Toata lumea este de acord ca imediat dupa '89 literaturii romane contemporane i s-a adaugat un gen nou, care in scurt timp le-a pus in umbra pe celelalte: memoriile. Memorii de inchisoare, de prizonierat, de deportari, dar si memorii ale unor oameni politici interbelici, ramase in manuscris sau prin sertarele Securitatii, au umplut librariile, au devenit bestsellers si unele dintre ele au reusit chiar sa clatine ierarhiile si canoanele estetice.
Scrise la sfarsitul unor vieti de suferinte, uneori aproape incredibile, de simple taranci sau de mari intelectuali, aceste carti sunt tulburatoare analize ale capacitatii sufletului si trupului omenesc de a rezista raului si, prin asta, sunt carti de invatatura, in sensul pe care il dadeau acestei notiuni hrisoavele cronicarilor.
Ceva mai tarziu, dupa ce s-au stins si amintirea executiei Ceausestilor, si ecourile Pietei Universitatii, si amenintarea punctului 8 de la Timisoara, au inceput sa apara alt fel de memorii. Apartinand unor membri ai Biroului Politic al PCR, unor apropiati ai familiei dictatorului sau unor generali de Securitate de neagra celebritate, aceste carti au de obicei forma unor convorbiri in care rolul formularii intrebarilor si al redactarii cu subiect si predicat a raspunsurilor revine unor ziaristi sau istorici.
Nu se mai pune problema amenintarii ierarhiilor literare, in schimb se asteapta informatii senzationale despre o epoca inchisa inca in arhivele neliberalizate. Cei ce raspund la propriu au grija sa faca tot ce pot pentru a nu raspunde la figurat, dovedesc ca vinovat este doar el si sinistra sa sotie si nu se sfiesc sa raspandeasca astazi, despre victimele lor de ieri, povesti lansate de fostele servicii de dezinformare, responsabile cu "spargerea anturajului" acestora.
In sfarsit, ultimii ani ne-au obisnuit cu un al treilea tip de memorii: cartile demnitarilor postdecembristi. Unii au scris chiar mai multe. Cate mandate atatea memorii, pentru ca fiecare mandat are gafe care trebuie corectate, greseli care trebuie indreptate, pete care trebuie scoase cu detergenti literari. Aceasta ultima categorie de memorii are cateva caracteristici comune: 1) Indiferent de numele demnitarului aflat pe coperta, aceste carti sunt in general - se vede cu ochiul liber - scrise de mercenari ai condeiului, adaptati cu grija imaginii demnitarului, pe care de altfel o creeaza. 2) Aceste memorii nu se scriu la sfarsitul vietii spre analizarea si neuitarea celor traite, ci, dimpotriva, la mijlocul ei, spre uitarea unora, ajustarea altora si transformarea tuturor in instrumente politice de catarare spre viitor. 3) Indiferent daca sunt premieri, presedinti sau consilieri prezidentiali, autorii acestor carti apar dezgustati de tot ceea ce-i inconjoara si singurii demni de a strange admiratia cititorilor. 4) Cu totii dispretuiesc intelectualii, dar nu se sfiesc sa-si presare opurile cu citate din carti citite de altii pentru a parea ei insisi intelectuali. 5) Cu totii confunda posteritatea cu electoratul si-si inchipuie ca sunt usor de dus de nas.
Imi amintesc cum pe vremea lui Ceausescu ajunsesem sa-mi fie rusine sa spun ca-mi iubesc tara pentru ca o spunea fara masura el. Astazi mi-ar fi rusine sa marturisesc ca-mi scriu memoriile, chiar daca as face-o.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
