• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8347
  • Leu / USD4.7020
Bănci și Asigurări

Modificări în piaţa bancară: Şase dintre cele mai mari bănci centrale din lume examinează posibilitatea emiterii de monede digitale

Modificări în piaţa bancară: Şase dintre cele mai mari bănci centrale din lume examinează posibilitatea emiterii de monede digitale

Autor: Mihai Gongoroi, Mediafax

21.01.2020, 17:58 285

Şase din cele mai mari bănci centrale din lume examinează posibilitatea emiterii propriilor monede digitale, au informat marţi Banca Angliei (BOE) şi Banca Centrală Europeană (BCE), în contextul unei dezbateri tot mai aprige cu privire la viitorul banilor şi controlul acestora.

Băncile centrale din Marea Britanie, Zona euro, Japonia, Suedia şi Elveţia vor alcătui un grup special care va face schimb de cunoştinţe şi expertiză. Grupul respectiv de experţi va fi condus de către un fost oficial al BCE, francezul Benoit Coeure, şi va beneficia de asistenţa Băncii Reglementelor Internaţionale (BIS).

Băncile centrale din lume au amplificat în ultima perioadă atenţia pe care o acordă emiterii propriilor monede digitale în urma demersului Facebook de a lansa Libra, o monedă digitală privată.

„Grupul va evalua (...) opţiuni economice, funcţionale şi tehnice de proiectare, inclusiv inter-operabilitatea transfrontalieră şi schimbul de cunoştinţe despre tehnologiile emergente ”, au precizat băncile centrale într-un comunicat comun.

Spre deosebire de criptomonede, care sunt produse de utilizatori persoane fizice în sistem descentralizat, monedele digitale ar fi emise şi reglementate de către băncile centrale şi implicit autorităţile monetare, care au interesul să-şi păstreze controlul asupra masei monetare şi conducerii politicii monetare.

Elementul comun este că ambele se bazează pe tehnologia blockchain, un registru virtual care permite înregistrarea tranzacţiilor ce pot fi accesate în timp real de către mai mulţi terţi.

Anul trecut, guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a declarat că dolarul american are un rol destabilizator în economia mondială şi a susţinut că băncile centrale trebuie să facă eforturi comune pentru crearea unei alte monede de rezervă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.7020
Diferență: -0,4805
Ieri: 4.7247
Azi: 5.8347
Diferență: -0,7873
Ieri: 5.8810
Azi: 4.7195
Diferență: -0,3905
Ieri: 4.7380