Cum funcţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţioneazăpe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialulde faţă.
Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personajeangajate într-o lungă discuţie în paginile lui sunt imaginare.Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice"(replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânărgeneric, care are încă multe de învăţat, dar care, în stilulbinecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnulîndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă demulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţă reală de aînţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitor deliteratură mai experimentat, dispus să asculte şi să examineze şiopinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebeştede specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesuloricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet,mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţiaestetică.
- Raţionamentul tău ar trebui să fie următorul: îmi dau seama că amîn faţă doar o iluzie, dar mă comport ca şi cum aş avea în faţă orealitate, pentru a omagia în felul acesta iscusinţa artistului.Chiar şi oamenii lipsiţi de educaţie estetică înţeleg aceastăregulă. Spectatorul - fie şi complet neinstruit - dintr-uncinematograf nu se repede să aprindă lumina şi nu strigă în guramare că totul este o mistificare; stă cuminte în scaunul lui şipriveşte atent ecranul ca şi cum ar asista la scene de viaţăreale.
Tu nu eşti, bineînţeles, lipsit de educaţie estetică...
- Mulţumesc.
- ...şi de aceea contemplând actul imitării nu te limitezi sărecunoşti realitatea imitată şi să-ţi exprimi satisfacţia înlegătură cu gradul de asemănare. Tu mergi mai departe şi analizezisoluţia găsită de mine pentru a da impresia de realitate. Dacă, depildă, sunt pictor şi am reprezentat în tabloul meu un copac, tuobservi cât de ingenios am fost sugerând frunzişul din numai câtevalinii şi nu desenând mii de frunze.
- Un pictor hiperrealist ar desena mii de frunze.
- Soluţia lui are tot o îndreptăţire estetică, pe o anumită treaptăa evoluţiei gustului. Voi reveni cândva cu explicaţii. Deocamdatărepet că plăcerea consumatorului de artă constă în a admiraingeniozitatea cu care artistul creează impresia de realitate(selectând anumite elemente evocatoare, folosind inventivmijloacele de exprimare stabilite de la început etc.).
- De ce să fie vorba numaidecât de plăcere? Poate că privitorul ia,pur şi simplu, cunoştinţă...
- Realitatea dezminte această ipoteză sceptică. Oare nu vezi cucâtă fervoare este consumată arta, ca o miere a vieţii?
- Bineînţeles că văd. Dar eu nu vreau o demonstraţie prin inducţie,vreau una deductivă. Am pus o întrebare pur teoretică.
- Teoretic plăcerea constă în a vedea că un semen de-al tău, ofiinţă omenească a depăşit anumite limite. Orice creaţie artisticăreuşită îţi confirmă superioritatea oamenilor asupra lumiiînconjurătoare, constituie un triumf al speciei. Din acest punct devedere se poate spune că o operă de artă de valoare, indiferent deceea ce reprezintă, are un sens fundamental optimist, în timp ce ooperă de artă eşuată, indiferent de ceea ce reprezintă, esteîntristătoare. Când citesc poemele lui Mihai Eminescu despredorinţa de moarte, scrise cu atâta farmec, simt o mare dorinţă de atrăi pentru că mi se transmite o frenezie a creaţiei şi implicit oîncredere în posibilităţile nelimitate ale omului. În schimb,versificările bărbăteşti şi pline de vitalitate ale lui CezarBolliac, cu stângăciile lor flagrante, mă descurajează, mă fac sămă gândesc la precaritatea existenţei. Vrei să-ţi dau exemple şidin literatura română contemporană?
- Nu, Doamne fereşte! Altceva mă interesează. În versiunea ta esteeludată calitatea de act de cunoaştere a artei...
- Eludată? De ce? Pentru că evit retorica proslăvirii artei, lacare se recurge de atâtea ori în articole care nu conţin decât oceremonie goală a preţuirii actului de creaţie? Nu trebuie să neîmbătăm cu iluzia că prin artă descifrăm misterul universului, căne salvăm, că obţinem o cunoaştere luciferică şi aşa mai departe.Acestea sunt propuneri de mituri făcute, desigur, tot de artişti,dar luate în serios de esteticieni, care, în loc să rămână înregimul lui ca şi cum, şi-au notat expresiile respective încarnete, cu conştiinciozitatea unor naturalişti, şi le-au integratapoi în doctrine solide. Componenta cognitivă a artei este mailimitată decât se afirmă, dar aceasta trebuie să ne bucure deoareceînseamnă că nu este fantomatică. Actul de cunoaştere se realizeazăîn momentul în care artistul analizează realitatea şi încearcă săidentifice elementele evocatoare, ca şi în momentul în carereflectează asupra vieţii sufleteşti a celor ce compun publicul săuşi se străduieşte să înţeleagă cum anume funcţionează această viaţăsufletească ca să-şi dea seama cum o poate influenţa.
ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator, dramaturg,publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947.Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou "Istorialiteraturii române contemporane. 1941-2000", apărută în 2005 (s-auscris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fost răsplătită cuPremiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei). Emisiunea "Unmetru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-a adus PremiulAPTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, "Istorialiteraturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu" -Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.
Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Ceaelectronică este alex2108145@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
