Bănci și Asigurări

Un nou reper de dobanda fixa si la trei ani

10.02.2005, 00:00 13



Dupa succesul inregistrat in urma cu o saptamana la licitatiile de obligatiuni de stat pe doi si cinci ani, cu dobanda fixa in lei, Ministerul Finantelor intentioneaza sa vanda astazi prima emisiune de titluri cu scadenta la trei ani lansate in 2005.



Suma programata este de 600 miliarde de lei. Pana la sfarsitul lunii mai este prevazuta o singura licitatie, cu obligatiuni pe cinci ani, cu dobanda indexabila cu rata inflatiei.



In conditiile in care nivelul de lichiditati din piata se mentine ridicat, este probabil ca si emisiunea de astazi sa inregistreze o suprasubscriere consistenta.



La scadenta de trei ani, ultimele titluri plasate la licitatia din noiembrie aveau un randament de 10,9% pe an.



Prima serie de obligatiuni de stat cu scadenta la cinci ani si dobanda fixa in lei a fost suprasubscrisa de peste douasprezece ori, fiind adjudecata la o rata de 7,9% pe an.



Finantele au plasat si obligatiuni de stat pe doi ani, la o dobanda de 8,9% pe an, in scadere cu 2,59 puncte procentuale fata de ultima licitatie cu aceeasi maturitate si oferte acceptate, din luna noiembrie 2004.



Piata nu are insa mare incredere in aceste niveluri de dobanda, in conditiile in care ele nu isi gasesc justificarea decat in excesul de lichiditate si in interesul unor investitori straini de a se pozitiona pe piata locala.



Ministerul Finantelor are insa proiect ambitioase pentru anul acesta in ceea ce priveste portofoliul de instrumente. Astfel, Trezoreria statului intentioneaza sa testeze piata si cu maturitati mai lungi de cinci ani, mergand pana la sapte si chiar zece ani. Din acest punct de vedere, piata romaneasca este mult intarziata fata de cele vecine din Europa Centrala, din cauza ca Romania nu a reusit ani in sir sa reduca inflatia.



La sfarsitul lui 2004 rata inflatiei a fost de 9,3% fata de 14,1% in 2003, iar pentru anul acesta autoritatile au fixat o tinta de 7%.



Ministerul Finantelor considera ca procesul de construire a unor curbe de randamente credibile cere si tranzactionarea la bursa a obligatiunilor de stat. In acest sens, vor fi vizate, intr-o prima etapa, tilturile emise pe trei si cinci ani.



In ceea ce priveste finantarile externe, in noiembrie 2005 ajunge la maturitate o emisiune de euroobligatiuni lansata in anul 2000, in valoare de 300 milioane de euro, la o dobanda de 11,5%.



Finantele intentioneaza sa refinanteze imprumutul respectiv printr-o noua emisiunea de eurobonduri, de o valoarea cel putin egala, dar cu o maturitate extinsa, probabil la zece ani.



Imbunatatirea ratingului Romaniei pana la nivelul de "investment grade" din partea agentiei Fitch, precum si perspectiva pozitiva de la Standard&Poor's, ar crea premisele unei finantari ieftine, in conditiile in care perceptia de risc in ochii investitorilor straini era de cativa ani mai buna decat ar fi indicat-o ratingurile.



In prezent, Romania are pe piata o singura emisiune de eurobonduri pe zece ani, scadente in luna mai 2012.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO