Probabil ca aceasta intrebare a avut deja multe raspunsuri. Unul dintre ele ar trebui sa aiba o dubla trimitere: una umana, antropologica, alta de ambient. Cele doua repere se intrepatrund, desi confruntarea dintre vechi si nou la inceputul secolului al XIX-lea a fost adesea agresiva.
Importul de europenitate l-au adus, incepand cu 1806-1812, ofiterii armatei ruse, in mare parte de origine scandinava sau germana. Realitatea a prins contur in perioada urmatoare, indeosebi dupa 1830, cand Bucurestiul, precum si Valahia, s-a aflat cativa ani sub administratie ruseasca. Modul de viata european a fost introdus in mai putin de o generatie atat de tinerii valahi care veneau de la studii de la Paris, Viena, Berlin etc., cat si de emigrantii din Europa Centrala si de Apus, care au venit la Bucuresti in cursul secolului al XIX-lea, de la servitori la prosperi oameni de afaceri sau diplomati. Multi intelectuali francezi, precum Fredeeric Damme sau Ulysse de Marsillac, au dat un tonus cultural foarte dinamic societatii bucurestene.
Orasul se schimba in cele mai detaliate repere urbanistice, iar vestimentatia, gesturile, accesoriile cotidiene devin aidoma celor de la Paris. Limba franceza e vorbita frecvent pe strada si pe anumite paliere sociale, inclusiv de catre o mare parte din middle class.
Aceasta schimbare spectaculoasa de imagine si mentalitate, pentru un bulgar, sarb, albanez sau croat in comparatie cu tarile lor din Balcani aflate inca in componenta spatiului oriental al imperiului turcesc, a dus la aparitia sintagmei de "Micul Paris". Pentru majoritatea negustorilor si liber-profesionistilor balcanici, adevaratul Paris era prea indepartat si prea costisitor si de aceea, in Bucurestiul europenizat, au descoperit un Paris miniatural. De aici vine denumirea de "Micul Paris", din uimirea smulsa calatorilor balcanici fata de un Bucuresti, care s-a schimbat cu repeziciune, eliminand puntile care-l legau de Orient si de Balcani, pentru a se lega de Europa prin modelul cultural francez. Sintagma apare treptat in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea si se impune in jurul anilor 1900. Bucurestiul se diferentia foarte mult atunci de orasele balcanice, precum Sofia, Atena sau Belgrad, prin eleganta, delicatetea si impetuozitatea cu care se schimbase intr-un oras european si care preluase aproape chirurgical parti ale Parisului contemporan. Pentru bucurestenii de atunci, sintagma de "Micul Paris" valora mai putin, ei cunoscand foarte bine faliile sociale dintre centru si periferia inca oriental-balcanica. Avand un centru exclusiv european, exista o reala sansa de schimbare pentru toate periferiile insalubre, fapt inceput cu greu si timid la inceputul anilor '30.
"Micul Paris" si-a trait clipele de glorie, iar ceea ce a dat consistenta acelei epoci si poreclei care a renumit-o, se mai pastreaza astazi partial in inelul central al orasului: case, magazine, palate, edificii publice etc., multe dintre ele proiectate de arhitecti francezi precum Albert Galleron, Cassien Bernard, Xavier Villacrosse sau Paul Gottereau.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
