ZF News

MOL: De mulţi ani vedem România ca pe o piaţă cu potenţial. Din păcate acesta este ori la minus un pic, ori la plus zero

Kinga Daradics, country chairman, MOL Ro­mâ­nia. Fotograf: Marius Dumbrăveanu

Kinga Daradics, country chairman, MOL Ro­mâ­nia. Fotograf: Marius Dumbrăveanu

Autor: Roxana Petrescu

27.02.2015, 00:05 267

Kinga Daradics, country chairman la MOL Ro­mâ­nia, a patra companie ca dimensiune din piaţa petrolieră locală, spune că grupul ungar încă mai crede în potenţialul bun de creştere de aici, în ciuda faptului că în ultimii ani mai de fiecare dată cererea nu s-a mişcat decât în procente nesemnificative. Potrivit datelor primite de la jucători din piaţă, anul trecut cererea de carburanţi a scăzut cu circa 2%, cel mai mare şoc venind în prima parte a anului după introducerea accizei de şapte eurocenţi pe litru, spre final cererea fiind ajutată mai ales de scăderea accentuată a preţului petroliului. Anual, în România se consumă circa 5,8-6 milioane de tone de carburanţi, circa 75% din cerere reprezentând motorină.

„De mulţi ani vedem că România este o piaţă cu potenţial, dar acesta ori este la minus un pic, ori la plus zero. Ce vedem în continuare se înscrie în acelaşi grafic. Există un potenţial foarte clar din numărul de maşini. Sunt multe ţări unde suta de maşini pe mia de locuitori este mult mai mare. Am putea să sperăm pe fondul creş­terii nu­mărului de maşini vân­dute, în special a celor utilitare, să asistăm la o creştere a cererii. Dezvol­tarea în zona de infrastruc­tură este din nou un factor. România este sub media europeană de şosele de viteză sau autostrăzi. Po­lo­nia are de exemplu 3.000 de kilometri de autostradă“, a spus Kinga Da­radics, cel mai tânăr exe­cutiv din industria pe­tro­lieră, pre­zent la ZF Power Summit ’15, evenimentul dedicat pieţei de energie organizat de Ziarul Financiar în perioada 23-24 februarie.

WikiZF: Profilul companieiMOL Ro­mâ­nia

Vânzările de carburanţi, lubrifianţi şi gaz petrolier lichefiat ale grupului ungar MOL în România au totalizat anul trecut 501.000 de tone, faţă de 503.000 de tone în 2013, evoluţia slabă a pieţei fiind cauzată de creşterea accizelor din 2014, a anunţat marţi compania.

Recent, MOL a anunţat că pentru România planul este de a accesa podiumul distribuitorilor de carburanţi în următorii trei ani. Odată cu finalizarea tranzacţiei prin care MOL i-a scos din România pe italienii de la ENI prin preluarea celor 42 de staţii Agip pe care le aveau aici, reţeaua MOL ajunge la circa 200 de puncte de alimentare şi la o cotă de piaţă de peste 15%, potrivit estimărilor ZF.

Ungurii se feresc să spună câte benzinării le-ar mai trebui, dar potrivit calculelor ZF, reţeaua lor ar mai trebui să crească cu aproximativ 70 de staţii pe termen mediu pentru a ajunge pe locul 3. Potrivit datelor furnizate de companie, anul trecut MOL a realizat investiţii de 11 milioane de euro pentru deschiderea a 12 benzinării noi. Ultimele date complete pentru activitatea MOL România sunt aferente anului 2013 când compania a raportat un business de 4,3 mld. lei (978 mil. euro) şi un profit net de 89 de mil. lei (20 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO