SIMEZE / Ţăranul român sună adunarea

Părăsim astăzi pretenţioasele galerii. Să mai aştepte! Facem,aşadar, o piruetă pe blacheu şi dăm la spate salatele de catharsisori cataiful kalokagatheic din care ne infruptăm neobosiţisăptămână de săptămână. Ca să ne uităm in buletin, la cine suntemnoi, la o adică. De fapt. Căci de drept, am uitat demult.

Muzeul dedicat săteanului naţional* l-a descoperit pe acesta(adică pe ţăranul român!) in veşminte de sărbătoare şi alergând câtil ţineau bojocii de bucurie, peste relieful nostru fizic şimetafizic, peste arii din opere şi hip-haturi, peste văi şipârloage, peste dealuri colineare şi câmpuri semantice, prinpădurile rămase in picioare şi ocolind, cât se poate, izbânziledezvoltatorilor imobiliari. Toate, cu singurul scop al vieţii salein acest moment: spre a sărbători faptul că, in sfârşit, a reuşitşi el să adune ceva. Să pună deoparte, in loc să risipească. Sătezaurizeze, in loc să arunce la trash.

Mă uit acolo, in "Sala Irina Nicolau", la mătuşa Ileana dinJina. Imi aţine calea, aşa, imbrăcată frumos, cu o ie cu trandafiriaurii pe fond negru, cu o basma groasă de lână neagră ce-i prindepărul la spate şi cuprinsă intr-o fotă maiestuoasă. Singureledetalii in plus faţă de fotografia de pe albumul naţional suntperechea de ochelari ce atârnă pe piept, de şnurul legat după gât,ciorapii lycra şi pantofii tip papuc, la modă cu mulţi ani in urmă.In rest, impecabilă. Fără plastic. Imi intinde cartea de vizită(da, are aşa ceva, pe care sunt menţionate adresa şi numărul demobil, de ce vă miraţi?!) şi mă invită la ea in sat, acolo, lângăMiercurea Sibiului. Zic: "Bine, da' omu' dumitale ce zice că i-aiocupat casa cu muzeul?". "Ce să zică - işi ia un capăt al şaluluişi-l prefiră printre degete - o bombănit el la inceput, da' acumas-o gătat, face treabă şi mă ajută!".

Şase ţărani, şase oameni, adică două muieri de ispravă şipatru gospodari robace, care nu se ştiu unul cu altul, căci fiecarelocuieşte in altă parte a ţării ăsteia numite România, ce s-augândit ei aşa, deodată? Ce le-a venit? Şi şi-au zis, fiecare-nbarba lui: Ia să vedem noi cum e cu veşnicia asta, dragă (perversulde Woody Allen, ca orice...nemuritor, consideră că eternitatea estefoarte plicticoasă, mai ales in partea ei ultimă!). Cum ar fi -şi-au zis netulburaţi de nimic cei şase - să adune ei viaţa satuluilor in casa proprie?

Aflăm că sufletul Ilenei Morariu din Jina este in MuzeulPăstoritului, pe care l-a deschis acum trei ani intr-un fost grajdşi in ograda sa din uliţa Salcâmilor, unde a adunat cu bărbatul eipeste 2.000 de exponate, unele donate, altele cumpărate (de lacruci, icoane, ştergare, traiste, carpete, ploşti şi sărăriţe, pânăla putinei pentru unt, ciubere, doniţe, crestea pentru fărâmiţatcaşul, balanţe, troace pentru lapte, lăcriţe, adică intreginventarul "vintage" al stânei tradiţionale cu care "păstorulneintristat" produce faimoasa telemea a locului, uşor fermentată,"usturoaie ca gura de jinăroaie"). Şi mai aflăm ceva. De astă dată,ceva ingrijorător şi trist. Intâi, că doar până in 1995 s-au maiorganizat in Jina jocuri ca pe vremuri la vavilon (pavilion), undefeciorii şi fetele se intreceau in jiană, invârtită, purtată,haţegană şi altele. Şi că anul trecut, de Sărbători, a fost pentruprima dată in istoria acestei aşezări de 4.300 de suflete şicocoţată, precum Roma, pe şapte coline, când tinerii nu au maiconstituit ceata junilor pentru colindat. Tuşa Ileana se ţine insădreaptă.

George Nechiti din Feldru (intre Năsăud şi Sângeorz-Băi) are ocolecţie uluitoare. Dar, mai intâi, e bine de ştiut că Feldrutrăieşte o dramă: din cei 6.010 locuitori, peste 2.000 au luatcalea pribegiei, fiind plecaţi la muncă in Spania, Italia, Irlanda,Austria. Dar şi o bucurie: cu banii câştigaţi prin străinătăţuri,şi-au ridicat case mândre şi frumoase, cu odăi mari, incăpătoare,ba chiar şi-au pornit şi câte o mică afacere. Colecţia ocupă toatăcasa, de la mansardă la hol şi de la acareturi la ogradă. Şi estediversă. Ordonată tematic. Avem, aşadar, sculpturi in lemn, apoicostume, ţesături, ceramică, colţul cinegetic cu trofee devânătoare, colţul religios, cu cruci, icoane, veşminte preoţeşti,cărţi liturgice şi alte obiecte de cult, după aceea, utilitare degospodărie (ceasuri vechi, ticlăzăie - fiare de călcat cu cărbuni,râşniţe, storcătoare pentru roşii, vase de lemn şi de ceramicăetc.), apoi spaţiul rezervat copilului, unde există un căruţ adusdin America in 1904, un aparat vechi de proiecţie, leagăne(săhăidace), apoi "camera de zestre", "zona oilor", unelte de muncă(printre care, un "cir de imblătit grâul" şi un "gloagăr pentrudespicatul cherestelei"). Pentru uluire, aflaţi că nea George afost şef de post la Ilva Mare, Şanţ şi...Padova(!).

Paul Buţa a scris mare, deasupra obiectelor din muzeul său dela Şiviţa (lângă Tuluceşti- Galaţi): "Puneţi mâna!", in loc debinecunoscuta interdicţie "Vă rugăm, nu atingeţi exponatele!". Aşaa vrut dânsul. Cum tot dânsul a dorit să fie şi actor de revistă lateatrul muzical din Galaţi, şi creator de măşti populare fabuloase,pe care le poţi intâlni la Viena, la Bruxelles, la Chişinău, laVeneţia (este unul dintre cei mai faimoşi "mascologi", cum il numeaRomulus Vulcănescu!), şi visător al unui muzeu viu (adică,de-adevăratelea, unde se pot practica meşteşugurile străvechispecifice). Acum vreo şase ani, a cumpărat o casă in paragină laŞiviţa şi a transformat-o după modelul tradiţional, iar grajdurileşi acareturile au devenit ateliere de olărit, de confecţionatmăşti, de lemnărie şi de ţesut la război. A construit un cuptor depâine, la care se găteşte pentru cei care-şi petrec ziua ingospodărie, iar in spatele casei, o pivniţă acoperită cu lut şiiarbă, apoi o fântână in ogradă, a sădit pomi şi straturi cu florişi legume. Când este vizitată, gospodăria funcţioneazăla...parametrii proiectaţi.

Lui Lajos Szocs din Crişeni (intre Sângeorgiu de Pădure şiCristuru Secuiesc), i-a venit altă idee: a pus paie lângă paie şi aadunat in muzeul său toate obiectele posibile ce se pot face dinele: pălării de ţară, carpete, straie de sticle, miniaturi,paporniţe, vaze, lustre etc. Muzeul Pălăriilor de Paie esteamenajat intr-o casă ţărănească renovată, veche de mai bine de unsecol, unde sunt expuse peste 200 de pălării din intreaga ţară, intimp ce intr-o anexă este prezentată tehnica de fabricare apălăriilor, de la seceratul paielor, până la obiectul propriu-zis.Aici se află şi cea mai mare pălărie de paie din ţară, inregistratăşi in Cartea Recordurilor, ce are un diametru de 2 metri şi a fostconfecţionată din 500 de metri de impletitură de paie şi 1.800 demetri de aţă. Şi mai sunt pietre, prin curte. Mii. Găsite te miripe unde şi care, toate, parcă au fost sculptate de un maestru alperfecţiunii, căci reprezintă diverse animale şi obiecte, ba chiarşi o şapcă. La Crişeni nu te plictiseşti.

Zulfie Seidali din Cobadin a construit impreună cu bărbatul eio casă tătărească, aşa după cum le este lor felul. Jumătatetătăroaică, jumătate româncă, i s-a oferit să stea in Turcia, dar arefuzat: "La mine-n România-i acasă!". Este directoarea grădiniţeiturco-tătare din Constanţa, unde a infiinţat formaţia de dansuri"Kelebekler" (Fluturaşii), iar in satul casei-muzeu, formaţiacorală de femei "Fetele din Cobadin". Ca şi bărbatul ei, Nardin, afost dintotdeauna pasionată după obiectele vechi ale etniei, pecare a inceput să le strângă incet-incet de la rude, de lacunoştinţe, de la prieteni. Şi, după 10 ani, a luat fiinţă "CasaTătărească Zulfie Totay", deschisă in 2002 ("totay" este unapelativ de politeţe specific tătărăsc, folosit de către mamă şifiică pentru a-i desemna pe membrii familiei!). Casa bătrâneascăare trei incăperi, impărţită după obiceiul tătărăsc in: camerasoacrei (kayana odasi), camera musafirilor (misapir odasi) şicamera miresei (kelin odasi). Măsuţa rotundă şi joasă (kona) pecare se mănâncă, apoi covoare, perne, şervete şi batiste, ţesăturidin pânză de casă şi mătase cu motive tătărăşti, gherghefuri,obiecte preţioase, şiraguri de mărgele şi paftale bogat ornamentate- sunt acolo pentru a provoca uimirea. Aceeaşi uimire blândă şiecumenică pe care o au şi pelerinii creştini care, in drum spreMânăstirea Dervent, se opresc o oră, curioşi, să viziteze un sălaştătărăsc.

La Bârseşti, se găseşte "Rădăcina Vrancei", ingrijit deCostică Beşa, care crede cu tărie că in acest sat s-a aşezat unuldin fiii Vrâncioaiei, Bârsan. Aşa cum fiecare dintre cei şaptebăieţi ai vajnicei şi iubitei femei se spune că a primit din parteadomnitorului cel Mare, după victorie, câte o veselă moşie. Poveşti?Costică Beşa zice că nu. Că aşezarea e fermecată frumos. Şi că el,deşi nu are decât patru clase, este unul dintre cei vrăjiţi. Căciştie să cânte la multe instrumente (bucium, caval, fluier, trişcă,vioară, ocarină, piculină), cunoaşte toate dansurile locului, esteun impătimit colecţionar de vestigii ale vieţii vrâncene şi unautodidact de mare stimă. Şi, nu in ultimul rând, este un creatorde balade pe note (un cantautor, adică!!). Dacă vreţi, despăturiţipliantul turistic şi puteţi merge singuri la Bârseşti. Ca să vedeţicele 400 de obiecte adunate la "Rădăcina Vrancei"de un fost ciobanpână in 1960, apoi şofer, dar un om inteligent, talentat, harnic şineliniştit, cu copii mari, la casele lor acum, imprăştiaţi in lumepână in Canada şi ale cărui strălucite studii sunt in domeniulvieţii. Insă până când ajungeţi acolo, ascultaţi aici: "Că viaţaera mai bună/ Când eram cioban la stână, /Nu puţea haina-abenzină,/ Nici cămaşa-a motorină./ Tot a brânză miroseam/Şi cubulzul mă-ngrăşam./ Oiţele le păşteam, /Pe sub brazi eu măumbream,/ Stăteam cu burta la soare,/ Cu drag priveam lamioare"...E adevărat oare?

*) - Porţi şi ferestre deschise, Muzee şi colecţii săteşti dinRomânia, Muzeul Ţăranului Român