• Leu / EUR4.9024
  • Leu / GBP5.4966
  • Leu / USD4.4632
ZF Logistica businessului

ZF Logistica Businessului. Doi tineri au creat o platformă care simplifică procesele de livrare ale companiilor: Aducem comenzile pe platformă şi generăm traseul optim, printr-un algoritm, astfel încât să fie eficient ca timp, cost şi resurse

08.12.2022, 00:06 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ De la lansare şi până astăzi, Logistia şi-a construit un portofoliu cu 50 de clienţi de pe cinci continente, care apelează zilnic la serviciile platformei.

Logistia, o platformă online care simplifică procesele de livrare ale companiilor, a adunat în portofoliu, în decurs de trei ani, 50 de companii de pe cinci continente, dintre care 20 din România. Planul antreprenorilor care au fondat businessul, cu o investiţie de 40.000 de euro, este să dubleze numărul de clienţi până la finalul anului 2023.

„Logistia a început să fie construită în 2019 şi am lansat-o spre finalul lui 2019, la timp pentru pandemia care a debutat în martie 2020 şi care a generat tracţiunea aplicaţiei. Anterior, avusesem un alt start-up, un marketplace cu producători locali din industria alimentară, de la care feedbackul pe care îl primeam era că ar vrea să-şi gestioneze comenzile, produsele şi traseele mai uşor. Şi aşa am început să construim Logistia“, a spus Roxana Bitoleanu, cofondatoarea afacerii, la emisiunea online ZF Logistica businessului.

Logistia este, practic, o platformă care ajută companiile să-şi organizeze traseele de livrare, valorificând faptul că cei mai mulţi producători au o bază de date a adreselor clienţilor lor.

„Noi aducem toate comenzile pe platformă, cu adrese şi date de contact, şi generăm traseul optim, printr-un algoritm, pentru şoferi, astfel încât să fie eficient din punctul de vedere al costului, al timpului şi al resurselor folosite. Avem clienţi care, anterior, făceau traseele pe hârtie sau pe Google Maps, acestea fiind însă instrumente limitative.“

De la lansare şi până astăzi, Logistia şi-a construit un portofoliu cu 50 de clienţi de pe cinci continente, care apelează zilnic la serviciile platformei. Echipa Logistia, care numără cinci oameni, ajutată de algoritmul pe care l-au creat fondatorii, generează peste 100.000 de comenzi săptămânal.

„Nu avem firme de curierat în portofoliu momentan, dar ne gândim să ajungem şi la genul acesta de client. Deocamdată, avem clienţi care fac livrări cu flotă proprie şi livrări programate. Din România, avem 20 de clienţi, care vin din industrii precum food delivery, cu livrări de mâncare la oală, servicii de mentenanţă pentru extinctoare şi produse conexe, florării şi mobilă. Din aceleaşi domenii vin şi clienţii din străinătate. Cea mai mare efervescenţă o vedem în România, Europa de Vest şi America de Nord“, a mai spus Roxana Bitoleanu.

Logistia funcţionează pe bază de abonament lunar, în funcţie de volumul de adrese şi de facilităţile pe care le vor clienţii. Ei îşi fac cont pe platforma web, iar şoferii îşi descarcă aplicaţiile în telefon pentru a-şi desfăşura activitatea. Cea mai simplă variantă de abonament costă 19 euro pe lună per şofer, iar cea mai scumpă este 39 de euro pe lună per şofer şi vine cu mai multe funcţionalităţi.

„Ne-am propus să ne concentrăm pe produs, nu vrem să ne extindem cu o flotă proprie. Produsul are tot timpul nevoie de îmbunătăţiri şi vrem să introducem mereu noi funcţionalităţi utile pentru clienţi.“

Roxana Bitoleanu spune că se aşteaptă la o creştere a businessului în următorul an, atât în România, cât şi în străinătate.

„Focusul nostru anul viitor este să dublăm numărul de clienţi atât în România, cât şi în străinătate.“

 

 

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Element Industrial