Bănci și Asigurări

Comisioane mai mici pentru plăţile de mare valoare

Autor: Liviu Chiru

03.01.2011, 19:03 209

Banca Naţională a redus comisionul aplicat pentru decontareaplăţilor urgente sau de valoare mare (peste 50.000 de lei) prinsistemul ReGIS cu 26 de bani, sau 4%, până la 6,26 lei peoperaţiune.

Sistemul ReGIS asigură decontarea în timp real a tranzacţiilorpentru băncile comerciale sau Trezoreria Statului şi esteprincipala componentă a Sistemului Electronic de Plăţi.Comisioanele percepute sunt plătite direct de instituţiileparticipante, însă ajung să fie reflectate în costurile perceputeclientului final.

De la momentul intrării în funcţiune a ReGis, în anul 2005,comisioanele au fost reduse cu 72%, de la 22,5 lei pe operaţiune,potrivit reprezentanţilor BNR.

Sistemul Electronic de Plăţi este operat de Transfond, osocietate pe acţiuni controlată de BNR, cu 33% din acţiuni, şi maimulte bănci comerciale locale.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Transfond esteValentin Lazea, economistul-şef al BNR, în timp ce postul dedirector general este ocupat de Emil Iota Ghizari, fostprim-viceguvernator al BNR.

Pe lângă ReGis, în componenţa Sistemul Electronic de Plăţi maiintră şi Casa de Compensare Automată (SENT), care asigurăprocesarea şi compensarea plăţilor de sub 50.000 de lei, precum şisistemul de depozitare şi decontare a titlurilor de stat (SaFir).Spre exemplu, sistemul SENT asigură compensarea plăţilorinterbancare, iar decontarea se face în trei şedinţe pe parcursulzilei, prin intermediul sistemului ReGis.

Totodată, sistemul Regis asigură decontarea tranzacţiilor şipentru sistemul de compensare-decontare şi registru al Bursei deValori Bucureşti (RoClear), pentru DSClear (sistemul de compensare- decontare şi depozitare al Bursei de la Sibiu), dar şi pentruorganizaţiile de carduri MasterCard şi Visa.

În ultimii ani Transfond a încercat să îşi extindă aria deservicii, intrând pe nişa arhivării electronice, în timp ce pesegmentul de carduri a dezvoltat o linie telefonică de urgenţă, lacare clienţii pot apela pentru blocarea cardurilor pierdute saufurate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO