Bănci și Asigurări

Peste sase milioane de carduri la sfårsitul lui martie

25.05.2005, 18:49 12

Numarul cardurilor active a crescut cu 100.000 in luna martie, ajungånd astfel sa depaseasca pragul de sase milioane de unitati.

Dintre acestea, peste 5,9 milioane, respectiv 98%, sunt emise in lei, acestea fiind principalul motor al cresterii. Expansiunea din martie urmeaza trendul de crestere din ultimele luni.

Depasirea pragului de sase milioane vine la exact un an de cånd piata cardurilor a trecut de pragul de cinci milioane de euro. Aceasta indica un ritm de crestere mediu lunar de peste 83.000 de unitati.

Expansiunea a devenit mai rapida in ultimele luni, cånd cresterile lunare au fost de aproximativ 100.000 de unitati.

Aceasta in conditiile in care pe piata emiterii de carduri au intrat in ultimele luni noi jucatori, numarul acestora ajungånd la 25. Bancile comerciale promoveaza tot mai activ cardurile, in special pe cele de credit, oferind diverse stimulente pentru utilizarea acestora, inclusiv bonus la cumparaturile efectuate.

Totodata, organizatiile internationale de plata au raportat volume ale tranzactiilor pe card in crestere in ultimul an, concomitent cu marirea numarului de utilizari. Bancherii incurajeaza clientii sa foloseasca cardurile la cumparaturi, insa retragerile de numerar de la ATM continua sa detina cea mai importanta pondere in totalul tranzactiilor, chiar daca aceasta a scazut constant.

Totodata, organizatiile de plata considera ca segmentele cardurilor premium si de business au un potential mare de dezvoltare, in conditiile in care in prezent detin cote foarte mici.

Numarul total al cardurilor emise de banci depaseste sapte milioane, insa o buna parte dintre acestea au fost desfiintate prin inchiderea contului, fiind considerate inactive. Bancile nu au insa un sistem unitar pentru desemnarea cardurilor inactive. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO