BRD Finance, divizia de credite de consum a BRD-SocGen, a treia cea mai mare bancă din România după active, ar urma să se desfiinţeze, iar procesul va dura cel puţin 1 an şi până atunci se vor acorda în continuare credite, după cum se discută în piaţa financiară, potrivit unor surse.
În ceea ce priveşte clienţii societăţii, lucrurile nu sunt clare, dar având în vedere că BRD are 49% din acţiunile BRD Finance, portofoliul de clienţi este unul semnificativ. Potrivit surselor, sunt două scenarii care circulă în rândul investitorilor, unul este cel în care banca BRD va prelua toţi clienţii BRD Finance, iar cel de-al doilea scenariu este ca BRD Finance să existe în continuare o perioadă până când se închid încet toate creditele în derulare.
Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii BRD nu au oferit detalii la solicitarea ZF cu privire la situaţia BRD Finance.
La jumătatea anului 2020, reprezentanţii BRD susţineau pentru ZF că BRD Finance se afla într-un proces de restructurare, care implică transformarea modelului de business, prin externalizarea anumitor linii de business, aducând o îmbunătăţire a profitabilităţii şi mărirea volumului creditelor.