Bănci și Asigurări

Dan Adamescu, in curand director general la Astra

06.09.2004, 00:00 34

Dan Adamescu, presedintele Consiliului de Administratie si actionarul majoritar al Astra Asigurari S.A., prin firma sa Nova Trade, va deveni, "pe termen mediu", director general al companiei, au anuntat reprezentantii companiei.
Acum, directorul general al Astra este Karla Marinescu.
Astra Asigurari a mai anuntat ca va realiza, impreuna cu compania multinationala de consultanta organizationala si strategica McKinsey&Company, un proiect pentru introducerea unui sistem de plata rapida a daunelor, reducerea costurilor neproductive, precum si implementarea unui nou sistem de salarizare al fortei de vanzare. Proiectul, denumit "Fit for 2007", vizeaza pregatirea companiei pentru aderarea la UE, si va fi finalizat in 2007.
In primul semestru, Astra Asigurari a avut 1126 miliarde lei (27,5 milioane euro) prime brute subscrise, cu 40% mai mult decat in aceeasi perioada din 2003. Capitalul social al Astra este de peste 1500 miliarde lei (aproximativ 36,6 milioane de euro).
Astra a avut anul trecut un profit net de 4 miliarde lei (0,1 mil euro), la o cifra de afaceri (venituri din prime brute subscrise) de 34 mil. euro. Compania a avut anul trecut o cota de piata de circa 6% pe piata asigurarilor generale si de 0,2% pe piata asigurarilor de viata. Cei mai puternici competitori ai companiei pe asigurari generale sunt Allianz-Tiriac, Asirom, Omniasig, Unita, Asiban sau Ardaf.
Compania vinde aproape toata gama de asigurari generale de pe piata, inclusiv asigurari de viata, dar asigurarile auto au cea mai mare pondere in portofoliu.
Dan Adamescu mai controleaza Unirea Shopping Center,  compania de constructii Megaconstruct si detine o serie de imobile de birouri.
alexandru.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO