Şi alte familii regale au urmat un curs similar: după naşterea viitoarei regine Beatrix, în anul 1938, tatăl ei, prinţul Bernhard, a trimis ziarelor olandeze fotografii cu ea, care au apărut pe primele pagini. El a mai realizat şi o peliculă de amator cu primii paşi ai fiicei sale, transformată într-un film, Ons prinsesjeloopt („Prinţesa noastră a început să meargă”), care s-a bucurat de un succes extraordinar când a apărut în cinematografe în anul următor. În Danemarca, regina Ingrid, soţia de origine suedeză a regelui Frederik al IX-lea, considera şi ea foarte importante relaţiile monarhiei cu publicul. Căsătoria celor doi în anul 1935, fusese unul dintre evenimentele răsunătoare reflectate de mass-media din perioada respectivă. După ce soţul ei a urcat pe tron în anul 1947, Ingrid, pe atunci mama a trei fetiţe, şi-a dat toată silinţa pentru ca monarhia daneză să fie în relaţii mai prieteneşti cu mass-media şi să îndrepte atenţia de la rege ca o singură persoană, la familia regală ca întreg. Ziarele şi revistele daneze au început să publice fotografii ale familiei; adunările intime s-au transformat în evenimente de relaţii cu publicul. Regina i-a acordat chiar permisiunea lui Ebba Neergard, care îi era hofdame (doamnă de companie), să publice o carte cu fotografii personale ale celor trei prinţese. Unul dintre rezultatele mai neobişnuite ale strategiei mass-media a familiei regale daneze a fost o emisiune specială împreună cu copiii la radio, în anul 1949, care nu era pregătită dinainte şi care a permis ca aproximativ un milion de ascultători „să tragă cu urechea” la felul în care îşi luau ceaiul Frederik şi Ingrid, împreună cu copiii lor. În timpul emisiunii, regele a putut fi auzit cum îi spunea Margaretei, viitoarea regină, care mai avea câteva luni până să împlinească nouă ani, să îşi dea jos picioarele de pe masă. Copiii lui, a spus Frederik celui care îi lua interviul, erau „la fel de încântători ca toţi copiii”, însă puteau, de asemenea, să devină foarte zgomotoşi în anumite momente, „astfel încât uneori simţi că îţi vine să-i strângi de gât”. El a mai descris şi activităţile lui de la „locul de muncă”, întâlnirile cu miniştrii, audienţele publice şi activitatea zilnică de semnare a documentelor. „Uneori, lucrez până târziu, însă când ai o soţie încântătoare şi nişte copii drăgălaşi, nu există niciun motiv să te plângi”, a spus el în încheiere.
Acest lucru nu a făcut decât să stimuleze apetitul pentru documentare TV mai ambiţioase în mijlocul activităţilor de zi cu zi ale familiilor regale, care au devenit ceva obişnuit în toată Europa în ultimii câţiva ani. O emisiune remarcabilă a fost „Familia regală” a lui Richard Cawston, realizată de BBC cu ocazia învestirii lui Charles ca prinţ de Wales, în iulie 1969. În cea mai faimoasă scenă, el şi familia lui sunt văzuţi pregătind un grătar lângă un lac din Balmoral, reşedinţa lor din Scoţia. Prinţul Charles amestecă sosul pentru salată, iar prinţul Philip prăjeşte cârnaţii pe grătar. Într-o altă scenă, în timp ce prinţul Charles cântă la violoncel, sare o coardă, lovindu-l pe fratele lui mai mic, Edward, peste faţă. Familia este arătată cum ia masa de prânz şi cum îşi decorează bradul de Crăciun; regina chiar intră într-un magazin.
Proiectul fusese realizat la cererea posturilor de televiziune din toată lumea. Având în vedere că prinţul Charles, în acel moment timpuriu din viaţa lui, nu făcuse foarte multe în realitate, s-a luat hotărârea să se realizeze un film care să prezinte mai pe larg monarhia şi rolul ei. Acesta a coincis şi cu dorinţa familiei regale de a se prezenta în public, având în vedere criticile unor comentatori care considerau că nu ţine pasul cu atmosfera mai îngăduitoare a anilor 1960. Conform spuselor unui fost angajat de la curte, care a avut un
mic rol în film, prinţul Philip a fost conducătorul din spatele proiectului, care spera să demonstreze cât de mult făceau soţia lui şi restul familiei pentru naţiune. „Noi spuneam: «Hei, oameni buni, aceasta este regina»”, a spus angajatul. „Acesta este un an din viaţa reginei. Şi nu este vorba numai despre trăsuri aurite şi automobile Rolls-Royce, baluri şi banchete şi şampanie. Este vorba de o muncă a naibii de grea, iar acest film arată despre ce fel de muncă este vorba.” Cu alte cuvinte, era vorba despre oamenii implicaţi în conducerea unei afaceri de familie, însă care făceau acest lucru cu simţul umorului, amuzându-se. Pentru Cawston, una dintre cele mai mari probleme a fost să i se dea voie să filmeze unele scene. „Pleacă de lângă regină cu camerele tale prosteşti”, a ţipat Philip la el în timpul grătarului de la Balmoral. Un obstacol încă şi mai mare a fost rezerva familiei de a lăsa ca anumite conversaţii libere să fie înregistrate, dat fiind că toate comentariile lor publice se limitau de obicei la citirea unor discursuri pregătite cu grijă.
Emisiunea a surprins delicata situaţie cu care s-a confruntat familia regală: au încercat, pe de o parte, să acorde suficient acces pentru a oferi o imagine din interior asupra vieţii lor, în timp ce, pe de altă parte, au dovedit suficientă reţinere pentru „a păstra misterul”. În cazul în care ar fi ieşit prost, Palatului i s-a promis dreptul de veto — cu toate că nu a fost nevoie să îl exercite.
A fost, totuşi, o strategie foarte riscantă, după cum i-a subliniat David Attenborough, care la vremea respectivă era director de programe la BBC, lui Cawston, în termeni antropologici corespunzători. „Omori monarhia, ştii, cu acest film pe care-l faci”, a spus el. „Întreaga instituţie depinde de mister şi de şeful tribului care se află în cortul lui. Dacă un membru al tribului vede vreodată interiorul cortului, atunci întregul sistem de conducere tribală va fi deteriorat, iar tribul se va dezintegra în cele din urmă.”
Milton Shulman, critic de televiziune la Evening Standard, a exprimat nişte consideraţii similare. „Este bine oare, pe termen lung, ca toţi consilierii reginei să considere ca un precedent acest drept al camerei TV de a acţiona ca un aparat creator de imagini pentru monarhie?”, a întrebat el. „Toate instituţiile care au încercat până acum să utilizeze televiziunea pentru a se populariza sau pentru a se preamări au sfârşit prin a fi banalizate.”
În termeni de rating, „Familia regală”, difuzată mai întâi de BBC şi reluată după o săptămână de ITV, a fost un mare succes: se consideră că două treimi din populaţie au urmărit ori prima, ori a doua din cele două difuzări, o cifră extraordinară chiar şi într-o eră în care nu existau decât trei canale de televiziune. Şi atunci, cum rămâne cu efectele pe termen lung asupra monarhiei? Într-un anumit sens, prin permisiunea acordată camerelor de a-i înregistra în momente atât de neoficiale, membrii familiei regale au făcut să nu se mai distingă delimitarea dintre public şi privat, lucru care a pavat efectiv drumul pentru relatările mai invazive şi mai personalizate despre vieţile lor care au urmat. Conform unui contemporan, după ce l-au văzut pe prinţul Philip ocupându-se de cârnaţii de pe grătar, oamenii vor dori să vadă şi să audă totul. Chiar şi aşa, ar însemna să mergem prea departe dacă am da vina numai pe această emisiune pentru dezastrele din domeniul relaţiilor cu publicul care s-au abătut asupra familiei Windsor în anii 1990. Lucru surprinzător pentru o emisiune atât de semnificativă, de atunci nu a mai fost difuzată niciodată. Cercetătorii pot să vizioneze filmul însă numai cu permisiunea Palatului Buckingham.
Alte documentare regale au voie să utilizeze doar scurte fragmente din acesta — cu toate că nu şi celebra scenă a grătarului (deşi anumite secvenţe au apărut pe YouTube). Când National Portret Gallery (Galeria Naţională de Portrete) din Londra a organizat o expoziţie cu tema „Regina: artă şi imagine” pentru a marca Jubileul de Diamant, a fost permis numai un fragment de 90 de secunde.
Au urmat şi alte filme de televiziune care şi-au propus să arate viaţa de zi cu zi a familiei regale, atât în Marea Britanie, cât şi în restul Europei. În Danemarca, Jacob Jorgensen, preşedintele Companiei JJ Film, a luat o nouă iniţiativă în anul 1995 cu Arstider i kongehuset („Anotimpurile familiei regale”), o serie de patru filme de câte 60 de minute, care urmăreau un an din viaţa familiei regale şi a personalului lor. JJ Film s-a specializat în astfel de emisiuni şi a produs peste 20 de filme care îi prezintă pe membrii familiei regale daneze, stabilind o relaţie apropiată cu familia. Cam cât de apropiată a fost această relaţie a devenit mai clar când s-a aflat că fiul lui Jorgensen, cameramanul Martin, s-a îndrăgostit de Alexandra, soţia prinţului Joachim, cel mai mic dintre cei doi fii ai reginei, după ce s-au întâlnit în timpul realizării unei emisiuni. Alexandra a divorţat în anul 2005 şi s-a căsătorit în martie 2007 cu noul ei iubit, care este cu 14 ani mai tânăr decât ea.
Fragment din „Supravieţuitorii. Monarhia la începutul secolului al XXI-lea” de Peter Conradi. Traducere de Diana Mihaela Bălteanu. Cu un Cuvânt-înainte şi capitolul Aproape un secol de dinastie.Povestea monarhiei române de ieri, pentru tinerii de azi şi de mâine de Adrian Cioroianu. În pregătire la Editura Corint
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
