Consecinţa majoră în plan politic o resimte Nicolae Ceauşescu, direct şi personal, cîteva săptămîni mai tîrziu, pe 28 iulie: preşedintele Mitterrand îşi amînă - sine die - vizita în România programată pentru luna septembrie a acelui an; o anulează, de fapt. O grea lovitură pentru Ceauşescu, aflat deja în criză de imagine internaţională şi confruntat cu o situaţie gravă a datoriei externe a României, avînd nevoie de ajutorul Franţei ca de aer. Dar Mitterrand, despre care se spune că beneficiase cîndva el însuşi de susţinerea lui Ceauşescu, nu se lasă înduplecat să meargă la Bucureşti şi nu va mai da ochii cu Ceauşescu niciodată. În schimb, întîmplarea face ca primul şef de stat occidental care vizitează România după înlăturarea lui Ceauşescu să fie chiar François Mitterrand.
Refuzul lui Mitterrand de a-l vizita pe Ceauşescu este interpretat în Franţa ca o dovadă în plus că "Afacerea Tănase" este o chestiune gravă şi că dispariţia scriitorului este opera Securităţii. În presă se vorbeşte despre negocieri secrete cu românii pentru eliberarea lui Virgil Tănase. În acelaşi timp însă, cîteva ziare (Le Monde, Le Matin, Le Canard Enchaîné) speculează că Virgil Tănase s-ar afla totuşi, bine mersi, în Franţa, ascuns de serviciile secrete şi sub protecţia acestora, şi că intenţia Securităţii de a-l lichida pe scriitorul de origine română cu ajutorul unor interlopi năimiţi fusese trădată. Cel mai clar se exprimă în acest sens revista Le Nouvel Observateur în ediţia sa din 7 august. Intitulat "A treia ipoteză" şi semnat de Albert du Roy, articolul respectiv se inspiră evident din surse bine informate atunci cînd susţine, sub forma nevinovată a unei ipoteze, că agentul român însărcinat cu lichidarea lui Virgil Tănase ar fi trecut de partea francezilor. Astfel, serviciile secrete franceze ar fi fost în măsură să pună la cale o diversiune - dispariţia lui Virgil Tănase -, făcîndu-i pe români să creadă că misiunea reuşise; ca atare, agentul "întors" de francezi ar fi putut reveni la Bucureşti cu un alibi perfect pentru şefii săi, în realitate el fiind acum în serviciul Franţei. "A treia ipoteză" a fost cît pe ce să provoace o adevărată tragedie, după cum vom vedea mai tîrziu.
Pe acest prim plan al percepţiei publice, "Afacerea Tănase" are un dublu deznodămînt în ziua de 31 august 1982. În dimineaţa acelei zile, cotidianul Le Matin apare cu un titlu de-o şchioapă pe prima pagină: "Tănase regăsit". Într-un lung articol întins pe mai multe pagini, ziaristul Bernard Poulet dezvăluie, cu lux de amănunte, adevărata poveste a "Afacerii Tănase". Opinia publică află că Virgil Tănase nu a fost răpit de Securitate, ci ascuns de serviciul francez de contrainformaţii DST cu dublul scop de a-l proteja pe scriitor, dar şi de a întinde o cursă Securităţii. Căci ordinul de eliminare a lui Tănase existase, dar agentul însărcinat cu eliminarea, numit "Emil" în acest articol, trecuse de partea francezilor. Jocul dublu al agentului român a fost posibil graţie faptului că, aparent, îşi dusese misiunea la bun sfîrşit, Tănase fiind dat dispărut şi crezut mort. Bernard Poulet nu spune însă o vorbă despre sursa, atît de bine informată, din care obţinuse toate aceste detalii pe care le dă ca absolut certe. Sursa o aflăm - surpriză mare - abia acum, după 30 de ani.
Dar Bernard Poulet nu este singurul ziarist care dezvăluie, pe 31 august, adevărul despre răpirea lui Virgil Tănase. O face, chiar dacă mai sumar, şi Dominique Jamet în ziarul său, Le Quotidien de Paris. Întâmplător, sau nu, Dominique Jamet este ziaristul care i-a pus preşedintelui Mitterrand întrebarea despre cazul lui Tănase la conferinţa de presă din 9 iunie - întrebare care are, şi ea, povestea ei.
Al doilea deznodământ are loc în aceeaşi zi de 31 august, la ora 16. Este conferinţa de presă anunţată în pripă de conducerea revistei Actuel la sediul ei, ca reacţie la apariţia articolului din Le Matin. Senzaţional este faptul că la această conferinţă de presă va participa, alături de reapărutul Virgil Tănase, şi agentul secret român care trecuse de partea francezilor. Zeci de corespondenţi, francezi şi străini ("o busculadă de nedescris" - Le Parisien), se înghesuie în jurul mesei la care stau trei bărbaţi: Virgil Tănase, cît se poate de viu şi nevătămat; lîngă el, un tip relativ tînăr, brunet, cu părul lung, barbă şi ochelari - agentul secret român; şi Paul Goma, despre care Poulet scria în Le Matin că şi el ar fi trebuit să fie lichidat "la pachet" cu Virgil Tănase. Agentul se prezintă drept "Domnul Z", şi adaugă: "Sunt ofiţer superior al serviciilor de informaţii române. Mă aflu în misiune în Franţa de 8 ani... Cu şapte sau opt luni în urmă, mai exact în februarie, am primit ca misiune să-i fac să dispară pe domnul Tănase şi pe domnul Goma. Acest ordin mi-a fost prezentat ca un ordin de misiune dat personal de domnul Ceauşescu". Apoi, agentul Z precizează că a fost spion "din patriotism", dar nu a putut concepe să devină un asasin în slujba lui Ceauşescu, motiv pentru care a trecut de partea serviciului francez de contrainformaţii şi a dezvăluit totul.
Aşa se confirmă că Ceauşescu ordonase efectiv un dublu asasinat: nu trebuia să dispară doar Virgil Tănase, cum se crezuse toată vara, ci trebuia să moară şi Paul Goma. "Domnul Z" a explicat şi cum ar fi trebuit să procedeze: ştiindu-se că Goma suferea de inimă, agentul fusese dotat cu o otravă specială care provoacă în câteva ore decesul cauzat aparent de o criză cardiacă, fără să lase urme în corpul victimei. Iar Z chiar a încercat otrăvirea lui Paul Goma, însă doar ca parte a unei înscenări puse la cale de DST pentru a convinge Securitatea - în caz că aceasta ar fi urmărit îndeaproape executarea misiunii - de fidelitatea agentului său. În ceea ce-l priveşte pe Virgil Tănase, Z avea mînă liberă privind modalitatea eliminării acestuia. Cu ajutorul DST-ului, agentul şi-a convins şefii de la Bucureşti că Tănase a fost răpit şi ucis de mafioţi plătiţi (cu 10.000 de dolari din fondurile Securităţii). Diversiunea contraspionajului francez a reuşit pe deplin. Ceauşescu şi Securitatea sa au fost traşi pe sfoară şi demascaţi împreună cu metodele lor "de gansteri" (Le Monde). Un alt ziar se exprima ceva mai colocvial: "DST-ul i-a fraierit pe români".
Liviu Tofan - A patra ipoteză. Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj. Prefaţă de Andrei Muraru. Postfaţă de Liviu Turcu. Carte publicată şi în ediţie digitală.Volum apărut sub egida Institutului Român de Istorie Recentă şi a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. În pregătire la Editura Polirom
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
