Bănci și Asigurări

S-a intors roata pe piata valutara

13.12.2004, 00:00 16

Leul a continuat sa se deprecieze si in ulitma zi a saptamanii trecute, atat fata de euro, cat si fata de dolar. Banca Nationala a calculat un curs de 38.814 lei pentru un euro, cu 361 de lei mai mult decat cotatia anterioara. Dolarul s-a apreciat intr-un ritm mai accentuat, alimentat si de evolutia pe pietele internationale. Astfel, dolarul a fost evaluat la 29.510 lei, cu 599 de lei mai mult decat in ziua precedenta. De la inceputul saptamanii dolarul s-a intarit cu 1.071 de lei, iar euro cu 579 de lei.
Pe piata valutara interbancara cotatiile au continuat sa creasca, pe fondul cumpararilor de valuta. De altfel, dupa interventia bancii centrale de la inceputul saptamanii, piata a inregistrat iesiri nete de valuta. Dealerii spun ca evolutia a fost alimentata si de stabilirea unui nivel minim, ceea ce a dus la scaderea apetitului pentru vanzarea de valuta. Cotatiile au urcat vineri pana la o maxima de 38.850 de lei, cu 250 de lei peste cea inregistrata in ziua anterioara. Piata s-a inchis in cotatii de 38.700/38.800 de lei. "Aprecierea euro a fost alimentata de cumpararile de valuta ordonate de clienti. De altfel, in ultimele zile piata a inregistrat deficite, situatia mentinandu-se si vineri", a comentat un dealer. Cumpararile de valuta de la clienti au totalizat joi numai 89 de milioane de euro, fiind depasite de vanzarile catre acestia cu noua milioane de euro. In intervalul 2 - 9 decembrie, piata a inregistrat un deficit mediu zilnic de trei milioane de euro, pe fondul unor vanzari de 117 milioane de euro (medie zilnica). Volumul operatiunilor interbancare a scazut sensibil joi, pana la 95 de milioane de euro, mai putin de jumatate din media ultimelor sedinte. In aceste conditii, volumul total tranzactionat pe piata a fost de 193 de milioane de euro.
Pe pietele internationale, dolarul a continuat sa se aprecieze fata de pricipalele monede. Evolutia a fost alimentata de publicarea unui raport care indica o crestere mai lenta a economiei japoneze decat a celei americane, dupa ce exporturile celei dintai au avut de suferit in urma aprecierii yenului. La aceasta s-au adaugat si asteptarile privind decizia Bancii Federale a SUA, care va majora cel mai probabil dobanda de interventie, spun analistii, cu 25 de puncte de baza, pana la 2,25% pe an.
Astfel, cursul a coborat vineri de la 1,34 dolari/euro (la deschidere) pana la o minima de 1,3140 dolari/euro. Pana la inchiderea pietelor, cursul a urcat usor, pana la 1,3224 dolari/euro. Analistii considera insa ca aprecierea dolarului nu poate fi de durata, in contextul mentinerii deficitelor din economia americana la niveluri record.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO