Ziarul de Duminică

CARTEA IN 100 DE CUVINTE - SELECTIA Z.D.

CARTEA IN 100 DE CUVINTE - SELECTIA Z.D.
09.05.2008, 17:20 28

Marta Petreu - Scriitorul si trupul sau. Editura Biblioteca Apostrof
O ancheta la care participa 45 de scriitori si care da seama mai putin despre "trupul" scriitorului si mai mult despre psihismul lui particular-dezinhibat. Fiecaruia i s-au adresat zece intrebari despre relatia cu propriul trup, despre sanatate si boala, despre teama de boli, despre mersul la medic sau teama de a merge la medic, despre bolile proiectate in cartile proprii, despre bolnavul preferat din literatura, despre invataturile primite de la trup, despre parerea in legatura cu sistemul medical.

Sarah Dunant - Transgresiuni. Humanitas Fiction
O casa somptuoasa, in stil victorian, intr-unul dintre cartierele elegante ale Londrei. O femeie proaspat traumatizata de o despartire dureroasa, incercand sa-si refaca existenta. O serie de intamplari stranii ce se petrec mai ales noaptea, numai intr-o anumita aripa a casei. Un criminal in serie, inarmat cu un ciocan, ce bantuie imprejurimile. Un roman tulburator, plin de un erotism sumbru si de rasturnari spectaculoase de situatie, explorand relatia dintre atractie si repulsie, placere si teroare. Traducere din engleza de Carmen Ciora si Domnica Drumea.

Maria Tacu - Femei sub un copac rosu. Editura Cartea Romaneasca
"Maria Tacu este o scriitoare complexa care abordeaza teme cu miza morala intr-un stil simplu, adeseori in formula oralitatii, insa sustinut subtil de mitogeme care asambleaza cotidianul in schema ampla a povestilor perene. Pretextul diegetic este construit in jurul mitului orfic. Dar nu atat amanuntele derularii lui conteaza, cat responsabilitatile pe care le capata cel care asculta povestea pentru ca, asa cum explica un personaj al cartii, "o poveste bine spusa ajunge in Rai", iar pana acolo actioneaza fara menajamente, schimband traseul vietuitor al receptorului, condamnat sa ia parte la o intamplare care l-a facut prizonier" (Doina Rusti).

Jon McGregor - Daca nimeni nu vorbeste despre lucruri deosebite. Editura Leda
Pe o strada dintr-un oras din nordul Angliei, oameni absolut obisnuiti fac lucruri perfect normale. Numai ca un eveniment teribil spulbera linistea unei seri de vara, dupa care nici un martor al accidentului nu va mai fi acelasi. "O minunatie de roman! Nu orice romancier are acest dar, ca Jon McGregor, de a reaminti cititorilor de Paradisul dintr-o floare salbatica si infinitul dintr-un graunte de nisip." (The Times). Romanul a primit premiul Betty Trask si Premiul Somerset Maugham. Traducere de Ecaterina Popa si Ioan-Aurel Popa.

Gilles Leroy - Alabama Song. Pro Editura si Tipografie
Un roman despre Zelda Fitzgerald, sotia celebrului romancier american Scott Fitzgerald. La umbra marelui scriitor, tanara burgheza libertina se ofileste de-a lungul anilor si sfarseste intr-un incendiu intr-un ospiciu (Zelda a fost diagnosticata la 30 de ani cu schizofrenie, fiind nevoita sa-si petreaca restul vietii intr-un spital de boli mintale). Autorul dezvaluie doua personalitati exceptionale: Scott si Zelda, unul dintre cuplurile cele mai invidiate si mai tragice din anii 20 ai secolului trecut. Un cuplu care s-a iubit si s-a autodistrus. Romanul a primit premiul Goncourt 2007. Traducere din limba franceza de Nicolae Constantinescu.

Ion Maria - Povestiri din Cartierul de Est. Editura Brumar
"De mai multi ani, noteaza Gheorghe Grigurcu intr-o frumoasa Introducere, citesc in diverse reviste versurile lui Ion Maria, poet al carui nume l-am retinut de indata. O fragezime, o inocenta, un serafism le circumscrie pe cele mai izbutite, in frapant contrast cu textele, sa le zic hiperrealiste, care tin acum capul de afis. E ca si cum un porumbel alb s-ar aseza pe o pubela dintr-o zona de blocuri, plina ochi cu resturi pe care, asa cum se intampla prea adesea, salubritatea intarzie s-o goleasca. (...) Gunoaiele tin locul unor copaci, dar faptul nu impiedica poezia, stare launtrica, transfiguratoare, sa fie prezenta si aici."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO