Proful meu de mate din liceu, domnul Turcoianu, susţinea că "Medicina asta, în afară de chirurgie, e o mare bâjbâială". Atunci, mi se părea o afirmaţie excesivă, chiar stupidă. Azi sunt ceva mai condescendent cu el, mai ales de când am citit, siderat, "Pseudoştiinţa", de Ben Goldacre. Mi-a schimbat radical poziţia faţă de medicina alternativă şi mi-a confirmat-o pe cea faţă de medicina clasică. Goldacre desfiinţează majoritatea sortimentelor de medicină alternativă, dar, în acelaşi timp:
2. Recunoaşte rolul esenţial al psihicului, al ritualului, al placebo.
Din această carte am aflat, între altele - cu probe, să ne înţelegem - că:
- învăţământul din Marea Britanie e mult mai nociv decât cel românesc în ceea ce priveşte legendele de apucături folositoare medical; implicit, şi societatea e mult mai dispusă să creadă orice idioţenie i se spune; cum ar fi că dacă dai din cap oxigenezi mai bine creierul!;
- există nenumăraţi oameni dornici să-şi împărtăşească absolutele convingeri ştiinţifice, fără să fi făcut în viaţa lor vreun experiment;
- majoritatea experimentelor, testelor şi statisticilor sunt irelevante pentru că stabilesc o relaţie cauzală directă între A şi B într-o formulă în care de fapt apar şi C, şi D, şi E... Cu alte cuvinte, te faci bine sau ţi se face rău nu pentru că ţi s-a întâmplat A, ci pentru că, pe lângă A, ţi s-au mai întâmplat multe altele; iată o statistică posibilă: 66% dintre victimele accidentelor rutiere sunt nefumători - ce desprindem noi de aici?;
- e nevoie de foarte multe precauţii pentru ca testarea unui medicament să fie (cât de cât) corectă: în primul rând, trebuie ca nici pacienţii, dar nici doctorii să nu ştie care pacienţi primesc medicamentul, şi care placebo (altfel, experimentatorii riscă să fie subiectivi în înregistrarea rezultatelor) - ceea ce se cheamă "orbire"; în al doilea rând, grupurile trebuie separate la întâmplare, din acelaşi motiv - ceea ce se cheamă "randomizare"; dar şi orbirea şi randomizarea se pot face bine sau mai puţin bine!;
- nu e absolut nimic rău - ba chiar e foarte bine - să-i îndemni pe oameni să mănânce mai multe legume şi fructe, să bea mai multă apă, să facă sport, să ducă o viaţă mai naturală etc. De aici, însă, şi până la o dietă miraculoasă, cu calcule pe puncte, calorii şi grame, e cale lungă. Dar, cum sfaturile de bun simţ nu pot fi subiect de copyright, celebritate, invitaţii la TV, câştiguri materiale etc., nutriţioniştii trebuie să inventeze diete personale;
- dacă teoria homeopată ar fi adevărată, la diluţii mergând până la 10 la puterea -60, atunci toată apa de pe Terra ar păstra memoria tuturor substanţelor cu care a intrat vreodată în contact şi ar acţiona în consecinţă!;
- multe boli au "istoric natural", adică trec de la sine, mai repede sau mai încet, cu sau fără medicamente; dacă în perioada bolii ai luat un medicament oarecare (de exemplu pentru burtă, când erai răcit), ai toate motivele ca, la sfârşit, să rămâi cu convingerea că ăla te-a făcut bine;
- relevante pot fi metaanalizele, care studiază un larg set de teste la un loc; dintr-o metaanaliză poate reieşi că o abatere mică de la medie, dacă e sistematică, este semnificativă;
- efectul placebo este senzaţional; s-a mers dincolo de limitele eticii medicale: au existat pacienţi cu boli grave care s-au vindecat real cu placebo; mai mult, primind pilule cu efect agravant!!; există teste cu studenţi la medicină; există teste în care efectul placebo a funcţionat pentru că medicul însuşi credea că-i dă pacientului ce trebuie, deşi nu era aşa (deci i-a transmis telepatic încrederea în medicament); efectul placebo se manifestă nu doar prin ingerarea de pastile, ci şi, de pildă, folosind alifii "anestezice" (în fapt neutre) după care subiecţii suportă cu bine dureri mari; de altfel, înainte de punerea la punct a anestezicelor, un singur medic (Theodor Kocher) a făcut fără anestezie 1.600 de operaţii de extragere a glandei tiroide, terminate cu bine, având la dispoziţie doar o bună pregătire psihologică a pacienţilor; impactul psihic este atât de important încât efectul placebo e şi cuantificabil: s-a dovedit că două pastile de apă cu zahăr vindecă mai repede decât una!! În fine, s-a testat că simpla formulare a unui diagnostic clar, pozitiv ("O să vă simţiţi mai bine în câteva zile"), neînsoţită de vreun tratament, a adus o rată de vindecări net superioară celor cărora li s-a spus "Nu mi-e clar ce aveţi" (nici măcar "Aveţi ceva grav"!)
- există şi alte tipuri de acţiuni psihologice: medicamentele mai noi vindecă mai bine decât cele - perfect echivalente medical - mai vechi, cele de firmă decât cele "noname", cele cu cutii viu colorate decât cele cu ambalaje terne etc.;
- medicina alopată are măcar meritul că se supune testelor - ceea ce nu prea e cazul alternativelor; industria farmaceutică încearcă să influenţeze testele în favoare ei - dar măcar le face. De partea cealaltă, nici un nutriţionist, homeopat, bioenergetician etc. nu acceptă un test în condiţii neutre şi riguroase; nu există dovezi reale pentru niciun astfel de tratament, pentru detoxifieri, pentru diete. Dar, încă o dată: dacă ajungi să crezi în ele, pot funcţiona. Nu medical, ci psihologic. Până la urmă, asta contează, nu?;
- în particular, legenda antioxidanţilor a fost spulberată de mult; vitaminele antioxidante nu numai că nu reduc riscul de deces, ci chiar îl sporesc;
- la fel ca şi datele de audienţă TV, rezultatele testărilor medicale pe grupuri de pacienţi pot fi "ciugulite", adică selectate, şi interpretate aproape oricum, ca să iasă ce vrei să iasă;
- în 1946, celebrul pediatru Benjamin Spock a scris o carte în care a îndemnat mamele să pună bebeluşii pe burtă; mii de copii au murit sufocaţi în felul acesta... Fără îndoială, Spock credea ce spunea (că e bine pentru dezvoltarea coloanei, probabil). Să adăugăm módele privind alăptarea (ba fix la trei ore, ba la cel puţin o oră, acum e voie la orice interval), fimoza (ba că să te ocupi de asta, ba că s-o laşi în pace; de fapt, în marea majoritate a cazurilor nici nu e fimoză) şi câte altele;
- Universitatea Spiru Haret e o instituţie prestigioasă şi fenomenul diplomelor pe bandă rulantă e benign în România faţă de ceea ce se întâmplă în MB, unde Gillian McKeith are o emisiune TV şi scoate best-seller-uri cu inepţii medicale, crezute însă de o mare masă de oameni, ea afişând titlul de "doctor în medicină" până când s-a dovedit că şi licenţa şi doctoratul le-a obţinut prin corespondenţă, contra cost. Tot contra cost a devenit membru al unei aşa-zise asociaţii medicale, calitate pe care Goldacre a reuşit s-o obţină pentru... pisica lui moartă! Cu bani se poate orice. În fine, autorităţile i-au interzis lui McKeith promovarea unor preparate cu false valenţe sexuale. Nimic din toate astea însă nu i-au subminat autoritatea, e un fel de Dr. Oz, un fel de Oprah, se uită toată lumea-n gura ei;
- în carte sunt prezentate detaliat şi alte cazuri similare, greu de crezut, făcându-ne în sfârşit să înţelegem de unde nebunia cu "cercetătorii britanici au descoperit că..." - pentru că Marea Britanie pare să fie într-adevăr patria pseudo-cercetătorilor, care tot descoperă câteva ceva senzaţional!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
