Bănci și Asigurări

Noua lege bancara da bataie de cap bancherilor

01.03.2004, 00:00 27



Bancile care opereaza in sistemul bancar romanesc vor acorda in viitor din cel in ce mai putine dividende actionarilor sai, marea parte a profitului net urmand a fi utilizata pentru consolidarea capitalurilor si fondurilor proprii, a afirmat ieri pentru ZF Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, comentand modificarile aduse Legii Bancare.



El isi explica afirmatia prin faptul ca noile modificari si completari aduse la Legea Bancara nr.58/1998 vor duce la diminuarea rezervelor legale pe care bancile le mai pot constitui, indicator care detinea o pondere insemnata in fondurile proprii ale bancilor si, implicit, avea o contributie insemnata la capitalizarea bancii.



"Este adevarat ca legea bancara asa cum este ea acum in forma modificata indeplineste toate criteriile impuse de aderarea la Uniunea Europeana. Comunitatea bancara a primit, in mare, bine aceste modificari. Exista insa si modificari pe care desi am incercat sa le amanam nu am avut succes. In mare una dintre problemele ridicate de bancheri a fost tocmai aceasta, a modului de constituire a rezervelor legale si a rezervelor pentru riscurile bancare, dar mai ales efectele pe care le vor avea diminuarile acestor indicatori asupra activitatii bancilor", mai spune Ghetea.



Daca nivelul rezervei pentru riscul general de creditare era inainte de 2% din soldul total al creditelor acordate, acum aceasta va fi doar de maxim 1% din totalul activelor purtatoare de risc (indicator care cuprinde si alte expuneri purtatoare de risc nu numai creditele). Apoi, rezerva legala reprezenta 20% din profitul brut in timp ce dupa noile modificari aceasta a scazut pana la 5% din profitul brut dar nu mai mult de 20% din capitalurile bancii.



Pe langa faptul ca rezervele mai mari "salvau" imaginea unor indicatori care reflecta soliditatea unei banci, lobby-ul bancherilor pentru rezerve cat mai mari vine si din directia deductibilitatii fiscale a acestora.



"Se incearca aducerea a cat mai multi bani la buget, dar se pierde din vedere ca bancile vor fi slabite. Sa nu uitam ca bancile de la noi sunt inca slabite din punct de vedere al capitalului. De-a lungul timpului, pana la urma din vina nimanui, a exista un proces continuu de eroziune al capitalului bancilor, proces alimentat de inflatie, de deprecierea leului", mai spune oficialul ARB.



Constienti fiind ca noile modificari ale legii bancare sunt facute tocmai pentru a ne apropia si mai mult de legislatia din domeniu al tarilor din UE, bancherii au solicitat totusi autoritatilor amanarea unor prevederi, in special cea referitoare la modul de constituire al rezervelor, pana la un moment de timp mai apropiat de aderarea Romaniei la UE. Raspunsul a fost insa negativ si dupa discutii si negocieri care s-au intins pe mai multe luni, Parlamentul Romaniei a aprobat recent noua lege bancara. oana.nuta@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO