Dumitru Gorzo este unul dintre cele mai des pronuntate nume de artisti romani. Cel putin in ultima vreme, castiga premii, scandalizeaza, ocupa spatii ample in presa, adica e pe val. Din ce directie bate vantul, numai controversatul artist stie.
- Spune, Dumitru Gorzo, ce-ai facut in vara asta?
- Am lucrat. Am dus la bun sfarsit vreo trei proiecte, niste expozitii, am fost un weekend pana in Vama Veche intr-o tabara, unde, desi am dormit cinci ore pe noapte si am stat la cort, am sentimentul ca a fost o vacanta. Am debutat, apoi, alaturi de Gili Mocanu cu o expozitie la Viena, a urmat una la care au fost invitate Romania si Bulgaria, ultimele intrate in Uniunea Europeana, si apoi o tabara la Avrig, la resedinta de vara a baronului Von Brukenthal, cu zece pictori. Tabara a fost usor atipica, pentru ca artistii romani, atunci cand merg in tabara, parca au luat vacanta, merg nu ca sa munceasca, ci sa se distreze. Dimpotriva, la Avrig s-a lucrat foarte mult. La final s-au acordat trei premii in prima faza, dupa care s-a acordat si al patrulea, ce consta intr-o calatorie in Elvetia, cu facilitarea unor intalniri cu galeristi importanti si curatori elvetieni.
- Cum este privita arta ta in strainatate? Ai expus in Austria, Elvetia, Germania...
- Probabil cu un soi de curiozitate.
- Esti o curiozitate chiar si pentru ei?
- Cred mai curand ca arta oricarui estic, daca pot inca folosi acest termen, e o curiozitate pentru ei. Probabil ca, intr-un fel, sunt privit cu o anume curiozitate. De obicei, expozitiile mele se bucura de destul de multa atentie. E drept ca, in ceea ce am expus pana acum, nu ma ocupam de lucruri grave, de abuzuri, nu erau chestiuni care sa aiba vreo tangenta cu politicul. Era discurs plastic pur, fara accente caracteristice intr-o directie sau alta. Si mai trebuie sa adaug ceva: in Romania, eu nu am facut niciodata expozitii de dragul scandalului sau de dragul cernelii care sa curga dupa aceea.
- Exact asta intentionam sa te intreb. Lucrarile tale sunt rezultatul tineretii care vrea sa atraga atentia sau in spatele lor exista un discurs propriu, bine articulat?
- Pe mine ma intereseaza obiectul, calitatea si nivelul la care se poate lucra, intai si intai. Dupa aceea, e adevarat ca sunt lucruri care ma deranjeaza intr-atata incat imi vine sa urlu, sa ies pe strada sa-mi dau foc la haine. Nu fac asta pentru ca nimeni nu mai face asta astazi si atunci actionez cum cred eu ca e cazul, folosindu-ma de uneltele care imi sunt specifice. In Romania, inca se crede ca artistul merita un turn unde trebuie sa stea. Dar nu e asa, pentru ca fiecare lucru care li se petrece celorlati ni se intampla si noua, artistilor. E foarte frumoasa legenda cu artistul care traieste si creeaza in singuratate. Sunt sigur ca exista asemenea oameni, dar nu pot sa fie toti asa. Nu putem fi cu totii artisti secreti.
- Artistul e un exponent al cetatii, nu?
- Nu toti suntem atat de intelepti incat sa nu-i deranjam pe ceilalti cu flecareala noastra. Legat insa de ideea de scandal, e clar ca, atunci cand lucrarile tale, expozitiile pe care le deschizi au alura de manifest, de protest, trebuie sa fii nebun sa nu te intereseze un anumit gen de frictiuni inerente demersului tau. Numai ca nu asta a fost scopul meu vreodata. A fost unul dintre mijloace, trebuie sa recunosc, pentru care insa nu am sacrificat niciodata calitatea lucrarilor.
- Cine intra in atelierul tau e uimit de discrepanta dintre cumintenia unor lucrari si trivialitatea altora. Acesta sa fie Gorzo?
- Se spune ca o conditie inerenta a creatiei artistice este imaginatia. Dar eu as pune pe acelasi plan observatia. Lumea e plina de lucruri amestecate, negrul nu-i atat de negru, albul nu-i atat de alb, dracul nu-i atat de drac. De fapt, mie mi se pare ca vad lucrurile astea daca nu pe acelasi plan, macar in planuri relativ apropiate. Nu sunt decat diferente de citire. Atata timp cat si unele, si altele fac parte din firesc, eu o sa continuu sa le observ deopotriva. Adica nu cred ca taranii din picturile mele sunt numai tarani sau ca actantii din picturile porno sunt doar prelungirea unor organe. Am avut o expozitie anul trecut si acolo, pe o suprafata destul de mare - un etaj cat doua nivele -, toate contrastele acestea au functionat foarte bine. Intre lucrarile mele exista niste puncte de legatura. E adevarat insa ca trebuie sa vezi mai mult. Daca vezi doar unul sau doua tablouri, risti sa-ti faci o impresie gresita. E ca si cand ai manca doar ceapa din salata.
- Totusi, din 2003 incoace, directetea lucrarilor tale porno nu inceteaza sa scandalizeze.
- Societatea romaneasca este ceva mai pudibonda si nici artistii nu par a fi altfel. In continuare, colegi de-ai mei, comentand picturile mele porno - pentru ca asta sunt si nu-mi e frica de cuvantul asta -, nu se pot uita la ce se intampla in acele tablouri. Ii socheaza. "Astea nu sunt picturi", imi spun. "Dar de ce nu sunt? Explicati-mi. Sunt proaste pentru ca sunt porno? Nu sunt proaste pentru ca sunt porno, eventual sunt proaste pentru ca sunt proaste!" Asta sunt eu si nu o sa ma prefac niciodata ca sunt altcineva, Leonardo Da Vinci sau Petrarca.
- Numele de Gorzo a fost insotit in presa nu de putine ori de adjectivele "sarcastic", "cinic", "satanic". De fapt, cum e Gorzo in interiorul sau?
- Gorzo in interiorul sau are ceva bun. E un om normal, caruia ii place foarte mult pictura...
- Atat de mult, incat isi expune lucrarile chiar si in strada, lasandu-le la bunul plac al multimii?
- Dupa parerea mea, unul dintre lucrurile importante care se intampla cu arta e faptul ca are o cantitate de libertate destul de mare, mi se pare ca arta de calitate este o zona putin mai libera decat ceea ce se intampla in cotidian sau decat alte forme de manifestare. Plecand de aici, una dintre manifestarile care imi plac mie foarte mult sunt iesirile-tasnirile, imaginile si textele spontane. Incepand cu desenele din toaletele publice (unele chiar sunt OK!) si continuand cu cele din strada! Dar cum de peretii orasului nu te mai poti atinge decat daca platesti, am hotarat ca si tu ca artist trebuie sa faci acelasi lucru: cobori cu lucrarile tale in strada si le lasi acolo, riscand. Eu asta am facut si am anuntat prin asta ca sunt dispus la o dezbatere la care invit privitorul. Cu alte cuvinte, vine fiecare si isi spune pasul sau crezul. Daca lucrarea este buna, niste interventii, oricum ar arata ele, nu au ce sa-i faca; o pot face mai buna, dar nu o pot afecta intr-un mod fatal. Mi se parea interesant faptul ca oricine sa poata sa intervina, pentru ca de prea multe ori mi-am dorit eu insumi sa intervin pe lucrarile altora.
- Ti-ai expus lucrarile si pe strazile provinciei. Unde a fost reactia urbei mai prompta?
- Am iesit pana acum, in strada, la Bucuresti, in Sibiu si in Germania. Dar la Bucuresti, unde ma asteptam sa se intample toate relele din lume, reactiile au fost clare, serioase, aplicate, a iesit bine, in vreme ce la Sibiu lucrurile au fost aproape devastatoare! In Bucuresti, lumea a evitat sa se lege de fetele personajelor - niste tarani in marime naturala -, pe cand la Sibiu, primele interventii au fost asupra chipurilor. E drept ca am o strangere de inima cand le scot in strada.
- Esti un artist pe val. Iti place acest lucru?
- Da. Imi convine si o sa spun si de ce. Dupa 1989, artistii si in special cei care se ocupa cu arta plastica au pierdut din atentia si creditul opiniei publice. Or, eu le-am castigat. In al doilea rand, statutul de artist pe val imi ofera putinta sa traiesc din ceea ce fac.
- Dar valul vine si trece...
- Nu, valul ti-l faci tu.
Interviu realizat de Marcela Gheorghiu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
