ZF 24

Industria auto are viaţă grea: Producţia de maşini a scăzut cu 36% în primele cinci luni ale anului. Dacia a continuat declinul, în timp ce Ford rezistă, susţinut de Puma

Industria auto are viaţă grea: Producţia de maşini a...

Autor: Bogdan Alecu

11.06.2020, 09:34 1403

La nivelul lunii mai, producţia s-a ridica la aproape 29.400 de autoturisme, în scădere cu circa 40% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care atât Dacia cât şi Ford au reluat producţia în data de 4 mai, după circa două luni în care ambele uzine au fost oprite din cauza pandemiei.

Mai mult, din cauza pieţei europene în cădere liberă şi a noilor măsuri, Dacia a reluat în 4 mai producţia în 2 schimburi, iar Ford într-unul singur, în condiţiile în care ambele uzine produceau în trei schimburi.

Ulterior, atât Dacia cât şi Ford au majorat producţia, la trei, respectiv două schimburi, însă tot nu s-au atins volumele de dinainte de pandemie.

La nivelul primelor cinci luni ale anului volumele de producţie s-au diminuat cu 36% la ‪152.400‬ de unităţi, în scădere cu 31% faţă de perioada similară a anului trecut.

Producţia Dacia a scăzut în acelaşi interval cu 44% la aproape 90.000 de unităţi, în timp ce Ford a urcat cu 5%, în contextul în care la finalul anului trecut la Craiova a intrat în producţie şi SUV-ul Puma, alături de EcoSport.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO