În Laponia, spiriduşii, micile ajutoare ale lui Moş Crăciun, au acceptat forţaţi de nivelul de trai scăzut contracte de colaborare cu zero ore de muncă, prin care plata şi angajarea lor depinde de cheremul angajatorului. Pe lângă riscul de a nu fi plătiţi şi de a nu avea un loc de muncă sigur, ei trebuie să suporte şi supravegherea tot mai evidentă a statului asupra vieţii lor private, scrie Larry Elliott, editorialist al publicaţiei britanice The Guardian, într-un articol în care descrie cu o ironie subtilă cum guvernele şi angajatorii au transformat piaţa muncii în vremuri de criză. Articolul se referă la situaţia din Marea Britanie, dar transformările pot fi recunoscute la multe alte economii europene.
Departe, în îngheţatul Nord, aceasta este cea mai aglomerată perioadă a anului. În cel mai mare centru de producţie şi distribuţie de jucării din lume angajaţii, presaţi de timp, dau zor să bifeze tot pe lista enormă de comenzi şi să termine până în seara de Ajun. Afară, zăpada egal nivelată s-a aşternut în strat gros şi tare, iar în atelierul lui Moş Crăciun ritmul de lucru nu încetineşte niciodată.
De fapt, atelier nu este chiar denumirea corectă. Consultanţii de rebranding au fost cei care au venit cu ideea de „atelier” după ce avertizorii de integritate au dat la iveală faptul că micile ajutoare ale lui Moş Crăciun erau prost plătite, exploatate şi aveau diverse afecţiuni cauzate de stres. Atelierul este, de fapt, cel mai mare depozit din lume, milioane de metri pătraţi de raioane cu trenuleţe, cărţi şi jocuri pe calculator.
Imaginile cu spiriduşi stând fericiţi în faţa meselor de lucru şi cosând cu grijă încheieturile unor ursuleţi sunt de acum istorie. Astăzi, un angajat al atelierului merge 24 de kilometri pe noapte pentru a lua jucăriile din îndepărtatul hangar al lui Moş Crăciun şi dacă încetineşte pasul este aspru mustrat.
Multe s-au schimbat în acest colţ îndepărtat din Laponia în ultimii 30 de ani. Mai demult angajaţii lucrau cu normă întreagă, salariul lor creştea în fiecare an şi puteau să spere la o pensie decentă după ani buni de muncă. Astăzi, majoritatea spiriduşilor au contracte cu zero ore de muncă, în care numărul orelor plătite este evaluat de angajator, de vreo cinci ani salarile nu mai ţin pasul cu creşterea preţurilor, iar de pensii nu mai poate fi vorba. Spiriduşii care refuză o tură de lucru pentru a se îngriji de copiii bolnavi sau ca să meargă la serbări şcolare sunt puşi pe lista neagră, iar cine întârzie două minute are salariul tăiat.
Dar ce păzesc sindicatele? „Ho, ho, ho”, râde Moş Crăciun. „N-am mai avut sindicate aici de la marea grevă a spiriduşilor din din 1984-1985. Un an a durat protestul. A fost o situaţie de-a dreptul delicată. Din fericire, am prevăzut ce se va întâmpla şi ne-am făcut rezerve suficiente de jucării. Unii dintre spiriduşi au continuat să vină la lucru şi am avut sprijin din partea guvernului. De atunci, sindicaliştii nu mai au ce căuta aici.”
Aşadar, la extremitatea de nord a pământului întâlnim o piaţă a muncii flexibilă. Compania spune că productivitatea şi profitabilitatea s-au îmbunătăţit mulţumită noilor practici de pe piaţa muncii. Potrivit companiei, contractele de colaborare cu zero ore de muncă sunt esenţiale având în vedere caracterul sezonier al afacerii şi faptul că locurile de muncă vor dispărea dacă guvernul cedează presiunii de a restricţiona folosirea lor.
Criticii lui Moş Crăciun spun că profiturile mai mari şi productivitatea crescută nu au dus la creşterea salariilor spiriduşilor. Dimpotrivă, venitul lor real a scăzut chiar înainte ca Basmul de pe Wall Street să se termine cu final nefericit în 2008. Spiriduşii au acceptat ca mai degrabă să li se taie salariul decât să-şi piardă locul de muncă. Cum ajutoarele sociale au fost şi ele reduse, mulţi spiriduşi au acceptat să lucreze în schimbul unui ajutor minim, chiar dacă aceasta însemna scăderea nivelului de trai.
Moş Crăciun recunoaşte că angajaţii au făcut sacrificii, dar insistă că aceste sacrificii sunt vitale pentru companie în condiţiile unei competiţii acerbe pe piaţa internaţională. Spiriduşii trebuie să înţeleagă, adaugă Moşul, că alternativa la contractul de colaborare cu zero ore de muncă şi la tăierile de salarii este externalizarea locurilor de muncă către o grotă din Orientul Îndepărtat, unde forţa de muncă este mai ieftină.
Între timp, compania face presiuni asupra guvernului să construiască o cale ferată modernă care să permită Express-ului lui Moş Crăciun să meargă cu viteze mai mari. De asemenea, aceasta vrea să fie alocaţi mai mulţi bani pentru educaţie pentru a rezolva problema şomajului în rândul spiriduşilor de până în 25 de ani. Moşul spune că numărul mare de angajaţi imigranţi care lucrează în atelierul său arată că aceştia sunt în general o forţă de muncă mai ieftină şi mai bine educată.
Moşul nu mai e dispus să comenteze când vine vorba de existenţa unui conflict între cererea companiei ca statul să crească investiţiile în resurse umane şi în infrastructură şi indisponibilitatea companiei de a plăti taxe. Deşi produsele companiei sunt vândute în Europa şi America de Nord, afacerea este înregistrată la 6.500 km depărtare, în Insulele Cayman, iar datele arată că firma a plătit taxe în valoare de 5.000 lire sterline la o cifră de afaceri de 1.000 miliarde de lire sterline. „Plătim tot ce legea ne obligă să plătim,” spune Moşul. Dar masca drăgălaşă a bonomiei îi alunecă de pe faţă: „Lumea e o junglă”.
Deloc surprinzător, puţini spiriduşi vor să vorbească direct despre viaţa în „atelier”. Cei care vorbesc sub protecţia anonimatului spun că e tot mai greu să te descurci cu banii având în vedere costurile tot mai ridicate la turta dulce, lumânări şi zurgălăi. Mulţi spiriduşi recurg la împrumuturi pe termen scurt date de o firmă condusă de nişte drăcuşori extrem de agresivi. Aproape toţi spiriduşii spun că ar munci şi mai multe ore dacă li s-ar oferi posibilitatea.
„Să recunoaştem”, spune unul dintre spiriduşi, „renii lui Moş Crăciun sunt mai bine protejaţi de lege decât noi. Ajutoarele sociale pentru animale sunt reglementate de legi mai stricte decât în cazul nostru.”
Este, însă, parţial adevărat. Poate compania nu prea ia în considerare directivele legate de programul de lucru al angajaţilor, de salariul mimim şi de drepturile spiriduşilor de a avea sindicate, dar îi testează regulat pe spiriduşi să vadă dacă nu cumva au tras la măsea din rachiul lui Moş Crăciun şi are grijă să le reamintească regulat că în peşteră nu se fumează şi e ilegal să îţi aprinzi pipa. Sediul este monitorizat non-stop prin camere de luat vederi.
Într-adevăr, nu poţi să eviţi concluzia că statul se amestecă în viaţa spiriduşilor tot aşa ca acum 30 de ani, dar cu mai puţină demonstraţie de forţă. Acum 30 de ani, conducătorii Laponiei credeau că angajările erau treaba guvernului. Ei îşi foloseau participaţia în afacerea cu jucării ca să se asigure că profitul este împărţit între Moş Crăciun şi spiriduşii săi.
Astăzi însă, guvernul şi-a luat mâna de pe treaba cu angajările, profituri, salarii şi preţuri, dar caută să monitorizeze şi să intre în zone ale vieţii considerate odată private. Statul l-a privatizat pe Moş Crăciun şi a naţionalizat spiriduşii.
Mai mult, statul este mai mare şi mai puternic ca niciodată. Puţini dintre copiii care trimit an de an scrisori către Polul Nord sunt conştienţi că scrisorile lor sunt interceptate şi citite de serviciile de securitate ale Moşului.
„Trebuie să fii în permanenţă cu ochii în patru”, spune Moşul, fluturând o scrisoare. „Poate că pare o scrisoare inocentă din partea unui copil de şase ani care vrea o bicicletă nouă de Crăciun, dar ştim cu toţii că poate fi un mesaj codat pentru un terorist sinucigaş. Unii din copiii aştia sunt nişte terorişti”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
