Bănci și Asigurări

Finantarile de la Afin Leasing au scazut cu 38%

Finantarile de la Afin Leasing au scazut cu 38%

Fabio Razzetto: Scaderea vanzarilor Iveco ne-a lovit businessul

13.05.2009, 15:30 157

Afin Leasing, compania captiva a importatorului de vehicule comerciale Iveco si numarul patru pe piata de leasing, a finantat in primul trimestru bunuri in valoare de circa 32,5 milioane de euro, in scadere cu 38% fata de aceeasi perioada din 2008. In primele trei luni ale anului trecut valoarea bunurilor finantate a fost de 52 de milioane de euro.

Afacerile companiei inregistreaza un declin din cauza scaderii puternice a vanzarilor de camioane, ca urmare a incetinirii activitatii companiilor de constructii si a celor de transporturi.
"Luand in considerare faptul ca Afin Leasing este societatea de finanatare captiva a grupului Fiat (producatorul Iveco - n.r.), obiectivul sau principal este finantarea produselor Fiat: Iveco si CNH. Cum in primul trimestru Iveco si-a redus sensibil vanzarile pe piata romaneasca, valorile finantate de Afin sunt in consecinta mai mici", a declarat Fabio Razzetto, directorul general al Afin Leasing.
In 2008 Afin a finantat bunuri in valoare de 307 milioane de euro, ocupand locul patru pe piata de leasing, dupa UniCredit (555 de milioane de euro), BCR (462 de milioane de euro) si Porsche (308 milioane de euro). Circa 70% din aceasta suma sunt finantari acordate pentru achizitia vehiculelor comerciale, iar restul - pentru finantarea stocurilor dealerilor Iveco.
Compania nu era prezenta in topul primilor zece jucatori in 2007, insa in 2008 finantarile acordate au crescut pe peste doua ori, ceea ce i-a asigurat unul din primele locuri din clasament.
Piata de leasing auto a fost anul trecut de peste 3,38 miliarde de euro, potrivit statisticilor Asociatiei Societatilor Financiare (ALB), cu doar 1% peste nivelul din anul anterior. In 2006 si 2007 acest segment al pietei avusese o dinamica de doua cifre: 48%, respectiv 37%.
Vehiculele comerciale usoare si grele, cum sunt cele vandute de Iveco si finantate de Afin, reprezentau anul trecut 15%, respectiv 27% din segmentul de leasing auto, adica o piata de peste 1,4 miliarde de euro.
Intreaga piata de leasing a fost de peste 4,8 miliarde de euro anul trecut, in scadere cu 2,8%, acesta fiind primul declin inregistrat de acest sector.
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO