împrumutului, respectiv 60%, a fost contractat în lei, Scandia Food reconfirmând o creştere a interesului arătat de companiile de pe plan local pentru creditele în moneda naţională în detrimentul celor accesate în euro.
Chiar la jumătatea lunii septembrie a acestui an Banca Transilvania şi CEC Bank au refinanţat un credit în valoare de 500 de milioane de lei (circa 110 milioane de euro) pentru Romaqua Group, una dintre cele mai mari companii cu capital românesc din industria bunurilor de larg consum, cu afaceri de 600 milioane de lei (135 de milioane de euro) anul trecut.