Bănci și Asigurări

Ionuţ Dumitru e propunerea ARB pentru Consiliul Fiscal

Ionuţ Dumitru, 30 de ani, este economistul-şef al Raiffeisen Bank

Ionuţ Dumitru, 30 de ani, este economistul-şef al Raiffeisen Bank

24.06.2010, 23:06 93

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, a fostnominalizat ieri de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) pentrupoziţia de membru în Consiliul Fiscal, după ce Gabriel Mateescu,CFO al Alpha Bank - prima propunere a bancherilor- a decis să seretragă. Noua propunere a fost deja înaintată MinisteruluiFinanţelor.

"Nominalizarea ARB pentru poziţia de membru al ConsiliuluiFiscal este domnul Ionuţ Dumitru. Domnul Gabriel Mateescu s-aretras", a declarat pentru ZF Gabriela Folcuţ, purtător de cuvântal ARB. Atât şeful Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, cât şipreşedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu, deţin şi funcţii devicepreşedinte în cadrul ARB.

Dumitru, 30 de ani, s-a alăturat echipei Raiffeisen Bank înaprilie 2005, iar de la sfârşitul aceluiaşi an conducedepartamentul de Cercetare de Trezorerie. Doctor în economie şicadru didactic universitar în cadrul ASE Bucureşti, el a urmatîntre 2001 şi 2002 cursurile Scolii Doctorale de Finanţe Bănci, cuspecializarea Strategii şi Politici Monetare.

În Consiliul Fiscal, Dumitru va lucra alături de economistulRăzvan Stanca, 33 de ani, nominalizat de BNR, Silviu Şeitan, dinpartea Institutului Bancar Român, Lucian Liviu Albu (AcademiaRomână) şi Tatiana Moşoianu (ASE Bucureşti).

Consiliul Fiscal trebuie să înceapă lucrul cât de curândposibil, întrucât este nevoie de avizul său pentru rectificareabugetară aflată în curs. Consiliul va sprijini activitateaGuvernului şi Parlamentului în cadrul procesului de elaborare şiderulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitateaprognozelor macroeconomice care stau la baza proiecţiilor bugetareşi a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu şi lung, potrivitscrisorii trimise de ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu cătresecretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Banu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO