Tom Rob Smith este un tânăr scriitor englez născutîn 1979, fiul unei mame suedeze şi al unui tată englez. A fostcrescut la Londra, unde locuieşte şi astăzi. După ce a absolvitUniversitatea Cambridge în 2001 şi-a continuat studiile în Italia,fiind preocupat de scrierea creativă. După încheierea studiilor, alucrat ca scenarist.
O jumătate de oră după miezul nopţii, Leo aştepta pe locul incare se ridica odată Biserica "Sfanta Sofia". Cupolele si altaruldispăruseră. In locul lor se vedea o groapă imensă, adancă de zecemetri, de douăzeci pe saptezeci de metri. Unul dintre pereţi seprăbusise, formandu-se astfel o pantă neregulată la capătul căreiase vedea un bazin noroios de zăpadă murdară, gheaţă innegrită siapă maloasă. Pereţii rămasi in picioare erau si ei pe cale să seprăbusească, coscoviţi, lăsand impresia de gură care se inchide injurul unei monstruoase limbi negre. Nu se mai făcuse nimic din1950: era un santier pe care nu se construia nimic. De-a lungulperimetrului inconjurat cu un gard de oţel, se vedeau semne pejumătate sterse care atenţionau oamenii să stea la distanţă. Dupăprima incercare, nereusită, cand expertul in demolări murise sicaţiva oameni din mulţime fuseseră răniţi, biserica fusese, in celedin urmă, distrusă, rămăsiţele ei incărcate in camioane si duse inafara orasului; acum, in jurul cadavrului de moloz cresteauburuieni. Incepuseră lucrările preliminarii la ceea ce trebuia săfie cel mai mare complex sportiv de inot al naţiunii, care ar fitrebuit să includă o piscină de cincizeci de metri si o serie debania, una pentru bărbaţi, una pentru femei, si o sală demarmură pentru oficialii statului. O mare campanie de mediastarnise interes pană la saturaţie. Schiţele de construcţiefuseseră tipărite in Pravda, in cinematografe rulaserăfilmuleţe care arătau oameni in carne si oase in supraimpresiune cuun desen al bazinelor terminate. Pe măsură ce propaganda seinteţea, lucrările ajunseseră in impas. Terenul aflat in apropierearaului era instabil si susceptibil de alunecare. Fundaţia incepuses-o ia din loc si să se făramiţeze, provocand regretulautorităţilor că nu examinaseră mai cu atenţie vechea fundaţie abisericii inainte să se apuce să sape. Unele dintre minţile celemai strălucite ale ţării fuseseră chemate să rezolve problema si,după o atentă analiză, declaraseră terenul ca fiind nepotrivitpentru construirea complexului, solicitand realizarea, la oadancime mult mai mare decat fusese fundaţia bisericii, a uneireţele de ţevi si canale de scurgere. Acei experţi fuseseră demisisi adusi alţii, mai dornici de colaborare, experţi care, după oaltă examinare atentă, dar de alt fel, declaraseră problema cafiind rezolvabilă. Pur si simplu aveau nevoie de mai mult timp. Erarăspunsul pe care voia să-l audă statul, care nu avea de gand sărecunoască greseala. Respectivii experţi fuseseră găzduiţi inapartamente luxoase, unde desenaseră diagrame si puseseră pe hartiecalcule, in timp ce groapa cea adancă se umplea cu apă de ploaie petimp de toamnă, cu zăpadă pe timp de iarnă si cu ţanţari pe timp devară. Filmuleţele de propagandă fuseseră retrase din cinematografe.Cetăţenii perspicace inţeleseseră că era mai bine să uite deproiect. Cetăţenii imprudenţi comentaseră confuzi că un sanţ plincu apă era un substitut cam sărăcuţ pentru o biserică veche de treisute de ani. In vara lui 1951, Leo arestase un om pentru faptul căfăcuse astfel de comentarii. Leo se uită la ceas. Asteptase maibine de o oră. Tremurand si istovit, era aproape innebunit denerăbdare. Nu avea nicio idee dacă soţia lui supravieţuiseintervenţiei chirurgicale si nici nu avea cum să afle. Nu se puneaproblema ca decizia de a o lăsa pe Raisa si a merge să-lintalnească pe Lazar să nu fie una corectă. N-avea ce să facă inspital. Indiferent cat de mult il ura Zoia, indiferent de cum sepurtase, indiferent de faptul că voia să-l vadă mort, el isi asumarăspunderea pentru ea, o responsabilitate pe care-si promisese s-opăstreze, fie că ea il iubea sau nu. In asteptarea intalniriimersese acasă, se spălase, indepărtase mirosul de canal si isischimbase uniforma. Ii pansaseră mainile la spital. Refuzasecalmantele, temandu-se că acestea l-ar fi putut molesi. Purta hainecivile, constient că semnele autorităţii ar fi putut provoca unpreot animat de dorinţe de răzbunare. Auzind un zgomot, Leo seintoarse, scrutand intunericul in căutarea adversarului. Venea cevalumină de la clădirile din apropiere, aflate dincolo de perimetrulingrădit. Utilaje preţioase - buldozere si macarale - stăteauabandonate, lăsate să ruginească, căci nimeni nu indrăznea săadmită infrangerea mutandu-le acolo unde ar fi putut fi de folos.Leo auzi încă o dată zgomotul, unul de metal lovit de piatră. Nuvenea dinăuntrul construcţiei, ci dinspre rau. Cu grijă, se apropiede marginea de piatră, aplecandu-se in faţă peste ea, incercand sădeslusească intunericul in partea dinspre apă. Văzu o mană intinsă,nu departe de locul in care se afla. Un om inaintă ager mergand pevine pe lespedea de piatră, inainte să-si facă vant si să sarăinspre locul construcţiei. Pe langă acesta inainta un alt om.Amandoi se căţărau
pe zid venind dinspre o gură de canal, asemenea unei coloniiintăratate de furnici care răspunde unei ameninţări. Leo ilrecunoscu pe băiatul care-l ucisese pe patriarh in timp ce acestase căţăra cu abilitate, infigandu-si degetele de la maini in zidulde cărămidă. Privindu-l cu cată agilitate se misca, nu era demirare că supravieţuise după ce fusese luat de torent. Banda ilpercheziţionă pe Leo, verificand să nu aibă
arme. Erau sapte oameni plus băiatul, toţi avand tatuaje pegaturi si maini. Unele din lucrurile de imbrăcăminte pe care lepurtau erau bine croite, in vreme ce altele erau jerpelite sidesperecheate, de parcă ar fi fost alese printr-o selecţie totalanapoda, din garderobele a cel puŢin o sută de oameni. Felul incare arătau nu lăsa loc de intrebări. Făceau parte dintr-o frăţiede criminali, asa-numiţii vory, o frăţie inchegată pe
vremea cand oamenii acestia se aflaseră in Gulag. In ciudaprofesiei sale, Leo avusese rareori de-a face cu astfel de oameni.Se considerau ca fiind cu totul in afara statului. Membrii bandeise răspandiră examinand imprejurimile, verificand dacă locul erasigur. In cele din urmă, băiatul fluieră, in semn că nimic nu dădeade bănuit. Pe lespedea de piatră isi făcură apariţia două maini.Lazar urca, iesind la suprafaţă,
ridicandu-se deasupra acestor vory, luminat din spate defarurile de pe celălalt mal al raului. Numai că acesta nu eraLazar. Era o femeie - Anisya, soţia lui Lazar. Părul Anisyei eratăiat scurt. Trăsăturile ii erau ascuţite. Toată dulceaţa sirotunjimea de pe faţa si trupul ei dispăruseră. In ciuda acesteiinfăţisări, părea cu atat mai intens plină de viaţă, mai agilă simai puternică decat fusese vreodată inainte, de parcă o mareenergie ar fi emanat din ea. Purta pantaloni largi, o cămasă si ohaină scurtă si groasă - era imbrăcată aproape la fel ca ceilalţi,bărbaţii care o inconjurau. La brau purta un revolver, asa cumpoartă bandiţii. Din poziţia ei triumfătoare se uită in jos spreLeo, mandră că sosirea ei il luase prin surprindere. Leo nu reusisă scoată decat o vorbă, să-i rostească numele:
- Anisya?
Ea zambi. Vocea ii era spartă si profundă, isi pierduse oricemelodicitate, nu mai era vocea femeii care obisnuia să cante incorul soţului ei.
- Numele ăsta nu mai inseamnă nimic pentru mine acum. Oameniimei imi zic Fraera.
Sări de pe marginea de piatră, nu departe de Leo. Dreaptă, iistudie faţa cu atenţie.
- Maxim… I se adresă cu numele fals pe care si-l luase.
- Spune-mi, si să nu mă minţi, de cate ori te-ai gandit la mine?In fiecare zi?
- Sincer, nu.
- Te gandeai la mine o dată pe săptămană?
- Nu.
- O dată pe lună…
- Nu stiu.
Fraera ii ingădui o tăcere stanjenită inainte să remarce:
- Pot să-ţi garantez că victimele tale se gandesc la tine infiecare zi, in fiecare dimineaţă si in fiecare noapte. Isi aducaminte de mirosul tău si de sunetul vocii tale, isi amintesc la felde clar cum te văd eu pe tine acum.
Fraera isi ridică mana dreaptă.
- Asta e mana pe care ai atins-o cand mi-ai făcut propunereasă-l părăsesc pe soţul meu. Nu asa ai spus? Că ar trebui să-l lassă moară in Gulag in timp ce eu m-as fi strecurat in pat cutine?
- Eram tanăr.
- Da, erai. Foarte tanăr si, cu toate astea, aveai putere asupramea, asupra soţului meu. Nu erai decat un băiat cu cas la gură,ceva mai mult decat un adolescent. Aveai impresia că făcusesi unlucru plin de decenţă incercand să mă salvezi. Era o conversaţie pecare o repetase de o mie de ori, vorbe slefuite in timpul a sapteani de ură.
- Am avut noroc si am evadat. Dacă m-ar fi prins frica, dacă asfi cedat, as fi ajuns nevasta ta, nevasta unui ofiţer MGB, uncomplice la crimele tale, cineva cu care să-ţi imparţi vina.
- Ai toate motivele să mă urăsti.
- Am mult mai multe motive decat crezi.
- Raisa, Zoia, Elena, ele n-au nimic de-a face cu greselilemele.
- Vrei să spui că ele erau inocente? Cand au avut astfel delucruri importanţă pentru tine? Caţi inocenţi ai arestat?
- Ai de gand să ucizi toate persoanele care ţi-au gresit?
- Pe Suren nu l-am omorat. Si nici pe mentorul tău Nikolai.
- Fiicele lui sunt moarte.
Fraera isi scutură capul.
- Maxim, eu nu am inimă. N-am lacrimi de vărsat.
Nikolai era slab si vanitos. Ar fi trebuit să-mi dau seama căosă moară in cel mai patetic mod cu putinţă. Dar oricum, ca mesajpentru stat, a fost, fără indoială, mult mai puternic decat dacăs-ar fi spanzurat pur si simplu. Leo se intrebă dacă nu cumva, asacum fusese inlocuită Biserica "Sfanta Sofia" cu o groapă intunecatăsi adancă, nu se intamplase si cu ea acelasi lucru. Fundamentul eimoral fusese distrus si inlocuit de un abis intunecat.
- Pun pariu că ai făcut deja legătura intre Suren, omul de latipografie, Nikolai, patriarh si tine. Il stiai pe Nikolai: elfusese seful tău. Patriarhul fusese cel care te ajutase să teinfiltrezi in Biserica noastră, zise Fraera.
- Suren a lucrat pentru MGB. dar nu l-am cunoscut personal.
- Era gardian cand am fost eu interogată. Mi-l aduc aminte cumse inălţa pe varful picioarelor să se uite in celulă. Imi aducaminte partea de sus a capului lui, ochii lui curiosi, de parcă arfi stat cu gura căscată la un film.
- Si care-i legătura? intrebă Leo.
- Cand poliţistii devin criminali, acestia trebuie să devinăpoliţisti. Inocenţii trebuie să trăiască pe sub pămant, inscursorile oraselor, in vreme ce ticălosii trăiesc in apartamenteincălzite. Lumea s-a intors cu susul in jos: nu fac altceva decats-o intorc la loc, cu susul in sus si josul in jos. Leo vorbi:
- Si Zoia? Ai ucide-o, o fetiţă care nici măcar nu mă place? Ofată care a ales să trăiască alături de mine doar pentru sora ei,s-o salveze de la o viaţă in orfelinat?
- Gresesti in incercările tale de a face apel la omenia mea.Anisya e moartă. A murit cand statul i-a luat copilul de langăea.
Leo nu inŢelese. Ca răspuns faţă de evidenta lui confuzie,Fraera adăugă:
- Maxim, cand m-ai arestat, eram insărcinată. Cu precizia unuichirurg, Fraera observă această nouă rană care se deschidea,răsucind cuţitul inăuntru, privindu-l cum sangerează.
- Nici măcar nu ţi-ai făcut vreodată timp să te interesezi ces-a intamplat cu Lazar. Nu ţi-ai făcut niciodată timp să afli ces-a intamplat cu mine. Dacă te-ai fi uitat prin registre, ai fidescoperit că am născut un copil la opt luni după ce fuseseminchisă. Mi s-a ingăduit să am grijă de el doar trei luni, dupăcare mi l-au luat. Mi-au spus să uit de el. Mi-au spus că n-o să-lmai văd niciodată. Cand am fost eliberată, cu ocazia unei graţieridupă moartea lui Stalin, mi-am căutat copilul. Fusese plasatintr-un orfelinat, dar i se schimbase numele, iar toate doveziledespre nasterea mea fuseseră distruse. Asa se procedează, după cummi s-a spus. Să pierzi un copil e una; alta e să stii că eltrăieste undeva, fără să stie de existenţa ta.
- Fraera, nu pot să apăr statul. Am urmat niste ordine. Si amgresit. Ordinele erau gresite. Statul a gresit. Dar eu m-amschimbat.
- Stiu despre schimbările pe care le-ai făcut. Nu mai estikaghebist, esti miliţian. Nu te ocupi decat de crime adevărate, nude cele politice. Ai adoptat două fetiţe frumoase. Asa vezi tureabilitarea, nu? Ce crezi că pot să insemne lucrurile astea pentrumine? Si cu datoria faţă de mine cum rămane? Cu datoriile faţă debărbaţii si femeile pe care le-ai arestat? Cum vor fi plătite toateastea? Ai de gand să ridici cumva
vreo statuie modestă ca să-i comemorezi pe morţi? O să asezi oplăcuţă de alamă cu numele scrise cu litere mici, ca să incapătoate? O să fie de ajuns?
- Vrei să mă omori?
- M-am gandit la asta de multe ori.
- Atunci omoară-mă pe mine si las-o pe Zoia in viaţă. Las-o pesoţia mea să trăiască.
- Ai fi fericit să mori dacă le-ai putea salva. Te-ar innobilalucrul ăsta; te-ai curăţa de petele de sange. Incă mai crezi căpoţi să-ţi conduci viaţa de parc-ai fi erou? Dă-ţi hainele jos. Leorămase mut, fără să fie sigur dacă auzise bine. Ea repetăinstrucţiunile- Maxim, dă-ţi hainele jos. Leo isi luă pălăria, isiscoase mănusile, apoi haina si le aruncă pe toate la pămant. Isidescheie cămasa, tremurand de frig, si o puse pe varful grămezii dehaine din faţa lui. Fraera ridică mana.
- De ajuns.
El rămase nemiscat, cu braţele căzute in lături.
- łi se pare că e friguroasă noaptea asta, Maxim? E nimic faţăde nopţile din Kolima, din capătul ingheţat al ţării, acolo undel-ai trimis pe soţul meu. Spre surprinderea lui Leo, Fraera incepusă se dezbrace;
isi scoase haina si cămasa si rămase cu bustul gol. Pielea iiera acoperită de tatuaje: unul aflat chiar sub sanul drept, unul pestomac, altele ii umpleau braţele si mainile, degetele. Făcu un passpre Leo.
- Vrei să stii ce mi s-a intamplat in toţi anii ăstia din urmă?Vrei să stii cum a ajuns o femeie, soţia unui preot, să facă partedintr-o bandă de vory? Toate răspunsurile sunt scrise aici,pe pielea mea. Isi prinse sanul cu mana, ridicandu-l, arătandu-ilui Leo tatuajul de dedesubt. Era un leu.
- Inseamnă că o să mă răzbun pe toţi cei care mi-au făcut rău,incepand cu avocaţii si terminand cu judecătorii, de la gardieniidin inchisoare pană la ofiţerii de Miliţie. In centrul cutieitoracice, chiar intre sani, se vedea un crucifix.
- N-are nimic de-a face cu soţul meu, Maxim, nu reprezintă decatautoritatea mea de hoţ legiuit. Poate că asta o s-o inţelegi. Isiatinse tatuajul aflat in dreptul stomacului. Infăţisa o femeieinsărcinată in ultimele luni, cu o secţiune care-i revelainteriorul burţii. In locul unui copil nenăscut, stomaculproeminent era umplut cu sarmă incurcată, răsucită de multe ori,asemenea unui cordon ombilical lung.
- Maxim, tu ai pielea albă ca a unui nou-născut. Mie sioamenilor mei nu ni se pare corect. Unde sunt crimele tale? Undesunt lucrurile pe care le-ai făcut pană acum? Nu văd nici urmă deele. Nu văd urme si semne pe tine. Nu văd niciuna din crimele talescrise pe tine. Fraera se mai apropie cu un pas, aproapeatingandu-l.
- Pot să te ating, Maxim. Dar dacă tu mă atingi fie si numai cuun deget, o să fii ucis. Pielea mea inseamnă autoritatea mea.Pentru tine, dacă m-ai atinge, ar fi ca o violare, o insultă.
Se lipi de el, soptind:
- Sapte ani mai tarziu, e randul meu să-ţi fac o ofertă. Lazarincă se află in Kolima, lucrează intr-o mină auriferă. Ei refuzăsă-i dea drumul. Este preot. Preoţii sunt iarăsi uraţi, numai căacum nu mai sunt războaie pe care statul să le mai poată invoca. Is-a spus că va trebui să-si execute intreaga pedeapsă - douăzeci sicinci de ani. Vreau să-l scoţi de acolo. Vreau să indrepţinedreptatea asta.
- Nu am o astfel de putere.
- Ai legături.
- Fraera, l-ai ucis pe patriarh. Esti vinovată de moartea a doiagenţi, Nikolai si Moskvin. N-or să negocieze niciodată cu tine.Nu-l vor elibera niciodată pe Lazar.
- Atunci va trebui să găsesti altă cale să-l eliberezi.
- Fraera, te rog. Dacă mi-ai fi cerut asta acum vreo săptămană,poate s-ar fi putut rezolva. Dar după ce-ai făcut, e imposibil.Ascultă ce-ţi spun. As face orice pentru Zoia, orice mi-ar sta inputeri. Cu toate astea, nu-l pot elibera pe Lazar.
Fraera se aplecă in faţă, soptind:
- Adu-ţi aminte, eu te pot atinge pe tine, dar tu nu mă poţiatinge pe mine.
Cu acest avertisment, ea il sărută pe obraz. Tandru, la inceput,inainte ca dinţii să se infigă in pielea lui, să-l strangă, să sapein carnea lui cu putere crescandă, pană ce-i dădu sangele. Durereafu intensă. Leo vru s-o impingă in lături, dardac-ar fi atins-o arfi putut fi ucis. Nu era nimic de făcut, nu putea decat să suportedurerea. In cele din urmă, ea isi desfăcu gura, făcand un pas inspate si admirand urmele de muscături.
- Maxim, te-ai ales cu primul tău tatuaj. Buzele pătate desangele lui articulară concluzia:
- Eliberează-l pe soţul meu dacă vrei să n-o ucid pe fiicata.
Din volumul cu acelaşi titlu în pregătire la Editura Paralela45. Traducere de Violeta Varvura.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
