Bănci și Asigurări

Urmează ZF Bankers Summit 2023. ZF Asigurări, miercuri 28 iunie. S-a limpezit piaţa asigurărilor de companii falimentare sau putem avea noi surprize?

Urmează ZF Bankers Summit 2023. ZF Asigurări, miercuri...

Autor: Mircea Nica

Urmează ZF Asigurări, aflat la cea de-a doua ediţie, miercuri, 28 iunie în cea de-a treia zi din cadrul ZF Bankers Summit 2023, în care importanţi reprezentanţi ai pieţei asigurărilor, împreună cu autorităţi de reglementare şi asocialţii, vor discuta despre problemele care au dus la falimentele din ultimii doi ani, cum pot fi evitate astfel de evenimente, ce-i lipseşte pieţei asigurărilor şi care sunt următorii paşi.

Piaţa asigurărilor a fost dintotdeauna influenţată negativ de un singur segment, respectiv RCA, care de-a lungul timpului a crescut semnificativ, eclipsând întreaga industrie şi împiedicând o concentrare mai sănătoasă, pe alte linii de business, care se află în continuare, mai mult sau mai puţin, abia la începutul potenţialului.

Motivul pentru care poliţa RCA a devenit un subiect delicat este tocmai faptul că în ultimii 7 ani patru companii mari au intrat în faliment, având preponderent RCA în portofoliu. Deşi în unele cazuri majoritatea actorilor din piaţă erau conştienţi de abordarea defectuoasă pe care aceste companii o aveau, chiar şi după falimentul acestora piaţa nu a reuşit să îşi revină, să progreseze într-o manieră cel puţin sustenabilă pe zona RCA.

Chiar şi acum, cu noua prăbuşire din piaţă, cea a Euroins România, situaţia este destul de delicată, având în vedere că jucătorii activează sub regimul unei plafonări a tarifelor la RCA. În ciuda faptului că această limitare a preţului nu este una care să ducă întreaga piaţă RCA la nivelul tarifelor de referinţă, ci la nivelul tarifelor practicate de asigurători la finalul lunii februarie 2023, este totuşi o limitare, iar efectul sau impactul ei se va resimţi după cele şase luni.

Acum, cu încă un jucător RCA care a picat din peisaj, va fi piaţa asigurărilor gata pentru o nouă etapă care să nu mai vină cu un alt faliment din zona RCA? Care este situaţia solvabilităţii companiilor în prezent, cum s-au descurcat principalii jucători din piaţă în prima jumătate a anului 2023, ce urmează în a doua jumătate a anului, mai este vreun pericol ascuns, sunt doar câteva din subiectele pe care reprezentanţii pieţei asigurărilor le vor atinge în cadrul conferinţei ZF Asigurări, care va avea loc miercuri, 28 iunie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO