• Leu / EUR4.7509
  • Leu / GBP5.5172
  • Leu / USD4.1988
Bănci și Asigurări

Tăriceanu, la întâlnirea cu bancherii pe Ordonanţa 114: Sunt deschişi la discuţii, trebuie să fie o înţelegere win-win

Tăriceanu, la întâlnirea cu bancherii pe Ordonanţa 114: Sunt deschişi la discuţii, trebuie să fie o înţelegere win-win

Călin Popescu-Tăriceanu

Autor: Mediafax

20 feb 2019 547

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, fost premier PNL, le-a transmis reprezentanţilor Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) veniţi marţi la Parlament pentru dezbaterea măsurilor OUG 114 în sectorul bancar, că parlamentarii sunt deschişi la discuţii şi nu vrea ca inviţaţii să aibă impresia că sunt pe „teritoriu minat sau ostil”.

„Întâlnirea de azi e prilejuită de faptul că OUG 114 a intrat practic în dezbatere în Parlament şi în ordinea constituţională, Senatul este prima Cameră de dezbatere. Am discutat cu foarte mulţi dintre colegii mei senatori şi nu numai, de exemplu dl Vosganian şi dl Gerea sunt reprezentanţi din Camera Deputaţilor. Este evident că acesta nu este un dialog academic, e un dialog practic, pentru că fără a nega scopul OUG, am văzut o serie de reacţii în domeniul bancar pe care vrem să le discutăm cu dvs ca să le înţelegem mai bine. Intenţia OUG 114 în ceea ce priveşte sectorul bancar a fost, nu ascund, de a pune presiune legat de creditele acordate mediului economic, cât şi persoanelor private. Vreau să facem lucrurile într-o logică liberală. Vrem din această OUG să protejăm şi interesul consumatorilor, clienţilor băncilor, dar trebuie să ţinem cont şi de interesul băncilor, pentru că ele trebuie să facă profit. Vrem să existe în final o negociere din care cineva să câştige totul şi alţii să piardă totul. Trebuie să fie un win-win, să aibă toată lumea de câştigat”, a declarat preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu în debutul întâlnirii.

Acesta a adăugat că din discuţiile pe care le-a avut, săptămâna trecută la Comisia economică a Senatului, cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, Banca Naţională şi-a arătat disponibilitatea în legătură cu modalitatea stabilirii ROBOR. Tăriceanu a vorbit şi despre subiectul activelor care trebuie să rămână impozitabile, precizând că trebuie văzut dacă ar putea fi aduse modificări în acest sens prevederilor OUG 114.

„Am să facă scurtă referire cu privire la o discuţie pe care am avut-o cu guvernatorul BNR şi cu membri ai Consiliului de administraţie. Din discuţiile pe care le-am avut cu domniile lor a rezultat clar că există o disponibilitate pentru a reconsidera modul în care se calculează ROBOR”.

Tăriceanu a adăugat: “BNR a spus da, faţă de modalitatea care există în prezent, ROBOR stabilit prin cotaţii de bănci, o şedinţă de fixing la ora 11.00, am putea să ne gândim să stabilim ROBOR pe baza tranzacţiilor efective pe o anumită perioadă precedentă. Al doilea lucru este sigur care ar fi o formulă mai eficientă de impozitare suplimentară la nivelul sectorului bancar, având în vedere obiectivul pe care noi l-am anunţat şi anume ar coborî dobânzile la credite. Şi au spus că s-ar putea avea în vedere o taxă pe diferenţialul între dobânda la credite şi dobânda la depozite. Al treilea lucru pe care l-am discutat cu BNR a fost structura, care este lista până la urmă a activelor care ar trebui să rămână impozabile sau a activelor care ar trebui scoase din calculul acestei taxe, cum ar fi titlurile de stat, programele guvernamentale, gen Prima Casă, Start Up Nation, etc. Avem din partea noastră toată deschiderea să discutăm cu dvs dechis la obiect, pentru că obiectivul este de a scoate o lege cât mai bună. OUG poate suferi modificări, dacă sunt justificate, argumentate, pe parcursul legislativ”.

Nu în ultimul rând, liderul ALDE a spus că parlamentarii sunt deschişi discuţiilor cu reprezentanţii băncilor şi nu vrea ca aceştia să rămână cu impresia că Legislativul este un teritoriu ostil sau minat.

„Am văzut că rezultatele bilanţurilor băncilor în ultimii ani au fost foarte bune, la unele, nu la toate, nu pot generaliza, randament care am văzut că a depăşit media europeană. O serie de măsuri în perioada de criză au putut fi recuperate şi acestea au fost profituri excepţionale. Sigur poate să fie acest motivul randamentului spectaculos. Modul în care a evoluat sectorul bancar din România, faptul că băncile nu au dat bir cu fugiţii, lucrul acesta a dat încredere în economia românească. Vrem să faceţi afaceri bune în România. Dacă putem ajuta cumva, suntem gata s-o facem. Am spus lucrurile acestea ca să nu aveţi impresia că aţi venit pe un teritoriu minat sau ostil. Sunteţi primiţi cu disponibilitate de colegii mei, pentru a discuta problemele şi a găsi soluţiile”, a conchis Tăriceanu.

Comisia pentru buget din Senat a amânat, marţi, cu o săptămână, dezbaterea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare. Liberalii au acuzat lipsa unui studiu de impact a ordonanţei de urgenţă.

 

BNR: Pe datele din februarie, ROBOR funcţie de tranzacţii a fost mai mare decât ROBOR legat de cotaţii

Dacă pentru calculul ratelor dobânzilor s-ar folosi media tranzacţiilor efective din februarie, acestea ar fi peste nivelul ROBOR din prezent stabilit în funcţie de cotaţii, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, în replică la postatea de ieri a consilierului guvernamental Darius Vâlcov privind evoluţia ROBOR în ianuarie. „În altă ordine de idei, dacă nu ştiaţi, în luna ianuarie, media cotaţiilor ROBOR la 3 luni a fost 2,97 şi la 6 luni a fost 3,27. Numărul tranzacţiilor la 3 şi la 6 luni a fost un mare ZERO. (Adică băncile, între ele, nu s-au împrumutat deloc. Cotaţiile au fost folosite doar pentru umflarea ratelor populaţiei)", a transmis, ieri pe Facebook, Darius Vâlcov. Dan Suciu explică faptul că, începând cu 25 ianuarie, tendinţa din piaţă s-a inversat. „În consecinţă, în primele 19 zile din februarie, media cotaţiilor ferme la ROBOR 3 luni e de 3,12% şi ROBOR 6 luni este 3,32%, în timp ce media tranzacţiilor efective este mai mare, de 3,39%. Iar această tendinţă continuă. Ceea ce ar însemna că, dacă s-ar folosi acest indicator - media tranzacţiilor efective – şi nu ROBOR la 3 luni, ratele ar creşte pentru luna în curs", a spus Suciu. Voci din mediul politic şi guvernamental au acuzat sistemul bancar de manipularea indicilor ROBOR, meniţi să crească dobânzile plătite băncilor la creditele în lei, iar OUG 114/2018 impune băncilor o taxă pe active dimensionată în funcţie de evoluţia indicelui.

 

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7509
Diferență: -0,103
Ieri: 4.7558
Azi: 4.1988
Diferență: 0,5508
Ieri: 4.1758
Azi: 5.5172
Diferență: 0,5926
Ieri: 5.4847
Azi: 4.2187
Diferență: 0,4189
Ieri: 4.2011