ZF News

Clujul investeşte 800.000 de lei în modernizarea unui centru maternal

Autor: Laurentiu Cotu

03.07.2012, 12:55 130

Consiliul Judeţean Cluj a câştigat un proiect european în valoare totală de peste 800.000 de lei (circa 180.000 de euro), pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea centrului maternal Luminiţa din muncipiul Cluj-Napoca.

Contractul de finanţare pentru proiectul ’’Modernizarea şi dotarea centrului maternal Luminiţa’’ a fost semnat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi unitatea administrativ-teritorială a judeţului Cluj, proiectul fiind finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013.

Investiţia presupune reabilitarea şi modernizarea unei clădiri din muncipiul Cluj-Napoca, precum şi dotarea acesteia cu instalaţii electrice, termice şi sanitare. Beneficiarii acestei investiţii vor fi femeile gravide aflate în situaţie de risc, mamele singure cu copii nou născuţi cu risc de abandon, dar şi mame cu copii care temporar nu au locuinţă.

laurenţiu.cotu@zf.ro     

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24