- Cartea dumneavoastra a fost distinsa cu numeroase premii si, anul acesta, a fost vanduta in peste un milion de exemplare. In ce mod v-a afectat succesul literar?
- Incerc sa fac in asa fel incat sa-mi afecteze viata cat mai putin, chiar daca uneori este greu sa impac slujba pe care o am cu obligatiile derivate din scrierea cartii. Cand cineva ajunge sa aiba succes, indiferent daca este vorba despre o carte sau despre orice altceva, urmatorul pas implica intotdeauna o provocare, dar nu cred ca acest lucru se refera la modul meu de a scrie. N-as putea scrie altfel, oricat de critic as ajunge sa fiu fata de mine insumi. Nu sunt filolog, asa ca ii las pe altii sa ma critice.
- Ati spus la un moment dat ca va considerati 90 % avocat si 10 % scriitor. Pana acum, ati castigat Premiul Que Leer, Premiul Giovanni Bocaccio pentru cel mai bun autor strain, Premiul Euskadi de Plata... cum explicati acest paradox?
- Am scris o carte. Sigur ca a avut succes, dar este vorba tot despre un singur roman. Lucrez de aproape treizeci de ani ca avocat. Nu vad paradoxul.
- In Catedrala marii ati scris despre Barcelona medievala. Cat timp ati dedicat muncii de cercetare pentru aceasta carte si care a fost informatia care v-a surprins cel mai mult?
- Cand cineva scrie din placere - nu voi nega niciodata ca obiectivul final era cel de a publica, dar acesta aparea mereu ca un obiectiv de neatins -, nu mai detine controlul asupra timpului. Studiem si cercetam cand putem, si scriem cand ne lasa ceilalti sau cand ne-o putem permite. Intre documentare si scriere, estimez ca au trecut cinci ani, chiar daca nu va pot asigura de acest lucru. Calculele se bazeaza pe datele unor carti primite sau pe evenimentele care ne marcheaza: s-a nascut un copil, dar nu celalalt, a murit o persoana draga. In sfarsit, cu aproximatie. Am descoperit multe informatii surprinzatoare sau cel putin atragatoare: Inchizitia, cartierul evreiesc, legile si obiceiurile epocii...
- La ce v-ati gandit cand ati inceput sa scrieti? La dezvaluirea unui moment concret al istoriei, la delectarea cititorului?
- Cand am inceput sa scriu, ma gandeam doar sa petrec o buna bucata de vreme dedicandu-ma unei activitati care imi face placere (plus ideea de a publica de care vorbeam inainte), sa uit de problemele zilnice de la birou si sa exercit o neliniste intelectuala diferita de cea cu care trebuia sa ma confrunt zi de zi. Nu-mi pot permite sa dezvalui momente istorice: las acest lucru pe seama istoricilor. Mi-am propus sa ma delectez si sa delectez un cititor ipotetic care sa nu fie nici mama, nici sotia mea, cu o intriga fictiva amplasata intr-un moment determinat al istoriei.
- Cum si de ce a ajuns tocmai aceasta tema a istoriei sa va starneasca interesul? Este cumva istoria Spaniei mai potrivita pentru acest tip de romane?
- Faptul de a lucra cu date si materiale istorice, faptul de a studia istoria reprezinta un lucru satisfacator in sine. Am aprofundat cunostinte pe care le aveam deja, dar intr-un mod generic, si in plus n-a trebuit sa dau niciun examen la scoala; era vorba doar despre placerea de a studia de dragul studiului. Nu cred ca istoria Spaniei este mai potrivita pentru roman decat istoria altor tari, cel putin cele care au trecut prin epoci asemanatoare. Romanele despre azteci sau despre egipteni sunt de asemenea extrem de interesante si nu au nimic de-a face cu istoria spaniola.
- Scriitorii romani au tendinta sa scrie despre istoria recenta, despre deceniile comunismului. Credeti ca aceasta perioada incurajeaza introspectia si drama interioara, in timp ce o perioada precum Evul Mediu este mai potrivita pentru actiune?
- Nu trebuie sa fie neaparat asa. Si in Spania am trait o perioada, care in mod sigur nu s-a terminat, in care multi romancieri au scris lucruri asemanatoare despre franchism sau despre Razboiul Civil spaniol. Probabil ca aceste romane reusesc sa transmita un mesaj sau sa prezinte un anumit tip de societate cu toata incarcatura sa dramatica. In orice caz, cert este ca actiunea dintr-un roman care se desfasoara in Evul Mediu nu il afecteaza personal pe cititor, situatie care poate aparea in evenimente relativ recente.
- Se spune ca istoria se repeta. Exista vreun aspect din Evul Mediu, asa cum este descris in cartea dumneavoastra, care mai este si azi in vigoare?
- Barcelona, ca oras liber si prosper, ii atragea pe emigrantii umili care voiau sa se bucure de aceasta prosperitate sau sa scape de saracie. Marea diferenta este ca, in Barcelona din acea epoca, "hartiile" se acordau automat dupa un an si o zi de sedere. Azi, orasul atrage aceeasi emigratie, dar obtinerea "hartiilor" este o intreaga odisee.
- Care era relatia dumneavoastra cu personajele in momentul in care ati pus punctul final al romanului? Vi s-a intamplat sa indragiti mai mult pe unul dintre ele?
- Nu reusesc sa inteleg exact aceasta intrebare referitoare la relatia mea cu personajele, care mi s-a mai pus in diferite ocazii. Odata, in Mexic, la o masa rotunda cu alti doi scriitori, cineva a intrebat daca vreunul dintre noi plangea cand trebuia sa-si omoare unul dintre personaje. Unul dintre colegii mei a raspuns ca da, iar eu i-am spus ca in acest caz sa nu-l omoare. Nu stiu. Le creezi cand le vine vremea si acolo raman. Toate personajele au un rol determinat in intriga cartii.
- Expansiunea thrillerului istoric a fost numit de revista Criticas "fenomenul editorial al deceniului". Credeti ca este adevarat? Si daca da, de unde aceasta nevoie de romane istorice?
- Sa-l amintim pe Mika Waltari cu Egipteanul sau Stalpii Pamantului de Ken Follet, care a fost scris cu mai bine de douazeci de ani in urma, sau Doctorul de Noah Gordon. Exista numeroase romane istorice scrise cu foarte multi ani in urma si imi aduc mereu aminte de ele. Cine stie, poate ca in ziua de azi cititorul intalneste in romanele istorice un refugiu fata de ceea ce ne propune societatea informatiei sau industria audiovizuala. Din nefericire, programele de stiri depasesc adesea imaginatia celui mai indraznet scriitor de thrillere.
- Din ce in ce mai multi scriitori americani au participat la cursuri de scriere creativa. Ati afirmat ca ati invatat "sfaturi si trucuri" la o scoala de scriere. Faptul de a scrie este un lucru ce se poate invata?
- Ca orice in viata. Probabil, chiar mai mult: nu ca se poate invata, ci ca trebuie invatat. Exista, fara indoiala, cei care invata singuri tot felul de trucuri, mijloace si nu stiu cate alte tehnici trebuincioase scrisului, dar, in general, daca te invata cineva, faci multa economie de timp; este o simpla chestiune practica si, in general, mai sigura.
- V-a deranjat vreodata faptul ca v-au asociat cu Ken Follet, autorul american de best-selleruri?
- Sa dea Domnul ca intr-o buna zi cititorii sa-si aduca aminte de Catedrala marii asa cum isi amintesc de Stalpii Pamantului!
- Ati spus la un moment dat ca, "pentru a fi buna, literatura trebuie sa fie autentica".
- Cred ca este nevoie de o precizare. Sustin aceasta idee, insa cu referire la romanul istoric. Ca sa fie bun, trebuie sa fie autentic, din punctul de vedere al istoriei, al faptelor relatate. Cititorul are dreptul sa termine cartea si sa stie ca evenimentele citite s-au intamplat cu adevarat. Posibilitatea de a varia faptele istorice pentru a le adapta fictiunii nu mi se pare corecta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
