Închipuiţi-vă într-o cameră anostă de hotel oarecare, într-unoraş oarecare dintr-o ţară străină în care nu cunoşti cu adevăratpe nimeni în afara cameramanului pe care îl târăşti peste tot lainterviuri şi-l obligi să-ţi filmeze patru-cinci stand-up-uri larând, să fii sigură că iese bine şi care în miez de noapte sforăiefără doar şi poate la vreo două uşi depărtare pe acelaşi palier.Frântă după o zi de alergătură, era să adormi în cada cu apăfierbinte. Bâjbâind către patul lat pe care-l pregătiseşi dinainte,doar să te arunci şi să dormi, să dormi, convinsă că nimic n-o săte tulbure până a doua zi, când urmează s-o iei de la capăt. Parcăun al şaselea simţ dă alarma, ceva nu e cum ar trebui!
Nu ştii cât timp trece, îţi revii în aceeaşi cameră din hoteluloarecare, dar e aprinsă lumina, eşti tot îngrămădită pe mochetă,deasupra ta se apleacă recepţionerul care repetă de mai multe orice s-a întâmplat? ridici din umeri, să chem poliţia? întreabă el,nu răspunzi, am chemat poliţia, se aude o altă voce. Capul îţi estegreu, în mod sigur nu te-ai lovit căzând, ci te-a lovit, dar nu maiştii când a făcut-o, durerea din ceafă e cumplită. Şi iar caziîntr-un hău, de parcă ai adormi, deşi eşti convinsă că nu e vremede dormit.
Când m-am trezit a doua oară, cineva mă ridicase de pe mochetăşi mă întinsese pe pat. Eram tot în halatul subţire pe care-l portmereu în valiza de voiaj. Primul gând a fost că eram goală subhalat, cum ieşisem din baie, şi că precis vreun mitocan se uitasecu jind la ţâţele mele când mă ridicaseră de pe jos. Dacă ăsta mi-afost primul gând însemna că nu fusesem lovită prea zdravăn şiputeam să analizez repede situaţia în care mă aflam, ceea ce am şifăcut. O muieruşcă aducând mai degrabă a călugăriţă, cu trăsăturiafricane şi destul de negricioasă îmi lua tensiunea şi mormăia înbarbă ceva ce nu înţelegeam, nu ştiu eu prea multă spaniolă, darpărea mai degrabă că vorbeşte în catalană sau în cine ştie cedialect şi nu m-am obosit să-i răspund. Băiatul de la recepţie selipise ca un stâlp la dreapta uşii, cu privirea fixă sprepicioarele mele şi am fost convinsă că el cel puţin s-a holbat lasânii mei. Iar în partea opusă călugăriţei care se dădeainfirmieră, sau invers, un bărbat dolofan în cămaşă cu epoleţi notatacticos într-un carneţel ca de reporter, înainte să-şi ridiceochii spre mine să-şi înceapă interogatoriul. Asta-mi mai trebuia!Voia să ştie dacă agresorul fusese singur sau erau mai mulţi. Dacăîi văzusem chipul, dacă era un străin sau îl cunoşteam, dacăfusesem urmărită, dacă încuiasem uşa camerei când intrasem în baie,dacă aveam vreo bănuială cum intrase, că ieşitul era simplu, dacăaveam vreo idee de ce mă agresase, dacă îmi lipsea ceva.
Bărbatul acela ori era începător, ori prost, ori îl interesa câtnegru sub unghie să rezolve ceva, pentru că îşi turuia întrebărilefără să aştepte răspuns. Ridicam la orice întrebare din umeri. Laultima mi-am aruncat privirea prin cameră. Laptopul micuţ cu toateînsemnările mele, de care nu mă despart în nicio călătorie, era pescaunul de speteaza căruia atârna aparatul foto la care ţin enorm,valijoara era pe jos, cu capacul ridicat, aşa cum o lăsasem, n-aveace să-mi fure de-acolo, ciorapi, chiloţi şi bluze din care segăsesc pe toate drumurile. Am rugat-o pe negresă să-mi deaportofelul de pe măsuţă, erau toate la locul lor, cardurile,legitimaţia de ziarist, bruma de bani. De ce să mă fi agresat? Şimai ales de ce o ea?
- Sunteţi sigură că era femeie? m-a întrebat poliţistul.
- Prea mult parfum pentru un bărbat, am insistat eu.
Şi-a notat şi replica mea genială. Sau asta cred că făcea cândscria din nou în carneţel.
- Să nu fi căutat pe altcineva şi să fi greşit camera, a maispus poliţistul.
Nu-l puteam contrazice. Dar tare mă mai îndoiam. De ce să mă filovit doar că greşise camera?
I-am reamintit că eram convinsă mie-n sută că era vorba de ofemeie, a dat din cap neîncrezător şi concesiv, numai că nu spunea:toţi vă daţi mari, domnişoară, dacă tot eşti atât de pricepută, dece nu faci dumneata ancheta? Mi-ar fi plăcut să mă lase s-o fac.Dar vorbele astea doar mi le închipuiam după cum mă privea, altfeltot ce-am auzit repetând a fost agresoare, hm, agresoare, de maimulte ori, ca şi cum ar fi vrut să se convingă.
Eram nerăbdătoare să plece cu toţii mai repede, dar au mai statpe capul meu aproape o oră şi, când am rămas în sfârşit singură,m-am detensionat şi-am izbucnit în plâns. Mă uram pentru asta, darnu mă puteam abţine. Am hohotit câteva minute bune, până m-amdescărcat. Eram nedumerită şi furioasă că mi se se întâmplase unaca asta, nici măcar nu învinuiam hotelul, mai stătusem în el, eraunul cu reputaţie bună, nu pricepeam cum de pătrunsese femeia aceeapeste mine. Eram convinsă că fusese o femeie, încă mai aveam înnări boarea de parfum fin. Nu înţelegeam ce voise, nici măcar nueram sigură că nu-mi lipsea nimic, cum îi spusesem poliţistului,dar n-aveam niciun chef să scotocesc în bagaje. Eram obosită şivoiam să dorm şi să mă liniştesc, mi se întâmplaseră destule înziua aia.
Eram de aproape o săptămână în Spania, mă întâlnisem cu consululde la Castellon, fără să-i spun de misiunea mea secretă, eramconvinsă că nu i-ar fi picat bine şi ar fi luat venirea mea ca pe oofensă. Am revăzut mai mulţi români stabiliţi în Spania sau carenumai lucrau acolo şi pe care îi cunoscusem în călătoriile meleanterioare. Câţiva apăruseră în reportaje transmise de Protv şideveniseră peste noapte celebrităţi locale, măcar în comunitatearomânească, se umflau în pene şi păreau să-mi fie recunoscători cănu-i înghiţise anonimatul, ar fi sărit să-mi dea o mână de ajutororicând. Lor le pusesem primele întrebări, mai degrabă laîntâmplare, fără să mă arăt interesată de vreo persoană anume.Ştiam că e destul să arunc câtorva o întrebare, două şi or să şi-otransmită între ei şi dacă e să aflu ceva de la ei, o să-mişoptească unul într-o zi. Mai ştiam că lumea lor de emigranţi seîmpărţise radical în două, chiar de la început: erau cei careveniseră să facă un ban muncind, nu reuşeau s-o scoată la capătrepede, unii avuseseră noroc de slujbe bune, trăseseră pe brânci,îşi aduseseră familiile să-i ajute, îşi făcuseră case şi mai toţinu mai aveau de gând să se întoarcă în România, alţii fuseseră maileneşi sau n-avuseseră noroc, împingeau barca pe uscat şi de-abiamai reuşeau să-şi alunge disperarea, dar tot nu se lăsau. Erau şialţii sosiţi cu gândul să cerşească, să fure, să escrocheze, săfacă bani peste noapte oricum, chiar dând în cap cuiva. Cele douăgrupuri ştiau unul de celălalt, dar evitau să se întâlnească, înafara momentelor în care vreun ciorditor din grupul al doilea înpană de bani cerea vreunui căpătuit din primul grup o taxă deprotecţie. N-am avut nicio şansă cu careva din primul grup,dintr-al doilea nu cunoşteam pe nimeni. Mi-am spus că n-o să obţinnimic nici la Sfântu Aşteaptă dacă le vorbesc direct! Îmi trebuiaaltă cale.
Mi-ar fi plăcut s-o am prin preajmă pe Yvona, să mă văicărescpuţin. Nu suntem noi întotdeauna pe aceleaşi lungimi de undă, darcând dă vreuna de necaz, funcţionează de minune plânsul pe umărulceleilalte. Chiar dacă întotdeauna înseamnă că întotdeauna ea vineşi plânge pe umărul meu şi trebuie s-o consolez, iar dacă mise-ntâmplă să mi se-nece corăbiile şi-mi arde limba să-i povestescmai repede, de-abia are timp de prostiile mele, îmi aminteşte câtetreburi a început şi nu le-a dus încă la capăt, de parcă eu n-aşşti, şi mă repede şi mă tot repede. Dar îmi face bine şi asta.Mi-aduc aminte că, de câte ori pleca Puiu de-acasă, trebuia să ampregătită camera roz pentru ea. Dar când s-a-ntâmplat să numă-nţeleg cu Alex al meu, n-am dat de ea două săptămâni, de parcăintrase la mânăstire, iar după ce-a apărut şi-am dat să-i spun,mi-a tăiat-o scurt, tu nu ştii cum sunt bărbaţii? Bagă-ţi minţile-ncap! Mi le-am băgat. Dar îmi plăcea când mă trezeam cu ea la uşă înmiezul nopţii, plânsă şi înnebunită să-mi povestească neapărat înclipa aia nenorocirea care i se întâmplase, fireşte tot cu Puiu alei. Se strecura în patul meu, întotdeauna la picioarele mele, s-oam în faţă şi să văd cât suferă, se aşeza turceşte, cu paharul înmână şi sticla lângă pat şi turuia până mi se-nchideau ochii.Uneori mă zgâlţâia, nu dormi! Îţi dai seama ce mi-a făcut? zicea.Yvona, îmi mai povesteşti şi mâine, pic de somn, îi spuneam.Glumeşti! izbucnea ea. Mâine am să fiu moartă de supărare şi-o sămă ai pe conştiinţă sau sigur or să mi se-ntâmple alte nenorocirişi-o să le uit pe astea de azi şi că trebuie să mă răzbun penemernic! Mi-ar plăcea să pot face şi eu acelaşi lucru, să măstrecor în pat lângă ea şi să-i cer un sfat, nu există să-i cearăcareva un sfat şi să nu fie gata să i-l ofere. Dar cine ştie peunde umblă Yvona, iar eu sunt într-un orăşel din Spania în care nuştiu pe nimeni apropiat şi n-am cui să mă plâng.
Ba am! Poate asta ar fi trebuit să fac de la bun început, să măduc la Tatarabuela*), Doña Elvira.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
