In urma cu vreo sapte ani, cunoscutul actor Al Pacino juca cu financiar interesata ardenta intr-o snoava de film care, spre ghinionul dansului, s-a luat foarte in serios, motiv pentru care avea sa fie primit cu multa indignare si fara niciun strop de clementa atat de critici, cat si de marele public. Producatorii, oportunisti, au evitat partial dezastrul financiar iminent printr-o miscare isteata de marketing: Simone (care se poate citi in mai multe feluri, printre care Simone si Sim(ulation) 1) a fost scos repede de pe marile ecrane, revizuit si revandut la un pret (mai) modest spre televiziuni.
Una peste alta, nu povestea filmului ne intereseaza aici, ci povestea spusa de film: un regizor alcoolic si recalcitrant cu care nu mai vrea sa lucreze niciun actor bun este nevoit sa o inventeze pe Simone, o actrita generata de un program de calculator, pentru a-si duce la capat ultimul proiect.
Golemul digital are un succes nebun, Simone ajungand sa fie nominalizata la Oscar. Speriat de amploarea experimentului sau, regizorul isi "omoara" creatia - crima de care ajunge sa fie acuzat in realitate. Poate, daca se incheia in aceasta nota sumbra, karma lui Simone ar fi fost alta (mai aproape de un Blade Runner, de exemplu); osmoza ieftina cu happy end-ul tipic hollywoodian i-a fost insa fatala.
Pentru anul in care a fost realizat, 2001, Simone a fost catalogat drept o drama science-fiction. La inceputul mileniului 2, din ratiuni pe care astazi nu prea le mai intelegem, tehnologia prin care intr-un film sau intr-o lume virtuala se putea simula perfect o persoana reala parea de domeniul fantasticului. Cu toate ca, de binecuvantarile tehnologiei CGI (Computer-Generated Imagery) industria cinematografica incepuse sa se bucure inca de la pelicula Westworld a lui Michael Crichton, realizata in 1973. Au urmat apoi Star Wars (1977), Terminator 1 si 2 (1984, 1991) sau seria Alien, iar imediat dupa Simone seriile Lord of the Rings si noile Star Wars - cele din urma cu zeci de personaje virtuale, create exclusiv pe computer.
De altfel, Razboiul Stelelor este poate brandul digital total, care a exploatat cel mai bine libertatea de expresie oferita de calculator: sase filme cu "actori" si decoruri virtuale, efecte speciale incredibile, un serial si, in curand, un film de animatie (The Clone Wars), peste 70 de videojocuri pe calculator si pe console.
In 2001, la conferinta anuala TED (Technology Entertainment Design) din Monterey, SUA, inventatorul Raymond Kurzweil o prezenta pe Ramona, alter ego-ul sau virtual - un bot digital semiindependent invatat sa raspunda si sa "gandeasca" precum detinatorul sau. La acea vreme, o astfel de tehnologie, care a constituit de altfel sursa de inspiratie pentru "Simone", era foarte scumpa, rara si prototip. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult nici in ziua de astazi, insa derivatii ale acestui software ingenios se regasesc intr-o multime de aplicatii gratuite sau, cel putin, accesibile, precum robotii sociali programabili care raspund la e-mailuri sau la comentariile de pe blog in locul tau. Miza lui Kurzweil a fost insa mult mai mare - inventarea unui alter ego digital care sa replice perfect personalitatea unui individ real. Daca s-ar ajunge la o astfel de performanta, posibilitatile ar fi infinite: clona mea virtuala ar putea, bunaoara, sa-mi ia locul si sa scrie acest articol, in vreme ce eu ma delectez cu un cocktail Margarita pe o plaja din Caraibe.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
