Bănci și Asigurări

Companiile de asigurari castiga de pe urma cresterii creditarii

01.08.2003, 00:00 16



Societatea Astra Asigurari a obtinut, in primul semestru, venituri din prime brute incasate de 23 de milioane de dolari, in crestere nominala cu 45% fata de rezultatele inregistrate in perioada similara din 2002.



"Datorita cresterii numarului de credite ipotecare si al creditelor de consum, este de asteptat o crestere a pietei asigurarilor de 40% pentru acest an, iar Astra se incadreaza prin rezultatele obtinute peste ritmul de crestere al pietei", a declarat Dan Domnitanu, vicepresedintele companiei.



Incasarile din primele sase luni totalizeaza 755 de miliarde lei si reprezinta aproape 92% din totalul veniturilor obtinute anul trecut din prime brute incasate.



Cele mai vandute asigurari din portofoliul Astra Asigurari au fost politele RCA, asigurarile Carte Verde si politele pentru apartamente si bunuri, unde s-au inregistrat cresteri intre 60 si 90%.



In primele sase luni, numarul dosarelor de dauna solutionate s-a ridicat la peste 12.000, iar valoarea daunelor achitate a fost de 263 de miliarde lei, reprezentand 70% din totalul despagubirilor platite pe intreg anul 2002.



"Desi volumul daunelor a crescut ca efect al cresterii incasarilor, rata daunei a scazut cu 2-3% fata de perioada similara a anului trecut", se mai arata in comunicat.



Astra Asigurari a efectuat, pe parcursul anului trecut si in primul trimestru din 2003, plati de peste 1.000 de miliarde lei.



Conducerea companiei a anuntat, la inceputul anului, ca obiectivul pentru 2003 este atingerea unui nivel al incasarilor din prime de asigurare de aproximativ 1.150 miliarde de lei, in crestere cu 40% fata de anul trecut.



Astra are un capital social de 345 miliarde de lei, actionarul principal fiind Nova Trade, cu 75,7% din actiuni. De asemenea, societatea de aigurari detine o retea de 140 de agentii si filiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO